În 15 martie încep lucrările la tronsonul “muzeu” Suplacu de Barcău – Chiribiș

După aproape 20 de ani de așteptare, în 15 martie vor începe lucrările pentru proiectarea și execuția Secțiunii Suplacu de Barcău – Chiribiș, parte a Autostrăzii Transilvania.

Pentru finalizarea construcției celor 26,35 kilometri, antreprenorul român care a câștigat licitația, Construcții Erbașu SA, are la dispoziție 24 de luni pentru a finaliza investiția, din care 6 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuția lucrărilor. Anunțul a fost făcut de directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.

Contractul în valoare de 884,12 milioane de lei, fără TVA, finanțat prin Programul Transport, a fost semnat în luna noiembrie a anului trecut.

Pe traseul secțiunii de autostradă Suplacu de Barcău – Chiribiș se vor construi inclusiv 8 poduri, 8 pasaje și 3 viaducte.

Aceasta este cea de-a cincea încercare de finalizare a acestei bucăți de autostradă. Lucrările la tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiș au fost începute cu aproape 20 de ani în urmă, iar apoi abandonate, de americanii de la Bechtel. De altfel, și partea cea mai grea a lucrării, acel viaduct de 1,8 kilometri care trece prin mijlocul lacului de acumulare de la Suplacu de Barcău, a fost început dar nefinalizat de Bechtel. În prezent, e doar un morman de fier beton, pe care nu s-a circulat niciodată. În ultimii ani, autorităţile au reziliat mai multe contracte pentru execuţia lucrării acestui tronson din Autostrada Transilvania. 

sursa foto: Cristian Pistol, Facebook

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *