Consiliul Județean Sălaj a organizat, miercuri, 7 iunie, o întâlnire de lucru cu o delegație din Ungaria, din care au făcut parte vicepreședinții Consiliului Județean Hajdú-Bihar, Bulcsu László și Tasi Sándor, și oameni de afaceri maghiari. La eveniment au participat președintele Dinu Iancu-Sălăjanu, vicepreședintele Szilágyi Róbert-István și antreprenori sălăjeni, într-o încercare comună de a identifica oportunități de colaborare și de a contribui la dezvoltarea durabilă a ambelor județe, precum și a întregii regiuni.

„Dialogul deschis și schimbul de experiență au fost factorii cheie care au asigurat succesul acestei întâlniri. Oamenii de afaceri prezenți au manifestat un interes deosebit pentru dezvoltarea relațiilor comerciale și au explorat modalități concrete de parteneriat în domeniile pe care le reprezintă. Mulțumesc Clubului Oamenilor de Afaceri <Silvania> Sălaj pentru sprijinul acordat, le mulțumesc tuturor participanților și sunt încrezător că discuțiile de astăzi reprezintă doar începutul unei colaborări fructuoase, ce se va materializa, în viitorul apropiat, în proiecte viabile și benefice pentru comunitățile noastre”, a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj.

În cadrul discuțiilor, întreprinzătorii români și maghiari – cu afaceri în domeniul construcțiilor, agriculturii și industriei alimentare – și-au prezentat companiile și au analizat potențialele proiecte comune, ce pot aduce beneficii economice și sociale zonelor pe care le reprezintă.

Întâlnirea a marcat un nou pas în consolidarea relațiilor de cooperare între cele două județe, după vizita oficială pe care conducerea Consiliului Județean Hajdú-Bihar a făcut-o în Sălaj în vara anului trecut.