februarie 6, 2023

Instanțele sălăjene au ”Camera Speranțelor” funcțională

Luni, 20 decembrie, a fost inaugurată camera specială de audiere a minorilor la instanțele sălăjene – denumită ”Camera Speranțelor”.

Încăperea a fost amenajată prin proiectul și finanțarea Sindicatului Național al Grefei Judiciare Dicasterial, mobilierul și dotările costând aproximativ 7.500 lei.

Manopera pentru amenajarea ”Camerei Speranțelor” a fost asigurată de angajații proprii ai Tribunalului Sălaj. În urma dării în folosință a acestei încăperi, Tribunalul Sălaj și Judecătoria Zalău se numără printre primele instanțe din țară care au un asemenea spațiu special destinat minorilor, astfel încât audierile să nu le provoace impact emoțional negativ.

credit foto: Graiul Sălajului

Motivele înființării unei astfel de încăperi și pașii parcurși au fost prezentate de Președintele Tribunalului Sălaj, Ioana Diana Hodiș, în cadrul unei conferințe de presă la sediul instanței sălăjene.

”Minorii sunt implicați în diverse proceduri judiciare, atât penale cât și civile, în care ascultarea lor este necesară și, de multe ori, obligatorie. Mă refer aici la cauze penale în care minorii sunt victime ale infracțiunilor supuse judecății sau în care sunt audiați în calitate de martori; în ce privește cauzele civile, preponderente sunt cele care reglementează raporturile de familie, ori măsurile de protecție special prevăzute de Legea 272/2004 – legea privind promovarea și apărarea drepturilor copilului. Mai sunt și procesele de adopție sau ordinele de protecție; toate aceste procese se soluționează urmărindu-se ocrotirea interesului superior al copilului și, tocmai de aceea, etapa ascultării copilului ca etapă procesuală este una deosebit de importantă. De multe ori, este hotărâtoare în alegerea soluției. Pentru a facilita o comunicare cât mai bună între judecător și minorul supus audierii, dar și pentru a limita cât se poate de mult impactul emotional negativ pe care îl poate avea asupra minorului experiența participării la astfel de procedur, am amenajat această cameră specială prin care dorim să le oferim copiilor un spațiu prietenos și primitor, cât mai apropiat de cel cu care sunt ei obișnuiți acasă sau la școală și în care să se simtă confortabil, în siguranță, relaxați, să-i îndemne spre comunicare și sinceritate, așa încât informațiile pe care ei ni le furnizează să fie sincere și utile și să contribuie la găsirea celei mai bune soluții în favoarea lor”, a precizat Președintele Tribunalului Sălaj.

De amenajarea spațiului vesel, colorat, dotat cu mobilier adecvat vârstei, cu jucării, cărți și creioane de colorat s-a ocupat grefierul Cristina Pintea, căreia i s-a mulțumit public pentru implicarea sa în acest proiect important care pune Sălajul pe harta județelor în care actul de justiție își arată și partea umană.

Sala va fi utilizată în comun, atât de Tribunalul Sălaj, cât și de Judecătoria Zalău, motiv pentru care s-a prevăzut circuit pentru acces facil al judecătorilor celor două instanțe. În perioada următoare, printr-un proiect al Consiliului Superior al Magistraturii, încăperea va fi dotată și cu aparatură de înregistrare audio-video.

credit foto: Graiul Sălajului

”Camera Speranțelor” a fost folosită încă de luni dimineața pentru audierea minorilor în cauzele de pe rolul instanțelor având ca obiect măsuri speciale de protecție  și cauze de plasament.

Președintele Sindicatului Dicasterial, Cătălin Trăistaru, prezent la conferința de presă, a precizat că forul pe care-l conduce a lansat invitația tuturor instanțelor din țară pentru a fi acordată finanțare în astfel de proiecte, dar lipsa spațiilor este un impediment în realizarea acestor camere speciale de audiere.

Primul județ în care a fost înființată o cameră specială destinată audierii minorilor a fost Aradul, urmat de Timiș.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut