septembrie 28, 2022

Ioan Deleu, primar al Simleului si secretar general al Prefecturii judetului Salaj dupa Marea Unire

Jurnalist, luptator national-roman pentru Unire, semnatar al Unirii Transilvaniei cu Romania, primar al orasului simleu si secretar general al Prefecturii judetului Salaj, Ioan Deleu face parte din galeria marilor personalitati pe care Salajul le-a dat tarii.

rn

Familia si formarea profesionala

rn

S-a nascut la 27 august 1877 in localitatea Pericei, judetul Salaj. Era cel de-al patrulea dintre copiii lui Daniel si Iuliana Deleu, nascuta Cosma, cu un an si trei luni mai tanar decat fratele sau Victor, de care va fi foarte apropiat intreaga sa viata.
Dintre toti cei sase copii, Ioan semana cel mai bine cu bunicul sau, revolutionarul pasoptist Iacob Deleu, „atat ca infatisare cat si ca fire”.
Ioan Deleu a urmat cursurile scolii elementare romanesti din Pericei, la fel ca ceilalti frati ai sai, dupa care a fost inscris, impreuna cu fratele sau Victor, la Liceul minorit romano-catolic din simleu Silvaniei. Faptul ca au facut scoala impreuna in aceeasi clasa ii va apropia foarte mult pe cei doi frati, care se completau reciproc: temperamentalul Ioan era cel cu initiativa, dar ceda intotdeauna judecatii cumpanite de care dadea dovada fratele sau, Victor, care decidea calea de urmat.
La Liceul minorit din simleu Silvaniei, fratii Deleu vor urma cursul secundar inferior, adica 4 clase, in perioada 1887-1891, dupa care au fost transferati la Liceul superior evanghelic reformat din Zalau, unde au studiat clasele V si VI de liceu. Clasa a VII-a au urmat-o la Liceul roman unit din Blaj, unde au frecventat anul scolar 1893-1894. Neadaptandu-se, probabil, la rigorile Blajului, anul scolar urmator au plecat la Brasov si s-au inscris in clasa a VIII-a la Liceul romanesc ortodox, unde au stat doar un trimestru. Ultimele doua trimestre ale clasei a VIII-a de liceu le-au urmat la Liceul romanesc superior greco-catolic din Beius, unde au si absolvit, pe data de 29 iunie 1895, cand si-au luat examenul de bacalaureat.
Din acest moment, „drumurile scolare” ale celor doi frati se despart. Victor Deleu s-a inscris la Facultatea de Drept din cadrul Universitatii din Budapesta.
Ioan Deleu se pare ca avea inclinatii umaniste, spre Istorie, Geografie si Literatura, iar pentru a-si dezvolta o cariera in acest domeniu, „in climat si limba romaneasca”, trebuia sa plece in vechiul Regat, in Romania, pentru a-si desavarsi studiile.
Dupa discutii indelungate cu familia, avand in vedere ca tatal sau si unchiul din partea mamei erau membri de baza in Comitetul de directie al bancii „Silvania” din simleu, Ioan Deleu se decide sa urmeze traditia familiei in acest domeniu. Astfel, in toamna anului 1895 pleaca la Graz, in Austria, si se inscrie la Academia Comerciala.
Nu se adapteaza nici aici, iar decesul tatalui sau, care s-a produs pe data de 16 noiembrie 1896, la numai 52 de ani, a insemnat pentru el un motiv de a ramane acasa, la Pericei.
La inceput, „pentru a-si umple timpul”, a functionat pe langa banca „Silvania” din simleu, in calitate de practicant diurnist. Nu a avut, insa, nici o „tragere de inima” pentru aceasta slujba si a renuntat la ea foarte repede.
Fiind un autodidact, citeste foarte multa literatura, studiaza Istoria si Geografia, imbogatindu-si orizontul cultural. De asemenea, initiaza si participa la toate actiunile tineretului romanesc din simleu.

