În aproape 11 la sută din școlile sălăjene rata vaccinării e zero

1
689

Inspectoratul Școlar Județean a publicat miercuri, 17 noiembrie, tabelul cu rata vaccinării în toate cele 336 de unități de învățământ din județ – grădinițe, școli primare, școli gimnaziale, licee. Rata vaccinării este cea raportată de conducerile unităților de învățământ în 12 noiembrie, date care trebuiau publicate vineri pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, astfel încât părinții și cadrele didactice să se informeze la timp despre modul de derulare al cursurilor în săptămâna care a urmat. Cel puțin așa a fost directiva ministerială, transmisă prin ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății la începutul lunii noiembrie.

Conform datelor publicate, în 10,72 la sută dintre structuri, rata vaccinării cadrelor didactice este 0 (zero), adică niciun cadru didactic nu s-a vaccinat.

Aceste unități, 36 la număr, le regăsim conform tabelului în Bic (școala primară și grădinița), Șimișna (grădiniță), Sărmășag (grădiniță), Valea Pomilor (grădinița), Domnin (școala primară și grădinița), Făgetu (școala primară și grădinița), Dioșod (grădinița, Bâlghez (școala primară și grădinița), Popeni (grădinița), Criștelec (școala primară), grădinițele din Uileacu Șimleului, Leșmir și Rona, Cerîșa (grădinița), Gârbou, Doba, Gârceiu, Crișeni, Tămașa, Marin, Coșeiu, Archid – grădinițe, Ulciug – școala primară, grădinițele din Motiș, Camăr, Bodia, Bobota, Bănișor, Bogdana, Meseșenii de Jos și Meseșenii de Sus, dar și la școala primară Gălpâia.

Trebuie precizat că în majoritatea acestor structuri există câte un singur cadru didactic, fiind vorba de unități de învățământ din mediul rural, frecventate de număr redus de copii și, implicit, cu norme didactice minime.

Un sfert dintre unitățile de învățământ – rată de vaccinare maximă

Din totalul celor 336 de unități de învățământ funcționale la nivelul județului Sălaj, doar în 85 dintre ele se înregistrează rată de vaccinare de 100 la sută. Aceste unități reprezintă 25,3 la sută din totalul școlilor și grădinițelor sălăjene.

În sistem față în față, funcționează 213 de unități de învățământ – adică cele în care rata vaccinării cadrelor didactice este egală sau mai mare de 60 la sută.

Restul de 123 de unități, printre care patru unități de învățământ de stat și una privată din Municipiul Zalău, funcționează în sistem on line.

Cele patru unități de învățământ de stat din Zalău cu rată de vaccinare sub 60 la sută sunt grădinițele cu program normal Nr. 7 și Nr. 13, Grădinița cu program prelungit Nr. 5 și Liceul Ortodox ”Sfântul Nicolae”. Tot în sistem on line funcționează și Grădinița Creștină ”David” din Zalău, unitate privată.

Lista completă a ratei vaccinării raportată la ziua de vineri, 12 noiembrie, poate fi vizualizată pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Sălaj: https://www.isjsalaj.ro/documente_utile/Rata_de_vaccinare_per_UI_Salaj_12.11.2021.pdf

Vineri, 19 noiembrie, se va face o nouă raportare a ratei vaccinării, conform Ordinului miniștrilor.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.