Ialomitenii au ”spart” cimpoaiele

Ialomitenii au ”spart” cimpoaiele

Glasgow Rangers – Unirea Urziceni 1-4 (1-1)
“Bomba” etapei a III-a a Champions League, care a avut loc marti seara, a fost meciul de la Glasgow, dintre echipa gazda Rangers si Unirea Urziceni, incheiat cu o victorie categorica a elevilor pregatiti de Dan Petrescu. Din relatarile reporterilor care au fost pe “Ibrox Park”, peste 45.000 de scotieni au asistat la umilirea favoritilor lor pe propriul teren de catre o echipa anonima pentru ei, dar cu suflet mare, echipa care la final de partida a primit onorurile (aplauzele) cuvenite invingatorilor. Debutul nu a fost favorabil echipei din Romania, “cimpoierii” au deschis scorul foarte repede, in minutul 2, prin jucatorul Ricardo. Meritul echipei din Urziceni a fost ca nu s-a descurajat, cum se intampla cu majoritatea echipelor romanesti, dimpotriva, si-a jucat sansa si a avut numai de castigat. Egalarea a fost in consemnata in minutul 33, gol semnat de Bilasco, dupa o faza bine construita pe partea stanga de atac. La acest scor de egalitate, 1-1, portarul Tudor a aparat o lovitura de la 11 metri, dand incredere coechipierilor care au jucat ca si cum ar fi pe propriul teren. Rezultatul s-a vazut in repriza a doua, cand au preluat conducerea pe tabela de marcaj prin autogolul din min.49 a lui Lafferty, introdus pe teren in minutul 46. Nici nu s-au dezmeticit bine gazdele, ca un alt scotian, McCulloch, avea sa-si invinga propriul portar, inscriind al doilea autogol si ducand scorul la un neverosimil 1-3 pentru Unirea. Era minutul 59 si festinul nu era incheiat, cireasa de pe tort asezand-o Brandan, in minutul 65, si cu 1-4 pentru Urziceni s-a incheiat o partida inceputa prost, dar incheiata en-fanfare. Rezultatul de la Glasgow si modul de abordare a unui meci international pot constitui modele pentru celelalte echipe romanesti aflate in cursa in Europe League si care joaca acasa sau in deplasare in aceasta seara. Deschiderea a facut-o Unirea Urziceni. Speram sa o continue Steaua, Dinamo, CFR Cluj si Poli Timisoara.

About Author

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *