IPJ Sălaj, mai bogat cu 43 de polițiști

Începând cu prima zi a lunii noiembrie, cei 37 de polițiști care au fost recrutați din sursă externă și-au început activitatea în cadrul structurilor Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj.

Aceștia sunt candidații care au reușit să promoveze cu sicces toate etapele concursului desfășurat în această toamnă și vor activa în Ordine și siguranță publică, la Financiar, Cazier judiciar, Statistică, Prevenirea criminalității și Biroul de Siguranță Școlară.

Alți șase polițiști și-au început luni activitatea tot în cadrul structurilor IPJ Sălaj, fiind proaspăt absolvenți ai școlilor de agenți de poliție.

”Au fost numiți în funcții, în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, 37 de polițiști care au trecut cu brio evaluările legislative, psihologice și medicale. Majoritatea dintre aceștia vor activa în domeniul ordinii și siguranței publice, respectiv 31 de polițiști, iar 27 dintre ei sunt pe funcții de ajutor de șef de post. Tot de astăzi, avem colegi noi și pe posturile de specialiști în domeniul financiar, cazier judiciar și statistică operativă, prevenirea criminalității și psiholog în cadrul Biroului de Siguranță Școlară. De asemenea, începând cu data de 31 octombrie a.c., la I.P.J Sălaj și-au început activitatea 6 absolvenți ai școlilor de agenți de poliție”, informează Biroul de presă al IPJ Sălaj.

Conducerea Inspectoratului le-a urat bun venit noilor polițiști, mult succes în carieră și să poarte cu demnitate și respect uniforma.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *