În baza programului de guvernare, prima zi a lunii martie ar fi trebuit să însemne eliminarea impo-zitării pentru tranzacţiile imobiliare sub 450.000 de lei.
Scopul era acela de a încuraja vânzarea imobiliarelor, dar şi dezvoltarea industriei de construcţii, în special în sectorul construcţiei de locuinţe.
Doar pentru tranzacţiile mai mari de 450.000 lei s-ar fi aplicat un impozit de 3 la sută pentru diferenţa dintre valoarea de tranzacţionare şi pragul de 450 de mii lei.
Cu toate acestea, deşi a fost promisă, măsura nu se aplică deocamdată. Ieri, până la închiderea ediţiei, mai mulţi notari sălăjeni ne-au declarat că nu au primit nicio înştiinţare oficială în acest sens.
Nici vorbă de eliminarea TVA la achiziţiile de locuinţe, promisă de la 1 martie
O altă măsură anunţată în programul de guvernare şi asumată de Cabinetul Grindeanu, cu aplicabilitate de la 1 martie, a fost TVA zero la achiziţia de locuinţe de către persoanele fizice. Nici această măsură nu se va aplica de la data promisă.
Iniţiativa depusă de preşedintele Camerei Depu-taţilor, Liviu Dragnea, la Senat, care prevede acest lucru, pare să fi rămas împotmolită pe traseu. Surse din Ministerul Finanţelor, citate de capital.ro, spun că nu există nici o iniţiativă legislativă la această instituţie care să prevadă aceste măsuri.
Am verificat pe site-ul Senatului stadiul în care se află această propunere legislativa referitoare la modificarea si completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal. Am aflat de aici că abia alaltăieri, stop_coloana în 28 februarie, proiectul a fost trimis pentru punct de vedere la Guvern şi pentru aviz consultativ la Consiliul legislativ, unde are ca termen data de 30 martie 2017.
Pentru a intra în vigoare, aceasta trebuie adoptată de Senat şi Camera Deputaţilor, promulgata apoi prin decret prezidenţial şi publicată în Monitorul Oficial.
Legea pentru modificarea noului Cod fiscal prevede “aplicarea cotei zero TVA” pentru “livrarea de locuinţe către persoane fizice, livrarea de construcţii destinate a fi utilizate drept cămine de bătrâni şi de pensionari, case de copii şi centre de recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap, livrarea de clădiri către primării în vederea atribuirii de către acestea cu chirie subven-ţionată unor persoane sau familii a căror situaţie economică nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei”.
Măsura are în vedere sprijinirea sectorului serviciilor sociale, prin reducerea cotei de TVA de la 5 la sută la 0 la sută pentru clădirile utilizate în scopuri sociale, precum şi facilitarea accesului populaţiei la o locuinţă fără suportarea TVA, scrie în expunerea de motive a proiectului de act normativ.