În aprilie, amenzi de peste două miliarde pentru mediul sălăjean poluat

0
240

Vă semnalam în urmă cu câteva săptămâni că, odată cu venirea primăverii, peste tot în Sălaj au ieșit la iveală deșeurile aruncate de oameni pe unde au apucat, asta în ciuda faptului că fiecare familie, fiecare societate comercială sau instituție din județ are contract cu firmele de salubrizare. Dacă punem la socoteală și că suntem printre puținele județe din țară în care funcționează o deponie modernă și ecologică, cu stații de sortare aferente, investiții realizate cu eforturi financiare importante, ar trebui ca azi să nu mai vorbim de poluarea mediului și de amenzi deoarece ar însemna că avem un județ curat, în care locuiesc oameni civilizați care vor un Sălaj mai verde pentru generațiile de azi și de mâine. Doară că realitatea este cu totul alta.

Statisticile bat investițiile pentru mediu

În doar ultima lună, comisarii Gărzii de Mediu Sălaj au efectuat peste o sută de controale și au aplicat amenzi de peste două miliarde de lei vechi pentru gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor, semn că sălăjenii continuă să nu respecte legislația în domeniu și, poate cel mai grav aspect, continuă să își bată joc de mediul în care trăiesc.

Dacă analizăm datele transmise de Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu (CJGM) Sălaj, în urma unei solicitări de presă, constatăm că nu doar oamenii de rând aruncă deșeurile menajere pe unde apucă. Poluatori găsim și în rândul societăților comerciale sau chiar primării (UAT-uri).

Răzvan Fazacaș, comisar-șef în cadrul instituției, a precizat pentru Graiul Sălajului că numai în cursul lunii aprilie au fost efectuate 106 acțiuni de inspecție și control pe raza județului Sălaj, în urma cărora comisarii CJCM Sălaj au constatat ca principale neconformități ”gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor rezultate din activitate, fiind încălcate astfel prevederile Legii 211/2011 privind regimul deșeurilor”. Pentru neconformitățile găsite de comisarii Gărzii de Mediu, au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale în cuantum de 215.500 de lei. Ca sancțiuni complementare a fost suspendată activitatea în cazul a trei operatori economici și a fost dispusă desființarea unei lucrări. Nici trei primării sălăjene nu au scăpat de aplicarea legii de către comisari, fiind sancționate contravențional pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor.

În luna mai, comisarii bat din nou la ușile UAT-urilor

Potrivit sursei citate, acțiunile de inspecție și control pentru respectarea legislației de Mediu vor continua pe tot parcursul anului. Iar tematica stabilită pentru perioada imediat următoare de către Garda de Mediu Sălaj include acțiuni de inspecție și control la stațiile de epurare din județ, modul în care se salubrizează fiecare unitate administrativ-teritorială, modul în care sunt gestionate deșeurile în comunele și orașele sălăjene și dacă se aplică și se respectă Legea picnicului nr. 54/2012.

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.