octombrie 3, 2022

La Ciglean, tinerii din comuna Creaca au învățat despre riscurile consumului de alcool și droguri

Tabără la Ciclean, comuna Creaca

Polițiștii și specialiștii antidrog colindă taberele de vară, evenimentele publice din județ și zonele de agrement frecventate de tineri de toate vârstele pentru a le vorbi despre riscurile consumului de alcool, de droguri sau a celor rutiere, cauzate de nerespectarea regulilor de circulație.

În perioada 25-31 iulie, au avut loc o serie de acțiuni, una dintre ele în satul Ciglean, comuna Creaca. Aici, într-un cadru special amenajat de către polițiștii rutieri și cei de siguranță școlară, împreună cu specialiștii antidrog Sălaj, s-au adunat tineri de toate vârstele din comună și au participat la activități interactive.

Dacă polițiștii rutieri le-au prezentat tinerilor laboratorul de siguranță rutieră, regulile de circulație în imagini, dar și pistolul de măsurare a vitezei de deplasare a vehiculelor, specialiștii antidrog le-au oferit ocazia de a testa ochelarii speciali ce simulează starea de ebrietate și consumul de droguri. Scopul a fost doar unul – de a informa și conștientiza riscurile pe care le presupun consumul de alcool și substanțe psihoactive, precum lipsa atenției și concentrării în cazuri în care se impune a avea mintea limpede, cum ar fi conducerea unui vehicul.

credit foto: IPJ Sălaj

”Riscul de a comite infracțiuni, dar și de a fi victima unor fapte ilegale crește proporțional cu cantitatea de alcool și/sau droguri consumată. Astfel, tinerii de toate vârstele au fost îndemnați să stea deoparte de astfel de riscuri și să își petreacă timpul liber în alte moduri care nu le pun în pericol viața, sănătatea, dezvoltarea, dar și libertatea. Acțiunile polițiștilor sălăjeni împreună cu specialiștii antidrog, în zone de agrement, școli de vară, tabere, dar și la evenimentele publice din județ, vor continua pe tot parcursul vacanței de vară, pentru a reduce, pe cât posibil, consumul de substanțe interzise, dar și faptele asociate consumului de alcool”, informează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj.

credit foto: IPJ Sălaj

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.