Iliescu, scos de sub urmarire in dosarul privind mineriada din 1990

Fostul sef al statului Ion Iliescu a fost scos de sub urmarire penala intr-un dosar de la Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism privind mineriada din 13-15 iunie 1990, in care era acuzat de subminarea puterii de stat si acte de diversiune.
Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism au dispus, marti, scoaterea de sub urmarire penala a lui Ion Iliescu, cercetat pentru subminarea puterii de stat, acte de diversiune si comunicarea de informatii false. Cauza instrumentata de procurori a avut ca obiect cercetarea evenimentelor din 13 – 15 iunie 1990.
“Aceeasi solutie a fost dispusa si cu privire la alti 30 de invinuiti, cercetati pentru savarsirea infractiunii de subminarea puterii de stat in varianta al. 2 a art. 162 Cod penal. Prin aceeasi ordonanta au fost dispuse solutii de incetarea urmaririi penale si, respectiv, neinceperea urmaririi penale fata de alte persoane”, se arata intr-un comunicat de miercuri al DIICOT.

About Author

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *