Încep lucrările la platoul de marmură din centrul Zalăului

Modernizarea zonei centrale a orașului costă circa 20 de milioane de lei, iar lucrările vor dura aproximativ un an

Luni, 4 iulie, s-a dat startul oficial pentru modernizarea platoului de marmură din Zalău, dar și pentru pietonizarea străzii Unirii, un proiect de investiții care urmărește să schimbe complet aspectul zonei centrale a municipiului reședință de județ.

Mobilizarea începe prin delimitarea platoului de restul zonei cu gard din plasă, înlăturarea băncilor și a coșurilor de gunoi, tăierea arborilor din mijlocul platoului de marmură.

Proiectul administrației locale prevede modernizarea zonei cuprinse între Instituţia Prefectului Judeţului Sălaj şi Casa de Cultură a Sindicatelor (Piaţa 1 Decembrie 1918), continuându-se apoi pe strada Unirii, care va fi închisă traficului rutier, spre Primăria Municipiului Zalău şi Clădirea Transilvania (Piaţa luliu Maniu).

De asemenea, se vor moderniza Piața 1 Decembrie 1918 și Piața luliu Maniu și se vor realiza legături pietonale între strada Unirii şi Bulevardul Mihai Viteazu, din zona fostei clădiri Asirom, aflată acum în proprietatea Consiliului Județean (care a anunțat deja că are în plan reabilitarea și modernizarea clădirii, pentru a-i oferi un aspect adecvat), pe lângă accesul de serviciu al Şcolii Generale “Simion Bămuţiu”. Pasajul pietonal existent între strada Unirii şi Bulevardul Mihai Viteazu va fi reabilitat și el, urmând a fi refăcut pavajul și acoperirea acestuia cu vele solare cu rol de umbrire şi protecţie împotriva intemperiilor.

Același proiect include și modernizarea curții de acces la Colegiul Național ”Silvania”.

Potrivit administrației locale, tot prin intermediul acestei investiții va fi reabilitată și “fântâna cu îngerași”, vor fi amenajate spații verzi, reţelele de iluminat public, canalizarea pluvială și infrastructura pentru reţele de comunicaţii electronice vor fi modernizate.

Banii necesari pentru aceste lucrări provin din fonduri europene, iar valoarea totală a proiectului este de 20.839.308 lei cu TVA.

Durata de execuție este de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucărilor.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.