Încep lucrările de modernizare a stației de la Gilău, care tratează apa pentru județele Cluj și Sălaj

0
412

Compania de Apă „Someș” a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru „Reabilitarea și modernizarea stației de tratare a apei Gilău”, parte a proiectului în valoare de 355,6 milioane de euro finanțat prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare – POIM 2014-2020.

Acest contract de lucrări are o valoare de 57.840.000 de lei, cu o durată de execuție de maxim 27 luni și reprezintă cea de-a treia etapă majoră de investiții în modernizarea acestei stații de tratare după 1990, consecutiv celor realizate în cadrul programelor de investiții din fonduri europene MUDP II (1997-2002) și ISPA (2003-2009).

Principalele intervenții vor consta în reabilitarea micrositelor, a decantoarelor și a stației de filtre, respectiv construirea a două noi laboratoare de analiză a calității apei. Prin derularea procesului de deshidratare și reținere a nămolului provenit din decantare, investiția va contribui și la o mai bună protecție a mediului.

Stația de tratare a apei Gilău este una dintre cele mai importante instalații de acest tip gestionate de Compania de Apă „Someș” S.A., capabilă să filtreze apa preluată dintr-o sursă supraterană. Cantitatea de apă tratată zilnic este de cca. 150.000 de mc, cea anuală depășind 52 de milioane de mc. În urma modernizării acesteia și după finalizarea aducțiunii Cluj-Sălaj, stația de tratare Gilău va deservi o parte însemnată din județul Sălaj.

93 de localități din Sălaj vor avea apă de la Gilău

Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţele Cluj şi Sălaj vizează îmbunătăţirea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţele Cluj şi Sălaj prin extinderea şi dezvoltarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, în localităţi care numără peste 50 de persoane, şi în aglomerările mai mari de 2000 persoane în ceea ce priveşte asigurarea colectării şi epurării apelor uzate.

Rețeaua va intra în Sălaj prin localitatea Dragu, apoi se va separa în două brațe principle, unul spre Jibou și Cehu Silvaniei, iar celălalt spre Zalău și Simleu Silvaniei. În judeţul Sălaj, proiectul cuprinde 98 de localităţi din 43 de unităţi de administrativ-teritoriale: Zalău, Şimleu Silvaniei, Jibou, Cehu Silvaniei, Creaca, Mirşid, Hereclean, Pericei, Zimbor, Sînmihaiu Almaşului, Dragu, Hida, Românaşi, Agrij, Buciumi, Surduc, Cristolţ, Băbeni, Letca, Lozna, Someş-Odorhei, Năpradea, Sălăţig, Meseşenii de Jos, Vârşolt, Crasna, Bănişor, Horoatu Crasnei, Cizer, Nuşfalău, Boghiş, Valcău de Jos, Halmăşd, Ip, Marca, Măerişte, Camăr, Carastelec, Sărmăşag, Bobota, Almaşu, Fildu de Jos şi Bălan.

Valoarea totală a investiţiilor din judeţul Sălaj este de peste 166 milioane euro, reprezentând lucrări de extindere şi modernizare a reţelelor de apă şi canalizare, realizare racorduri, staţii de pompare apă, staţii de clorinare noi etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Nota
Sunt interzise injuriile, incitările la ură sau violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația Graiul Sălajului nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea de a solicita ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, trimise pe adresa de e-mail a redacției, graiulsj@unisys.ro.