rn

Jurnalistul Ioan Deleu

rn

Povestirile fratelui sau, Victor, despre actiunile tineretului romanesc din Budapesta si Viena, precum si rolul jucat de presa romaneasca in educarea natiei, ii inoculeaza „virusul” jurnalistic. Are primele incercari reusite, iar cand fratele sau, Victor, se stabileste la Arad pentru a urma stagiul de avocatura, Ioan Deleu devine corespondentul ziarului „Tribuna” din Arad pentru simleu Silvaniei si Salaj.
Dupa infiintarea primului ziar romanesc din Salaj, „Gazeta de Dumineca”, care apare la Simleu Silvaniei incepand din 1 ianuarie 1904, infiintat de Ion Pop Reteganul si Ioan P. Lazar, Ioan Deleu, „cu tot sufletul si entuziasmul” isi aduce aportul „gratuit si benevol” la editarea lui.
Se pare ca aici, in publicistica, isi va gasi adevarata vocatie, dar isi va semna foarte rar articolele, desfasurand o activitate pe cat se poate anonima. La fel ca fratele sau Victor, Ioan Deleu era de urmatorul considerent: „Atunci cand activezi in viata publica, aceasta trebuie sa o faci cu un singur tel, acela al binelui comun al obstei. Activitatea nu trebuie sa porneasca dintr-o neinfricata ambitie sau vanitate, care sa o nutreasca. Ea nu trebuie sa aiba ca scop crearea unei platforme pentru ajungerea la o situatie stralucita sau functiune inalta. De aceea, munca publica trebuie astfel dusa ca ea sa para a tuturor. Sa fie, pe cat posibil, anonima din punctul de vedere al autorului ei”.
in cadrul ziarului se ocupa mai mult de cronicile evenimentelor, cu rapoarte de activitate diferite, cu recenzii. De asemenea, corecteaza articolele primite la redactie, caci pe langa darul scrisului „manuieste cea mai pura si frumoasa limba romaneasca care se practica in Salaj”.
Pe data de 15 mai 1910, cand fratele sau paraseste redactia ziarului „Gazeta de Dumineca” l-a urmat, ramanand in continuare corespondentul pentru Salaj al ziarului „Tribuna” din Arad, iar mai tarziu, dupa aparitia ziarului „Romanul”, tot la Arad, in anul 1912, devine corespondentul acestuia.
A fost alaturi de fratele sau in asprele campanii electorale din iunie 1910 si februarie 1911. Fratele sau, Victor Deleu, ajunsese liderul tineretului national-roman din zona simleului, fiind desemnat candidatul circumscriptiei electorale simleu din partea Partidului National Roman. De asemenea, Ioan Deleu figureaza printre semnatarii convocarii marii adunari poporale de protest organizata la simleu, pe data de 8 noiembrie 1911, impotriva proiectelor militare ale guvernului si cerand vot universal.

rn

Vointa „de leu” in fata bolii necrutatoare

rn

Din pacate, o boala necrutatoare i-a marcat iremediabil existenta. Un proces lent de anchilozare osoasa si musculara, insotita de cumplite dureri discopatice si reumatismale l-a incovoiat pe darzul Deleu. in anii 1911-1912 a colindat sanatorile din statiunile balneare si termale cele mai renumite ale Austro-Ungariei, insa fara a i se gasi leac. in cele din urma si-a acceptat soarta si s-a straduit sa-si traiasca viata in conditii normale, desi umbla doar sprijinit intr-un baston masiv, cu cap de vultur ca maner, sculptat in lemn tare.
Din aceste considerente de sanatate nu a fost mobilizat pe front in anul 1914, la izbucnirea primei mari conflagratii mondiale si a ramas acasa sa-si educe nepotii, fratele sau Victor si cumnatul Nicolae Munthiu fiind mobilizati pe front. A devenit unchiul lor preferat si nu s-a lasat afectat de boala, dupa cum spunea nepotul sau Ovidiu Deleu: „Sufletul si firea lui Ioan Deleu nu s-au inrait, nici intunecat. A devenit bland, intelegator, senin, vesel chiar si de o bunatate neasemuita”. De asemenea, Ioan Deleu va avea grija de cancelaria avocatiala a fratelui sau Victor, ajutat de un stagiar.

