Credinciosii ortodocsi sunt invitati sa participe, maine si poimane, la ceremoniile prilejuite de sarbatorirea hramului Schitului Bobota, Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul (Sanzienele). Startul ceremoniilor este dat maine seara, incepand cu ora 19,00, cand la schit va fi oficiata o slujba de priveghere, urmata de o agapa crestineasca. Miercuri dimineata credinciosii pot participa, incepand cu ora 8,00, la Slujba Tainei Sfantului Maslu, iar de la ora 10,00, la Sfanta Liturghie, oficiata de PS Petroniu Florea, episcopul Salajului, impreuna cu PS Siloan, episcopul ortodox roman de la Gyula (Ungaria), si cu un sobor de preoti.
Hram la Schitul Bobota
Articole
Lucrările la drumul care leagă Crasna de Valcău sunt pe jumătate gata
Consiliul Județean Sălaj anunță că lucrările la drumul județean 191G Crasna – Marin – Valcău de Jos au ajuns la un stadiu fizic de 55 la sută, în doar șase luni de la debut. Datorită bunei mobilizări a constructorului, au fost încheiate lucrările de sprijinire și consolidare, iar amenajarea podețelor se apropie de final. Investiția vizează reabilitarea și consolidarea unui tronson de 11,6 kilometri, lucrările fiind executate de asocierea SC Frasinul SRL – SC Someș-Top-Grup SRL. ”În…
Mai mult...Parcări la licitație, pe străzile Ritmului, Armoniei și Bistriței
Serviciul de Administrare a Domeniului Public (SADP) Zalău organizează licitații în data de 24 septembrie, în vederea închirierii a 147 de locuri de parcare pe străzile Ritmului, Armoniei și Bistriței. Numărul locurilor de parcare a crescut în zonă după demolarea garajelor în timpul modernizării zonei realizată anul trecut de Primărie prin Citadin, iar foștii proprietari de garaje vor putea să-și aleagă locul de parcare dorit, înainte de licitație. ”Documentele pentru înscriere la licitație (act de identitate, certificat…
Mai mult...