Jocul socăcițelor 2021 – rețeta de a reînvia tradiția sălăjeană

0
915

Din dragoste pentru tradiția sălăjeană, pentru jocul popular românesc de odinioară, cu multă implicare voluntară și multe idei de proiecte, un fost militar de carieră a ales calea pedagogiei de a preda arta populară și are în plan să reînvie cele mai vechi jocuri de pe meleagurile etnografice ale Sălajului. O inițiativă lăudabilă, unică, necesară, care te face să speri că rădăcinile nu vor pieri nicioadată.

Gabriel Marius Boticaș, căci despre el este vorba, a înființat o asociație în urmă cu doi ani – Atelierul de Joc Popular – prin care își pune în practică ideile de proiecte care au scop conservarea și promovarea tradițiilor. Ține cursuri gratuite de joc popular și speră ca toți cei care învață tradiția la Atelier, la rândul lor, să-i învețe și pe alții.

”Fac multă muncă voluntară și îmi place să fac asta. Eu personal mi-am stabilit câteva obiective în viitorul apropiat. Toate aceste obiective sunt legate de promovarea jocului popular în rândul cât mai multor categorii de persoane. Fac deja asta atât într-un mediu privat, unde au acces un număr limitat de persoane, însă consider că este nevoie și de munca voluntară în anumite situații. Pentru acest scop am înființat Asociația Atelierul de Joc Popular”, a declarat Gabriel Boticaș pentru Graiul Sălajului.

100 de socăcițe 2021, un proiect cu ”bătaie lungă”

Primul proiect pus în practică de instructorul de dansuri populare, care a făcut deja furori în mediul online, este cel al jocului socăcițelor – cunoscut și practicat cândva pe Văile Barcăului și Crasnei – zona etnografică Sub Meseș, dar și în alte zone ale Sălajului. A căutat 100 de socăcițe, a ”cules” peste 50, deocamdată, și le-a învățat strigătura și jocul. După zeci de ore de repetiții organizate în condiții de pandemie, cu respectarea strictă a regulilor sanitare, a reușit să ne arate tuturor obiceiul nunților de odinioară. Când nunțile se organizau în aer liber, când mâncarea era gătită cu mare pricepere de socăcițele satelor, când nu exista stresul organizării unei nunți, numai voie bună și prilej de sărbătoare. La finalul cursurilor de joc, Gabriel Boticaș a adunat toate cele 52 de socăcițe într-o poiană și au filmat coregrafia. A ieșit o capodoperă. Pe lângă strigătură și jocul socăcițelor, minunatele costume populare autentice din zonele etnografice ale Sălajului au transformat socăcițele în personaje ale unei povești despre Sălajul pierdut într-o ladă de zestre imaginară, regăsit după ani de căutări și pus la loc de cinste pentru eternitate.

”Nu au fost 100, dar au fost 52 de socăcițe. Proiectul a fost inițiat de Asociația Atelierul de Joc Popular din Zalău și Asociația Cununa Meseșului Horoatu Crasnei, cu sprijinul Primăriei Comunei Horoatu Crasnei, în colaborare cu Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și Palatul Copiilor Zalău, cu scopul de a conserva și de a promova jocu’ socăcițelor, obicei de nuntă specific zonei de Sălaj (Sub Meseș). Ideea mi-a venit pentru că am constatat că, din păcate, nunțile la sat au dispărut aproape în totalitate, iar obiceiurile odată cu nunțile. Avem obligația morală să transmitem mai departe către generațiile tinere aceste obiceiuri și poate, cândva, nunțile la sat vor reapărea, iar obiceiurile vor fi repuse în context la adevărată lor valoare”, spune Gabriel Boticaș.

Pe parcursul lunilor septembrie și octombrie 2021, Asociația Atelierul de Joc Popular a oferit gratuit cursuri de joc popular tuturor celor care au dorit să învețe acest joc femeiesc. La finalul perioadei de învățare, 52 de socăcițe din 70 înscrise în proiect, au realizat o coregrafie unică în Sălaj datorită numărului mare de participante, fără ca publicul să aibă acces, dar care este intens difuzată în mediul on-line.

Proiectul se va derula pe o durată de 5 ani și are ca obiectiv realizarea unei coregrafii cu cel puțin 100 de socăcițe până în anul 2025.

”Consider că astfel de acțiuni prin care implicăm activ un număr semnificativ de persoane au un impact puternic în rândul societății. Proiectul 100 SOCĂCIȚE 2021, a fost primul proiect dintr-un lanț de proiecte pe care le-am gândit. Am început cu acest proiect datorită unui numar mare de doamne și domnișoare care și-au arătat deschidere spre dans de-a lungul celor doi ani de când am înființat Atelierul de Joc Popular. Datorită pandemiei cursurile le-am ținut cu un număr limitat de fete si am lucrat fiind împărțite, la ore și în locații diferite. Toate cele 52 de socăcițe, s-au întâlnit doar în ziua filmării coregrafiei, într-un spațiu exterior fără ca publicul să aibe acces la filmări”, își descrie instructorul modul de realizare a proiectului.

Jocuri frumoase românești, în proiectele imediate ale Atelierului de Joc Popular

Ceea ce e îmbucurător este că pe lista lui Boticaș mai sunt și alte idei care vor fi puse în practică. Următorul proiect care va debuta zilele următoare este cel de învățare a unui număr cât mai mare de iubitori de joc popular a ”Învârtitei rare de pe Valea Agrijului”. Este un joc de perechi și anunțul privind înscrierile la cursuri a fost făcut deja. Lista este deschisă până la finalul lunii decembrie, astfel încât în primele două luni ale anului 2022 să poată fi organizate cursurile.

”Prin următorul proiect îmi doresc să readucem în atenția sălăjenilor un joc foarte frumos, foarte elegant, dar care nu prea se mai joacă decât în mediul grupurilor de amatori sau profesioniști. De ce? Este simplu: a fost uitat, la nunți nu se mai cere, iar dacă se cere se trece repede peste el din cauză că nu se umple ringul de dans”, spune Gabriel Boticaș.

Vârsta minimă necesară pentru înscrierile la curs este de 18 ani. La sfârșitul perioadei de învățare vor fi prezentate cele învățate în fața publicului într-o acțiune organizată de Asociația Atelierul de Joc Popular.

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.