septembrie 30, 2022

Începe Cupa Zalăului

Sport Club Municipal Zalău vă invită la prima ediție a Cupei Zalăului, un turneu de pregătire ce se va desfășura în perioada 23-25 septembrie, la Sala Sporturilor “Gheorghe Tadici”.

După 577 de zile, iubitorii voleiului din municipiu, dar nu numai, pot să asiste din nou la un meci al echipei noastre, pe teren propriu, cu ocazia ediției inaugurale a Cupei Zalău. Pe lângă SCM Zalău, la această competiție amicală de pregătire vor mai participa și SCM Craiova, Explorări Baia Mare și Unirea Dej, astfel că ne așteaptă șase partide interesante, de joi până sâmbătă.

Intrarea spectatorilor pe toată perioada competiției va fi liberă, urmând a fi permisă persoanelor care îndeplinesc una din următoarele condiții: – 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑣𝑎𝑐𝑐𝑖𝑛𝑎𝑡𝑒 𝑖̂𝑚𝑝𝑜𝑡𝑟𝑖𝑣𝑎 𝑣𝑖𝑟𝑢𝑠𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑆𝐴𝑅𝑆-𝐶𝑜𝑉-2, 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑢 𝑡𝑟𝑒𝑐𝑢𝑡 10 𝑧𝑖𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑓𝑖𝑛𝑎𝑙𝑖𝑧𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑠𝑐ℎ𝑒𝑚𝑒𝑖 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑙𝑒𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑣𝑎𝑐𝑐𝑖𝑛𝑎𝑟𝑒; – 𝑝𝑟𝑒𝑧𝑖𝑛𝑡𝑎̆ 𝑟𝑒𝑧𝑢𝑙𝑡𝑎𝑡𝑢𝑙 𝑛𝑒𝑔𝑎𝑡𝑖𝑣 𝑎𝑙 𝑢𝑛𝑢𝑖 𝑡𝑒𝑠𝑡 𝑅𝑇-𝑃𝐶𝑅 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑖𝑛𝑓𝑒𝑐𝑡̦𝑖𝑎 𝑐𝑢 𝑣𝑖𝑟𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑆𝐴𝑅𝑆-𝐶𝑜𝑉-2, 𝑛𝑢 𝑚𝑎𝑖 𝑣𝑒𝑐ℎ𝑖 𝑑𝑒 72 𝑑𝑒 𝑜𝑟𝑒, 𝑠𝑎𝑢 𝑟𝑒𝑧𝑢𝑙𝑡𝑎𝑡𝑢𝑙 𝑛𝑒𝑔𝑎𝑡𝑖𝑣 𝑐𝑒𝑟𝑡𝑖𝑓𝑖𝑐𝑎𝑡 𝑎𝑙 𝑢𝑛𝑢𝑖 𝑡𝑒𝑠𝑡 𝑎𝑛𝑡𝑖𝑔𝑒𝑛 𝑟𝑎𝑝𝑖𝑑 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑖𝑛𝑓𝑒𝑐𝑡̦𝑖𝑎 𝑐𝑢 𝑣𝑖𝑟𝑢𝑠𝑢𝑙 𝑆𝐴𝑅𝑆-𝐶𝑜𝑉-2, 𝑛𝑢 𝑚𝑎𝑖 𝑣𝑒𝑐ℎ𝑖 𝑑𝑒 24 𝑑𝑒 𝑜𝑟𝑒; – 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑎𝑛𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑒 𝑎𝑓𝑙𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑝𝑒𝑟𝑖𝑜𝑎𝑑𝑎 𝑐𝑢𝑝𝑟𝑖𝑛𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑎 15-𝑎 𝑧𝑖 𝑠̦𝑖 𝑎 180-𝑎 𝑧𝑖 𝑢𝑙𝑡𝑒𝑟𝑖𝑜𝑎𝑟𝑎̆ 𝑐𝑜𝑛𝑓𝑟𝑖𝑚𝑎̆𝑟𝑖𝑖 𝑖𝑛𝑓𝑒𝑐𝑡𝑎̆𝑟𝑖𝑖 𝑐𝑢 𝑆𝐴𝑅𝑆-𝐶𝑜𝑉-2, 𝑖̂𝑛 𝑐𝑜𝑛𝑑𝑖𝑡̦𝑖𝑖𝑙𝑒 𝑠𝑡𝑎𝑏𝑖𝑙𝑖𝑡𝑒 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑜𝑟𝑑𝑖𝑛𝑢𝑙 𝑐𝑜𝑚𝑢𝑛 𝑎𝑙 𝑚𝑖𝑛𝑖𝑠𝑡𝑟𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑇𝑖𝑛𝑒𝑟𝑒𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑠̦𝑖 𝑆𝑝𝑜𝑟𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑠̦𝑖 𝑐𝑒𝑙 𝑎𝑙 𝑚𝑖𝑛𝑖𝑠𝑡𝑟𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑆𝑎̆𝑛𝑎̆𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑖. – 𝑎𝑐𝑐𝑒𝑠𝑢𝑙 𝑚𝑖𝑛𝑜𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑝𝑒𝑟𝑚𝑖𝑠, 𝑎𝑐𝑒𝑠̦𝑡𝑖𝑎 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑒𝑥𝑐𝑒𝑝𝑡𝑎𝑡̦𝑖 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑝𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑑𝑜𝑣𝑒𝑧𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑚𝑒𝑑𝑖𝑐𝑎𝑙𝑒 𝑛𝑒𝑐𝑒𝑠𝑎𝑟𝑒 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑖𝑐𝑖𝑝𝑎̆𝑟𝑖𝑖 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖 𝑙𝑎 𝑒𝑣𝑒𝑛𝑖𝑚𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑠𝑝𝑜𝑟𝑡𝑖𝑣.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.