Drumuri bune și servicii medicale de calitate – prioritățile administrației județene

0
104

Infrastructura rutieră și sănătatea reprezintă prioritățile momentului pentru administrația județeană, spune Dinu Iancu Sălăjanu. Președintele Consiliului Județean consideră că acestea reprezintă piloni importanți pentru dezvoltarea Sălajului din punct de vedere economic dar și din punct de vedere al nivelului de confort al cetățenilor.

Dacă pe partea rutieră beneficiile unei infrastructuri de calitate sunt evidente, la Spitalul Județean, unde sunt în derulare o serie de proiecte de modernizare, extindere și dotare cu aparatură performantă, investițiile vor fi dublate și de o îmbunătățire a serviciilor în ceea ce privește comportamentul și atitudinea personalului medical vizavi de pacienți și aparținători, dă asigurări Dinu Iancu Sălăjanu.

Președintele Consiliului Județean a susținut miercuri, 9 iunie, o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat principalele investiții ale administrației județene.

Se lucrează pe 7 drumuri din Sălaj, iar alte două șantiere vor fi deschise până la finele anului

  • Lungimea totală a drumurilor județene aflate în șantiere deschise în momentul de față este de 108,10 km, ponderea drumurilor județene aflate în execuție reprezentând circa 18 la sută din totalul rețelei de drumuri județene din Sălaj (605 km).
  • „Ne dorim ca oamenii să se simtă bine și în mediul rural și să micșorăm decalajele care există între mediul urban și mediul rural în ceea ce înseamnă dezvoltarea și standardele de viață. Pentru că ne dorim o rețea rutieră modernă, la standarde europene, avem în desfășurare astăzi un număr de 7 proiecte de dezvoltare rutieră. Mă refer aici la șantiere care, cu siguranță, vin în sprijinul cetățeanului și sunt dorite de foarte multă vreme”, spune Dinu Iancu Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj.

Aceste proiecte sunt finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020 sau din bugetul propriu al administrației județene.

Cele 7 șantiere deschise în prezent vizează reabilitarea drumului județean DJ 191C: Nuşfalău – Crasna – Zalău – Creaca, cu o lungime de 36,8 kilometri , reabilitarea şi modernizarea drumului judeţean DJ 108A: lim. jud. Cluj – Bogdana, pe un sector de 11 kilometri, reabilitarea şi modernizarea drumului judeţean DJ 108D: Crişeni (DN 1H) – Cehu-Silvaniei (DJ 196), cu o lungime de 22,7 km, reabilitarea și modernizarea drumului județean DJ 191D: Tusa – limita cu județul Cluj, pe circa 12 km,  reabilitarea și modernizarea drumului județean DJ110: Măeriște – Doh – Dumuslău – Carastelec, lung de 16,5 km, reabilitarea DJ 108D: Cehu Silvaniei – limita cu județul Maramureș, în lungime de 4,3 km. Tot aici intră și punerea în siguranță a sectoarelor de drum afectate de alunecări de teren pe DJ 191D între Valcău – Fizeș – Sâg, pe circa 4 km, lucrare pentru care s-a dat ordinul de începere în 4 iunie, iar luni, 7 iunie, a fost predat amplasamentul contructorului.

Pe lista șantierelor programate a fi deschise în lunile următoare se află reabilitarea și modernizarea drumului județean DJ 109E: limita cu județul Cluj – Fodora – Rus – Buzaș – Lozna –  DN 1H (pod Ciocmani), cu o lungime de 34,5 km, și reabilitarea DJ 109R: DN 1G (Chendrea) – Gălpâia – Romita (DJ 108A), lung de 8,5 km.

  • Aproape 40 de milioane lei pentru modernizarea și extinderea Spitalului Județean Sălaj

La spitalul Județean de Urgență Zalău, au demarat sau urmează să demareze o serie de proiecte care vizează modernizarea, extinderea și dotarea celei mai mari unități medicale din Sălaj.

Pe partea de reabilitare, modernizare și extindere infrastructură sanitară, sunt deschise momentan două șantiere. Unul vizează extinderea, modernizarea și dotarea UPU – SMURD și are o valoare de peste 15 milioane lei. Anual, peste 40.000 de cazuri se adresează unității spitalicești, prin Unitatea Primiri Urgențe. Al doilea proiect se referă la amenajarea parcării și a spațiului de agrement din zona Spitalului Județean de Urgență Zalău, această investiție, în valoare de circa 8,5 milioane lei, fiind suportată din bugetul propriu al Consiliului Județean Sălaj.

Potrivit administrației județene, în curând vor începe lucrările de reabilitare, modernizare, extindere și dotare a Secției de psihiatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău. Proiectul e finanțat prin CNI, fiind inclus pe lista sinteză a companiei, și costă aproximativ 30 de milioane lei. Contractul de proiectare și execuție lucrări a fost semnat în luna februarie a acestui an.

Aparatură medicală și echipamente de protecție în valoare de peste 30 de milioane de lei

Alte două proiecte ample, aflate în lucru, se referă la dotarea unității medicale.

Unul vizează Ambulatoriul integrat de specialitate din cadrul spitalului și are o valoare de peste 11,6 milioane lei, fiind finanțat prin POR. Proiectul își propune achiziționarea unui număr de 133 echipamente medicale  pentru dotarea cabinetelor de specialitate din cadrul Ambulatoriului și a laboratoarelor care îl deservesc. În prezent este în derulare procedura de achiziție a echipamentelor prevăzute în proiect. Procedura de achiziție se desfășoară pe 10 loturi, cele 133 de echipamentele medicale fiind grupate pe aceste loturi în funcție de secțiile pe care vor fi folosite. Aparatura va fi livrată începând cu lunile septembrie – octombrie 2021.

Cel de-al doilea proiect presupune dotarea spitalelor din județul Sălaj cu echipamente necesare pentru tratarea pacienților cu COVID-19, finanțarea de aproape 21 de milioane lei venind prin Programul Operaţional Infrastructură Mare. Proiectul se implementează în baza unui parteneriat între Spitalul Județean de Urgență Zalău și Spitalul Orășenesc ”Prof. Dr. Ioan Pușcaș” Șimleu Silvaniei, cele două unități care tratează pacienți COVID din județul Sălaj

Vor fi cumpărate 104 echipamente medicale pentru dotarea secțiilor din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău care tratează pacienți cu COVID-19, echipamente de protecție pentru 271 de persoane din cadrul SJU implicate direct în tratarea acestor pacienți, 114 echipamente si dispozitive medicale pentru dotarea secțiilor COVID de la spitalul din Șimleu și echipamente de protecție pentru 204 persoane din aceeași unitate medicală.

Până în prezent au fost achiziționate la Spitalul Județean de Urgență Zalău echipamente medicale în valoare de 4,5 milioane lei pentru Pneumologie, Boli infecțioase, UPU–SMURD, Ginecologie, Laborator analize medicale. Toată aparatura a fost deja livrată și este pusă în funcțiune.

Mai sunt în curs de achiziție în cadrul proiectului echipamente medicale în valoare de 825 mii lei pentru Spitalul Județean de Urgență Zalău și echipamente de protecție în valoare de circa 9 milioane lei.

  • Heliport pe Spitalul Județean de Urgență Zalău

Pe lista investițiilor pe care le pregătește Consiliul Județean pentru perioada următoare se află reabilitarea, modernizarea și extinderea pe verticală la Secția de recuperare din cadrul spitalului, execuția unui rezervor de apă de 500 mc, și, cel mai important, realizarea unui heliport pe corpul B al Spitalului Județean de Urgență Zalău.

„De multe ori, o secundă este importantă pentru a salva o viață. Avem nevoie de această investiție care să asigure o mult mai bună funcționare a elicopterului SMURD care execută misiuni aero-medicale. Avem de multe ori ambuteiaje în trafic, avem probleme de decolare sau aterizare a elicopterului. Era necesară această investiție din foarte multe puncte de vedere”, afirmă președintele Consiliului Județean Sălaj.

Dinu Iancu Sălăjanu spune că în această toamnă vom avea toate documentațiile necesare pentru a putea începe lucrările la realizarea heliportului anul viitor, expertiza tehnică fiind deja finalizată.

„Finanțarea se va face inițial din bugetul propriu, urmând a depune cereri de finanțare pe POR 2021-2027 pentru a recupera cât mai mult posibil din investițiile pe care nu mai putem să le amânăm, trebuie făcute cât mai repede”, consideră președintele Consiliului Județean Sălaj.

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.