Îndemn la solidaritate

0
83

Ziua bună, dragi cititori!

Într-o veche istorisire, doi soldați traversau noaptea o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferintă asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile.

Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea.

Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă deschidem televizorul sau citim presa, sau pur și simplu dacă ne surprindem unii pe alții pe stradă, vedem că în mare parte domină anarhia, ura, furia, frica excesivă. Suntem învrăjbiți unii împotriva altora și nu avem pace în suflet. Am uitat chiar de tot de poruncile lui Dumnezeu? Am uitat că dragostea și caritatea trebuie să prevaleze indiferent de orice? Mă-ntreb dacă nu sunt mai virulente aceste atitudini distructive decât însuși virusul?

Suntem subechipați pentru această experiență pandemică în primul rând din punct de vedere psihologic. În aceste vremuri trebuie să ne aplecăm și asupra credinței, nu numai asupra științei.

Pentru a găsi resursele sufletești și morale pentru a aborda actuala pandemie, să privim puțin și la resursele construite în trecut de creștini. Cum au gestionat ei epidemiile de ciumă, de holeră, de tuberculoza, tifos…etc. Istoria Europei a fost dominată de aceste numeroase probleme de sănătate comunitară.

Să luăm un exemplu, din anul 250 d.H, când orașele Imperiului Roman au cunoscut o ciumă majoră care a durat între 15 și 20 de ani și a atins proporții epidemice. Deoarece autoritățile s-au îngrijit superficial de efectele pandemiei, bisericile creștine, chiar dacă făceau parte din minoritățile persecutate, s-au îngrijit sistematic, cu stăruință și devotament, de îngrijirea victimelor atât creștine cât și păgâne.

Creștinii au fost văzuți ieșind pe străzi, oferind ajutor, sacrificându-și viața și oferindu-și propriile case pentru salvarea bolnavilor. În timp ce medicii bogați au părăsit orașele pentru a nu-și pune în pericol viața, medicii si personalul unităților creștine au rămas să trateze bolnavii și să aline muribunzii. Există scrisori ai marilor lideri creștini din vremea aceea, printre care și cea a lui Dionisie al Alexandriei ( 190 d.H-265 d.H ) care scria: ”Ciuma ne dă ocazia să trăim la înălțimea Evangheliei. O ciumă este un timp al școlii, un timp al educației. Este un fel de martiriu. Ne dăm viața pentru alții.”

Un exemplu elocvent, viu, emoționant, a unui mod de viață eroic. Chiar dacă nu putem încă să ne înălțăm viața la asemeni idealuri de trăire, să pornim măcar cu pași mărunți înspre această direcție. Să încercăm să construim punți comune, indiferent de perspectivele diferite pe care le avem. Să ne respectăm unii pe alții și să nu ofensăm demnitatea și conștiința umană.

Binele comun al omenirii este înainte de toate Binele Suprem- Dumnezeu, care este dragoste și libertate. Hristos în suferință pe cruce a salvat lumea prin iubire și mai puțin prin argumente. În tot ceea ce trăim și cu tot ceea ce ne confruntăm, să nu uităm porunca primordiala, cea a iubirii de aproapele.

Toate cele bune!

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.