rn

De la Marele Razboi la Marea Unire in jurnalul lui Ioan Deleu

rn

La fel ca majoritatea oamenilor tintuiti la masa lor de scris, traind intens sufleteste si avand multe de spus, Ioan Deleu a tinut un jurnal, in care isi nota gandurile si trairile. Din pacate, in ani crunti ai dictaturii totalitare comuniste, in anii 50, cand o simpla imagine sau inscris al elitei interbelice constituia caz de puscarie politica, jurnalul a fost ars de catre Alexandru Brandusan, fiul adoptiv al lui Ioan Deleu si sotia acestuia. Totusi, sotia lui Brandusan nu s-a putut abtine sa nu rupa cateva file din mijlocul unui caiet al jurnalului, sa le pastreze, in secret, ca amintire. Aceste file se dovedesc a fi notele zilelor cand Romania a intrat in razboi, alaturi de Antanta, mai precis perioada 15 august – 7 septembrie 1916. Informatiile cuprinse in cele cateva file de jurnal au o importanta istorica deosebita pentru ca in ele regasim zbuciumul si emotiile romanilor ardeleni, care primesc vestea ca armata romana a pornit lupta pentru dezrobirea fratilor ardeleni si realizarea Romaniei Mari.
Vestea intrarii Romaniei in razboi alaturi de Antanta s-a raspandit repede in oraselul de la poalele Magurii Silvaniei. Populatia romaneasca era foarte ingrijorata, deoarece si pana atunci erau huiduiti de catre maghiari. Le era frica de represalii, violente sau deportari in lagare. taranii romani incep sa fie batjocoriti si sa nu mai fie serviti in magazine. De asemenea, erau intentionat dezinformati in privinta situatiei de pe front, fiindu-le prezentate cele mai apocaliptice scenarii. La randul ei, populatia maghiara era ingrijorata, „tremurand de manie”, dar si de frica.
Ioan Deleu incearca sa-i imbarbateze pe taranii romani, spunandu-le ca singura modalitate de a-i ajuta pe tinerii ostasi romani care luptau pe front era sa se roage indoit lui Dumnezeu, pentru ca ziua cea mare era aproape. Studia zilnic presa maghiara, pentru a observa „slabiciunea si puterea” armatei si autoritatilor austro-ungare. Astepta cu emotie si ingrijorare ultimele vesti de pe frontul romanesc. Considera ca odata cuceriti ambii versanti ai Carpatilor, armata romana va rezista, deoarece muntii au reprezentat de-a lungul istoriei o cetate naturala care a aparat neamul romanesc. Astepta ziua biruintei, pe care spune ca a visat-o. si-ar fi dorit sa fie si el acolo pe front, in mijlocul ostasilor romani, dar boala de care suferea nu-i permitea sa se deplaseze decat foarte greoi, in baston. Vedem aici transmis spiritul revolutionar al bunicului sau, care in anul 1877, in momentul cand armata romana a trecut Dunarea, desi se gasea la venerabila varsta de 77 ani a fost oprit cu greu de familie sa nu plece ca voluntar. Spiritul sau revolutionar si patriotic a fost transmis si nepotilor sai. Din filele de jurnal transpare si neputinta lui Ioan Deleu: „Of, of! De ce nu pot fi si eu acolo, sa lupt si sa ma razbun cu sete”.
Filele ramase din Jurnalul lui Ioan Deleu se termina brusc in ziua de 7 septembrie 1916, in care isi nota activitatile sale pedagogice cu nepotii si ca se afla mereu cu gandul la fratii romani care luptau si se jertfeau pe front.
Familia Deleu era stigmatizata si catalogata cu termenul de „familie de tradatori” de catre autoritatile maghiare din simleu, in special dupa ce Victor Deleu a cazut prizonier la rusi si a inceput marea sa opera, prin infiintarea batalioanelor de voluntari ardeleni, care s-au inrolat in armata romana.
in aceste conditii, familia Deleu, in frunte cu Ioan Deleu, ramas acum barbatul casei, se muta din nou la Pericei, unde isi vede visul implinit in toamna anului 1918 si apoi eliberat satul de catre trupele romane in primavara anului 1919.
La marele praznic national de la Alba Iulia nu a putut fi oprit sa nu participe, desi ca invalid era greu de transportat. Participa cu entuziasm la actiunile pregatitoare, la constituirea consiliilor si garzilor nationale romane, dupa care este ales ca delegat al societatii pentru fond de teatru roman si participa la evenimentul unic in istoria noastra, la Alba Iulia, despre care scria cu emotie urmatoarele: „Dupa nuori veni insa senin: Revolutia rupse si ultima stavila, care ne intarzia realizarea idealului. Formarea garzilor nationale ne dadea o bucuroasa ocupatie si apoi pregatirea la Alba Iulia! Oh acea calatorie minunata in vagoane fara ferestri, fara loc de sezut si totusi atat de fericita – purtand tricolorul la piept si la palarie!!! …
Cine ar putea sa o descrie acea intalnire fericita – cu acel entusiasm sfant si dor implinit – intre frati, prieteni si tovarasi de lupta, ce se despartira cu acelasi gand si se intalnira la aceeas tinta?! Uitaram de foame si de sete, somn si oboseala … O imbratisare s-un inot de fericire fu acea adunare!!”.
Ioan si Victor Deleu se reintalnesc la Alba Iulia, in acel moment istoric maret. Victor pleaca la Sibiu unde se gasea sotia si fiul sau si unde fusese ales ca secretar general al Consiliului Dirigent, condus de Iuliu Maniu, iar Ioan Deleu revine acasa, la Pericei, unde mai are de indurat cateva luni de ocupatie straina, pana in Saptamana Mare a Pastilor, cand armata romana elibereaza Periceiul si simleul.

rn

Primar al simleului dupa Marea Unire

rn

in aclamatiile simleuanilor, Ioan Deleu este ales si confirmat apoi de catre Consiliul Dirigent in functia de primar al orasului simleu Silvaniei.
Familia Deleu se raspandeste din nou, iar Ioan Deleu ramas singur la simleu este ingrijit de Ludovica Brandusan, ramasa vaduva cu un copil, cu care se va si casatori mai tarziu, iar pe fiul acesteia il va creste ca pe propriul copil.
Dupa Marea Unire, Ioan Deleu cade victima a pasiunilor politice create intre partidele romanesti si este schimbat din functia de primar al orasului simleu cu unul liberal, la data de 2 decembrie 1922. Darz din fire, la fel ca bunicul sau Iacob Deleu, ataca hotararea in contencios administrativ si se lupta ani in sir pentru dreptul care i-a fost luat ilegal. in cele din urma, sectiunea III a inaltei Curti de Casatie si Justitie ii va da castig de cauza, la 14 martie 1924, anuland decretul de destituire si dispune repunerea lui in functia de primar. Practic, reintegrarea s-a facut in mod formal, prin inaltul Decret Regal nr. 2366 din 10 iunie 1924, simleul gasindu-se in situatia paradoxala de a avea doi primari: liberalul Aurel Tartia, care refuza sa paraseasca postul si Ioan Deleu, repus in functie. Ioan Deleu nu va fi acceptat nici la Primarie. Totusi, a beneficiat retroactiv de toate drepturile banesti aferente functiei ce primar. in cele din urma, guvernul a dizolvat Consiliul Local si a organizat noi alegeri comunale. Acestea se pregatesc din toamna anului 1925 si au loc doar in februarie 1926, spre sfarsit de guvernare liberala. in urma desfasurarii alegerilor il gasim pe Ioan Deleu printre consilierii locali ai orasului simleu.

rn

Secretar general al Prefecturii judetului Salaj

rn

Pe data de 10 noiembrie 1928, Iuliu Maniu era chemat de catre Regenta sa formeze noul guvern si astfel Partidul National taranesc, al carui presedinte era marele om politic salajean, ajunge la guvernare. in acest context politic, Ioan Deleu este chemat sa-si aduca, din nou, aportul in administratia locala si este numit inalt functionar in cadrul Prefecturii Salaj, mai precis secretar-general.
in aceste conditii, se stabileste in Zalau, unde devine o gazda primitoare pentru rudeniile sale stabilite la Cluj, dupa cum isi aduce aminte nepotul sau, Ovidiu Deleu.
La fel ca la simleu, din pacate, are de suferit la fiecare schimbare de guvern, cand partidul ajuns la guvernare isi schimba si „garda”, dar isi apara drepturile cu indarjire.
Se pensioneaza de la Prefectura la inceputul anului 1935 si se stabileste la Cluj, impreuna cu Ludovica Brandusan si fiul acesteia. Aici era, de fapt, stabilita mare parte din familia Deleu, in frunte cu fratele sau Victor, care fusese si el schimbat in noiembrie 1933 din functia de primar al orasului Cluj, tot pe criterii politice.
Cand afla trista veste ca fratele sau Victor nu mai avea mult de trait, se instaleaza la el si il vegheaza la capatai pana cand acesta inchide ochii pentru totdeauna, in noaptea de 31 decembrie 1939.

rn

Administrator la Badacin in vremuri de razboi

rn

in urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, Ioan Deleu este rugat de Iuliu Maniu sa se mute la Badacin si sa-i ingrijeasca gospodaria. Ioan Deleu accepta, „in ferma convingere ca face un serviciu cauzei nationale romanesti”, dupa cum spune nepotul sau, Ovidiu Deleu. Aceasta in conditiile in care Iuliu Maniu era considerata persona nongrata de catre autoritatile horthyste. El devenise un simbol al Ardealului in acele vremuri de restriste si, totodata, liderul de necontestat al opozitiei democratice din Romania. De asemenea, de la Badacin a fost nevoita sa se refugieze in urma Dictatului si sora sa mai mica, Cornelia, calugarita sub numele de sora Cecilia.
Ioan Deleu va ingriji si administra cu constiinciozitate gospodaria lui Iuliu Maniu, pana in primavara anului 1945, cand in Ardeal se reinstaureaza administratia romaneasca.
Dupa revenirea familiei Maniu la Badacin, Ioan Deleu s-a mutat in satul natal, Pericei. Aici se stinge din viata peste numai un an, in 1946, fiind inmormantat in cimitirul din Pericei, alaturi de parintii sai. Trecea in eternitate inca o personalitate salajeana din generatia de aur a Marii Uniri. El poate fi considerat un adevarat model nu numai pentru activitatea deosebita pe plan national si cultural, ci si pentru faptul ca nu s-a dat batut in fata bolii care i-a marcat tineretea si l-a dus la un anumit grad de invaliditate. Fiind un darz Deleu si-a acceptat soarta, traindu-si viata cu demnitate si in slujba natiei sale.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.