Joi, regal de handbal la Zalău. HC Zalău se duelează cu CSM București

Iubitorii handbalului și ai sportului, în general, sunt invitați joi, 26 mai, la Sala Sporturilor ”Gheorghe Tadici” din Zalău, unde se va disputa etapa a 25-a a Ligii Florilor MOL.

HC Zalău, pepinieră de jucătoare pentru handbalul românesc, va întâlni CSM București, vicelidera Ligii Naționale și o echipă cu un lot de jucătoare valoros, cu aspirații la marele trofeu al Ligii Campionilor EHF.

”Jocul de la Zalău este foarte important pentru CSM București, aflată pe poziția a doua în clasament – la un singur punct de CS Rapid. Iată un motiv pentru iubitorii sportului din Sălaj de a vedea la Sala Sporturilor o pleiadă de super vedete ale handbalului european și mondial în compania tinerei formații HC Zalău. Vă invităm la un regal handbalistic în cel mai competititv sport de echipă din Românie și din Europa – handbal feminin – unde HC Zalău va face ca spectacolul handbalistic să se ridice la cote înalte”, spun reprezentanții Clubului HC Zalău.

Meciul va începe la ora 18:00 și va fi transmis și pe TVR 2. Începând cu ora 17,15, organizatorii au pregătit un spectacol al majoretelor.

Biletele se pot cumpăra miercuri, 25 mai, între orele 17,00 -18,30, și joi, 26 mai, începând cu ora 16.30, de la casa de bilete a Sălii Sporturilor. Prețul unui bilet cu loc este de 12 lei.

HC Zalău are în componență 15 jucătoare românce, majoritatea tinere talente sub 25 de ani. Formația de la Poalele Meseșului este acum pe locul șapte în clasamentul Ligii Naționale, fiind cea ma tânără formație și care va fi cât de curând o pepinieră de jucătoare pentru echipa națională de senioare, un obiectiv râvnit de ani buni de a produce jucătoare de valoare pentru Românie.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.