Înghesuială pentru a doua etapă de vaccinare anti-COVID

2
1225

În ciuda scepticilor şi teoriilor conspiraţioniste care circulă în ultima perioadă privind vaccinarea anti-COVID, etapa a doua de imunizare, destinată vârstnicilor şi celor din sectoarele „cheie” ale economiei a stârnit un interes deosebit, locurile pentru vaccinare puse la bătaie în cele patru centre din Sălaj fiind aproape epuizate, la doar câteva zile de la deschiderea înscrierilor.

Printre „norocoşii” care au reuşit să facă o programare online se numără şi prefectul Virgil Ţurcaş care, alături de alte oficialităţi judeţene, s-a vaccinat anti-COVID luni dimineaţa, la Zalău, pentru a da astfel un semnal populaţiei judeţului privind importanţa acestui act medical.  

„Iată-ne la debutul celei de a doua faze de vaccinare în judeţul Sălaj, care practic se întâmplă la exact două săptămâni de la prima fază, în care s-au vaccinat medicii şi personalul medical. Este un moment important pentru noi. Am vrut să transmitem şi noi un semnal la nivelul judeţului Sălaj. Suntem foarte bucuroşi pentru că faptul că la nivel naţional, dar şi la nivel judeţean, avem motive să fim optimişti. (…) În Sălaj trebuie să vă spunem că suntem pregătiţi pentru această etapă şi mizăm pe coordonarea foarte bună a acestor centre de vaccinare, având acest sistem informatic foarte complex, la care în final se vor racorda toţi cetăţenii din România. Îndemn populaţia pe această cale să dea dovadă de responsabilitate, ca atunci când ne programăm, dacă se întâmplă o problemă, dacă avem o urgenţă, să anunţăm imediat coordonatorul centrului, pentru a putea să aducă alte persoane vaccinabile, din aceeaşi fază”, a declarat, după vaccinare, Virgil Ţurcaş.

Acesta a precizat că s-a programat pentru vaccinare pe platforma realizată în acest scop, în momentul în care aceasta a devenit funcţională, pentru a da un exemplu, dar că îndeamnă populaţia ca în această fază să dea prioritate persoanelor vârstnice pentru programare la vaccinare.

Alături de prefect, s-au vaccinat subprefecţii Vasvari Robert şi Romeo Sârca, inspectorul general şcolar Vasile Bulgărean şi directorul Direcţiei de Permise şi Înmatriculări, Remus Stanciu.      

Potrivit prefectului, în Sălaj sunt circa 63.000 de persoane vaccinabile, pentru prima fază am depăşit 70% din persoanele cu drept de vaccinare.

În acelaşi context, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj, Ligia Marincaş, a precizat faptul că pentru etapa a doua s-a înscris un număr neaşteptat de mare de persoane, ceea ce face ca programările să fie aproape epuizate în cele patru centre organizate în acest scop în judeţ.   

„Pentru faza a doua au fost pregătite mai multe centre, care se vor deschide eşalonat. În momentul de faţă, la ora 8.00 s-a dat startul la cele patru centre din Zalău, Şimleu Silvaniei, Jibou şi Cehu Silvaniei. Personalul care lucrează momentan în aceste centre este din cabinetele medicale şcolare, medici şi asistenţi şi medici de familie care a venit cu asistenţii lor. Cu toate că programarea a început abia de 48 de ore, deja la nivelul judeţului Sălaj s-au înscris în platformă, până duminică, la ora 20.00, 1.112 persoane. Asta înseamnă că Zalău, Şimleul Silvaniei şi Jibou nu mai pot prelua programări până vineri. Sâmbătă mai aveau câteva locuri de program şi la Cehu Silvaniei mai sunt câteva locuri. Programarea se face conform platformei, vaccinurile vin în tranşe. În momentul de faţă noi avem în stoc 312 doze, după ce am dus deja dozele pentru vaccinare în centre şi chiar astăzi, maşina este la Cluj Napoca şi va veni cu alte 912 doze, care ne asigură necesarul de vaccin până inclusiv joi, când vom face o altă comandă. (…) Numărul de persoane care s-au înscris este mare, neaşteptat de mare, neaşteptat de multe persoane planificate în toate centrele, dar sperăm ca spre sfârşitul lunii, când vor fi alte contracte cu alte tipuri de vaccin, se vor suplimenta dozele retribuite, astfel încât să dăm posibilitatea şi altor zone să-şi deschidă centrele care deja s-au amenajat. Fac încă o dată apel la calm şi la linişte, pentru că este vaccin, vaccin care vine în tranşe, nu tot dintr-o dată. (…) Să avem răbdare, pentru că vaccinarea este un proces continuu. Vom putea vaccina, conform dozelor repartizate, multă vreme de acum înainte”, a subliniat directorul DSP Sălaj, Ligia Marincaş.

Potrivit acesteia, duminică a început vaccinarea şi în centre rezidenţiale, fiind imunizate 192 de persoane, din cei 449 de beneficiari.

în ceea ce priveşte profesorii, care se pot vaccina şi ei în etapa a doua, şeful Inspectoratului Şcolar a declarat că doar jumătate dintre ei doresc acest lucru.  

„S-a făcut o primă evaluare, o primă statistică. Oamenii nu au reuşit să se informeze foarte bine. Dar, cu aceste sincope, noi suntem undeva la 49-50% din personalul din învăţământ. Eu cred că acest procent va creşte în următoarea lună. Fac un apel colegilor mei profesori să vină cu mare încredere la vaccinare, pentru că cei care ne primesc aici sunt foarte bine pregătiţi şi cu o procedură foarte bună pusă la punct, care face trimitere către siguranţa persoanei. Prin vaccinarea profesorilor se oferă un sentiment de siguranţă elevilor şi părinţilor acestora. Elevii se vor putea întoarce acasă fără acea grijă că profesorul aduce în sala de clasă virusul”, a menţionat Vasile Bulgărean.  

Pentru cei care merg la vaccinare, procedura este una foarte simplă. La intrare se ia temperatura, se prezintă buletinul şi persoana care vrea să se vaccineze primeşte un chestionar şi un acord de vaccinare. După completarea acestora, se face triajul de către medicul de serviciu, iar mai apoi se trece la vaccinare şi, ulterior, la centrul de supraveghere post-vaccinare, unde cei vaccinaţi vor sta 15 minute. Trebuie programate doar persoanele care se pot deplasa.

Etapa a doua de vaccinare va cuprinde persoanele cu grad ridicat de risc (cu vârsta de peste 65 de ani, persoanele cu boli cronice), precum şi lucrătorii care desfăşoară activităţi în domeniile cheie, esenţiale.

         

2 COMENTARII

  1. Daca este asa mare aglomerare, de ce nu functioneaza azi 19.01.2021, Centrul de vaccinare nr. 3 din Zalau, La Centrul Pentru Persoane Varstnice , unde spatiul este amenajat dar nu se desfasoara nici un fel de activitati de vaccinare.
    Cei interesati sunt dirijati sa mearga la centrul de la Casa Armatei.
    Eu am inteles ca in aceasta perioada trebuie evitate aglomerarile….

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.