septembrie 30, 2023

LECȚIA DE ISTORIE – 28 septembrie: Bătălia de la Salamina

0

La data de 28 septembrie a anului 480 î.Hr. a avut loc marea bătălie navală dintre flota orașelor-state grecești și flota Imperiului Persan condus de regele Xerxes I. Considerată a fi una dintre cele mai mari bătălii navale ale antichității, lupta de la Salamina a însemnat un moment crucial în istoria antichității, deoarece victoria grecilor în această bătălie a pus capăt celei de-a treia încercări persane de a cuceri lumea greacă și mediteraneană.

Bătălia care a avut loc în strâmtoarea de lângă insula grecească Salamina, a pus față în față flota Imperiului Persan ce avea peste 1.200 de trireme ce erau conduse de marinari cu o vastă experienţă în lupte și flota grecească, ce avea doar 370 de vase aflate sub comanda strategului Temistocle. Vasele persane erau mult mai mari decât cele greceşti şi purtau la bord de două ori mai mulţi soldaţi, un avantaj important într-o epocă în care ciocnirile între vase şi lupta individuală între marinari jucau un rol important. Însă navele persane erau mai greu de manevrat în strâmtoarea îngustă, pe când cele greceşti, mai mici ş mai uşor de controlat, au putut să lovească şi să scufunde vas după vas.

Astfel, în această bătălie peste 700 din cele mai bune nave ale marinei persane au fost scufundate şi au murit mii soldaţi, printre care şi fratele regelui Xerxes I. Majoritatea marinarilor persani au murit înecaţi, iar cei care au reuşit să înoate până pe ţărmul insulei Salamina au fost ucişi pe plajă de războinicii greci.

În curând panica a cuprins întreaga armată persană iar pierderile enorme, au transformat această înfrângere într-un dezastru pentru regele Xerxes I, rege ce nu fusese niciodată învins până atunci.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: [email protected]

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut