Timp de două luni de zile, judecătorii sălăjeni vor soluţiona doar cauzele ale căror termen de judecată este in regim de urgenţă.
Instanţele sălăjene au intrat incepand de azi in obişnuita vacanţa judiciară, care va dura pană pe data de 1 septembrie. In perioada iulie-august, cauzele care se soluţionează de către Tribunalul Sălaj sunt: contestaţie la executare, suspendarea executării silite, dizolvări şi radiere de societate, numire lichidator, cerere fuziune societate, precum şi dosa-rele din secţiunea minori şi familie. Cauzele urgente soluţionate de către judecători vor fi investiri, ordonanţe preşedenţiale in toate materiile şi litigii de muncă. In ce priveşte partea de recurs, Tribunalul Sălaj va judeca contestaţii la executare, incuviinţarea executării silite, investiri, ordonanţe preşedenţiale şi pensii de intreţinere, potrivit judecă-toarei Petronela Năsău-dean, preşedintele instanţei sălăjene. De asemenea, pe timpul vacanţei judiciare, cererea insolvenţei unei companii „nu se va judecata in cinci zile, aşa cum prevede legea, iar dosarele vor fi repartizate pe luna septembrie”, a precizat judecătorul Balazs Arpad.
Instanţele sălăjene sunt sufocate de dosare
Volumul de activitate al Tribunalului Sălaj s-a dublat in ultimii doi ani. Dacă in primul semestru din 2009 pe rolul instanţei au fost 3.993 de dosare, in semestrul I din 2011 judecătorii au avut de soluţionat 7.993 de dosare. O situaţie mai bună se inregistrează in cazul judecătoriilor din Zalău şi Şimleu Silvaniei, care au avut un volum constant de activitate in aceşti doi ani. In schimb, la Judecătoria Jibou, numărul de dosare a crescut de la 660 in 2009 la 1.378 in primul semestru din 2011. O statistică a incărcăturii pe judecător in prima jumătate a anului arată că un judecător de la instanţa din Şimleu Silvaniei a avut de soluţionat 1.136 de dosare, urmat de un judecător de la Zalău cu 917 dosare. Judecătorii de la Tribunalul Sălaj au avut de soluţionat in medie 666 de dosare, in timp ce judecătorii de la Jibou par să fie puţin mai relaxaţi, avand 459 de dosare. Preşedintele instanţei, Petronela Năsăudean, crede că „medierea cauzelor ar fi o soluţie pentru degrevarea instanţelor şi ar rămane in faţa judecătorilor doar litigiile cu greutate şi complexitate, care au nevoie intr-adevăr de o judecată”.