Indemnizatiile pentru mame, sub 1.000 lei

Martie a fost prima luna in care mamicile au primit indemnizatia pentru cresterea copilului recalculata la nivelul de 85% din media veniturilor. Pentru stabilirea indemnizatiei se iau in calcul toate veniturile profesionale supuse impozitului pe venit, potrivit Codului fiscal. Persoanele beneficiare trebuie sa depuna la Agentia Judeteana pentru Prestatii Sociale Salaj, pana cel tarziu la data de 30 iunie 2009, o cerere scrisa pentru recalculare, insotita de acte doveditoare privind realizarea de venituri.
Pana in prezent, potrivit lui Alexandru Pop, directorul AJPS Salaj, 277 de mamici au solicitat recalcularea indemnizatiei. Cele mai multe, 145, beneficiaza, in urma recalcularii, de indemnizatii cuprinse intre 600 si 1.000 lei. Sume cuprinse intre 1.000 si 2.000 de lei primesc 113 mame. Doar 19 persoane au indemnizatii peste 2.000 de lei, doua dintre ele incasand maximul indemnizatiei – 4.000 de lei. In prezent sunt peste 2.100 de beneficiari ai indemnizatiei pentru cresterea copilului.
Persoanele care au renuntat la indemnizatie, s-au intors la munca si primesc stimulentul de 100 lei, pot reintra in concediu parental pana la varsta de doi, respectiv trei ani a copilului, daca noua indemnizatie e mai avantajoasa.
Totodata, absolventele de facultate care promoveaza examenul de licenta in prima sesiune si care in decurs de 60 de zile de la absolvire se angajeaza, chiar daca nu au realizat venituri timp de 12 luni, au dreptul la indemnizatie si nu vor primi mai putin de 600 lei lunar.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *