Încă două blocuri reabilitate la Zalău: Scala și G164

0
245

Lucrările de reabilitare la blocul G164 din municipiu, situat pe strada Tudor Vladimirescu nr. 39, au ajuns la final. Miercuri, 11 mai, a demarat procedura de recepție la terminarea lucrărilor, care au costat în total 2.403.745 lei cu TVA. Proiectul de investiții a fost finanțat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, bugetul de stat şi bugetul local.

Prin acest proiect s-a urmărit scăderea consumului anual specific de energie (kwh/m2/an) cu 56,32%, scăderea nivelului anual estimat al gazelor cu efect de seră (tone CO2) cu 54,77%, scăderea consumului anual de energie primară (kwh/an) cu 52,38%, scăderea consumului anual specific de energie pentru încălzire (kwh/m2/an) cu 72,80%, creșterea numărului de gospodării cu o clasificare mai bună a consumului de energie de la 0 la 164.

Blocul G164 a fost izolat termic, s-au închis balcoanele, s-a înlocuit tâmplăria existentă cu tâmplărie termoizolantă, s-a reparat fațada clădirii, s-au înlocuit circuitele electrice în părțile comune ale blocului, s-au montat corpuri de iluminat cu eficienţă energetică ridicată şi durată mare de viaţă, a fost reparat acoperișul și sistemul de colectare a apelor meteorice la nivelul terasei.

Marți, 10 mai, a fost demarată, de asemenea, recepție la terminarea lucrărilor pentru blocul Scala din Zalău, situat pe strada Simion Bărnuțiu nr. 2. Costul investiției se ridică la 1.843.688 lei cu TVA, proiectul fiind finanțat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, bugetul de stat şi bugetul local.

Prin acest proiect s-a urmărit scăderea consumului anual specific de energie la blocul de locuinţe Scala, (kwh/m2/an) cu 53,81%, scăderea nivelului anual estimat al gazelor cu efect de seră (tone CO2) cu 52,77%, scăderea consumului anual de energie primară (kwh/an) cu 51,10%, scăderea consumului anual specific de energie pentru încălzire (kwh/m2/an) cu 72,21%, creșterea numărului de gospodării cu o clasificare mai bună a consumului de energie de la 0 la 65.

Și în acest caz, blocul a fost izolat termic, s-au închis balcoanele, s-a înlocuit tâmplăria existentă cu tâmplărie termoizolantă, s-a reparat fațada clădirii, s-au înlocuit circuitele electrice în părțile comune ale blocului, s-au montat corpuri de iluminat cu eficienţă energetică ridicată şi durată mare de viaţă, a fost reparat acoperișul.

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.