ianuarie 29, 2023

Lași mașina în parcare și o găsești lovită

Pe rețelele de socializare, e plin de fotografii cu mașini găsite lovite în parcare. Lăsate în bună regulă de proprietarii lor, autoturismele sunt avariate de șoferi care, de cele mai multe ori, pleacă de la locul faptei. Așa se face că șoferul de bună credință rămâne cu paguba.

Aproape zilnic, în grupurile de pe Facebook, cineva încearcă să identifice persoana care i-a rupt oglinda sau i-a zgâriat mașina.

Și, de parcă nu ar fi destulă paguba, cei care își găsesc mașinile avariate trebuie să se prezinte la Poliție în termen de 24 de ore pentru a anunța că le-a fost avariat autoturismul, eventual să depună și o plângere pentru distrugere, dar, cel mai important, să obțină acea autorizație de reparație a mașinii. În caz contrar, dacă vor fi opriți în trafic cu mașina avariată vor avea de dat o sumedenie de explicații, riscând să devină chiar suspecți de producerea unui evenimentt rutier.

De cealaltă parte, cine lovește o mașină are, evident, obligația de a se prezenta la Poliție pentru a anunța fapta, tot în termen de 24 de ore de la producere. Aici va fi testat pentru a se vedea dacă este sau nu sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar oamenii legii vor identifica proprietarul păgubit, urmând ca reparația mașinii să fie suportată de cel care a avariat-o.

Dacă nu se prezintă de bunăvoie la Poliție și este identificat ulterior, riscă să rămână fără permis pentru cel puțin 30 de zile.

E important de menționat că în numeroase zone există camere video de supraveghere, astfel că identificarea celor care avariază autoturismele parcate nu este atât de dificilă.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut