Joi are loc etapa intermediară din Liga Naţională, iar gruparea condusă de Gheorghe Tadici va sta, iar în condiţiile în care SCM Craiova va câştiga deplasarea de la CSM Bistriţa, zălăuancele vor coborî o poziţie în clasament

HC Zalău a avut o serie formidabilă de şapte victorii consecutive prin care a egalat un record ce durează de aproape şapte ani. Era greu ca gruparea de sub Meseş să depăşească acel record, mai ales că la finele săptămânii trecute a jucat în deplasare la campioana CSM Bucureşti. Chiar dacă în prima etapă a returului a stat, iar în deplasarea de la Bucureşti a suferit o înfrângere, echipa antrenată de Gheorghe Tadici a rămas pe locul 3. Însă, din a doua etapă a returului s-a jucat doar un meci, iar echipa zălăuană poate fi detronată de pe podium, după disputarea celorlalte meciuri de joi.
Cum în etapa de mâine, HCM Rm. Vâlcea şi CSM Roman vor sta, doar SCM Craiova  poate depăşi Zalăul în clasament. Acest lucru se va întâmpla doar dacă echipa antrenată de Bogdan Burcea va câştiga în deplasarea de la CSM Bistriţa, formaţie aflată pe locul 9.
Printr-o victorie la Bistriţa, oltencele ar acumula 23 de puncte  cu un punct mai mult decât Zalăul. Ce-i drept, SCM Craiova va avea cu un meci mai mult jucat decât echipa zălăuană.