Inconştienţă la volan. Şoferi băuţi şi fără permis, depistaţi de poliţişti în trafic

În perioada 23 – 26 decembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, alături de jandarmii sălăjeni, au continuat acțiunile în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, depistarea conducătorilor auto care încalcă regulile de circulație și pentru siguranța tuturor cetățenilor.

Astfel, au fost desfășurate 21 de acțiuni preventiv – reactive, în sistem integrat și au fost efectuate 42 de filtre, în acțiunii fiind implicați 205 polițiști sălăjeni de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase și luptători de la acțiuni speciale, 91 de jandarmi, 6 polițiști locali și reprezentați ai altor structuri de aplicare a legii.

În cadrul acțiunilor, au fost legitimate 509 persoane și au fost controlate 377 autovehicule. De asemenea, au fost efectuate 249 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau droguri, au fost reţinute 18 permise de conducere și 6 certificate de înmatriculare.

În urma acțiunilor și controalelor desfășurate, polițiștii sălăjeni au aplicat 129 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 25.490 de lei.

Depistați în trafic, în timp ce conduceau sub influența băuturilor alcoolice

Sâmbătă, 23 decembrie, pe drumul comunal 18 A, în localitatea sălăjeană Rona, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Jibou au depistat în trafic un localnic de 28 de ani, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, duminică, 24 decembrie, la ora 06.50, pe drumul comunal 103, în localitatea Sici, județul Sălaj, polițiștii Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Crasna au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de un bărbat de 50 de ani, din localitatea sălăjeană Pericei.

În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul prezenta o concentrație alcoolică de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Celor doi conducători auto le-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în ambele cazuri polițiștii au întocmit câte un dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului.

Implicat într-un eveniment rutier, în timp ce conducea sub influența alcoolulu

La data de 25 decembrie, în jurul orei 19.40, un bărbat de 53 de ani, din localitatea Criștelec, în timp ce conducea un autoturism, pe D.N. 1 H, pe direcția Pericei – Șimleu Silvaniei, nu ar fi adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, iar într-o curbă ușoară la dreapta ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi lovit un parapet metalic.

Evenimentul rutier a fost unul fără victime.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorului auto i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului.

La volan, fără permis de conducere și sub influența alcoolului.

Luni, 25 decembrie, la ora 22.18, în localitatea Nadiș, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cehu Silvaniei au depistat în trafic un bărbat de 35 de ani, din localitatea Cehu Silvaniei, în timp ce conducea un autoturism.

În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză, polițiștii din Cehu Silvaniei au întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicule fără permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului.

Bănuit că ar fi încercat să sustragă cazane din cupru, prins în flagrant de polițiștii din Ileanda

Luni, 25 decembrie, la ora 20.52, polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Ileanda au fost sesizați în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj prin S.N.U.A.U. 112 de la o femeie de 25 de ani, despre faptul că, o persoană necunoscută încearcă să pătrundă în incinta unei proprietăți a soțului acesteia, situată în comuna Poiana Blenchii, cu scopul de a sustrage cazane din cupru în valoare de aproximativ 10.000 de euro.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului și au identificat persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un bărbat de 42 de ani, din municipiul Timișoara.

În cauză, polițiștii din Ileanda au întocmit dosar penal și continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la furt calificat.

Depistat în trafic, în timp ce conducea un autoturism, deși avea suspendat acest drept

Marți, 26 decembrie, la ora 11.30, pe strada Principală din localitatea sălăjeană Românași, polițiștii Serviciului Rutier au depistat în trafic un tânăr de 24 de ani, din localitatea Sântejude, județul Cluj.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat că acesta avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.

Mare atenție, șoferi!

Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.

La data de 13 iulie 2023, a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.

Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:

  • nu deținea permis de conducere;
  • deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
  • a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
  • a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substantelor psihoactive.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *