După ce s-a despărţit de Georgiana Bazon şi Alexandra Lazăr, gruparea sălăjeană a adus o altă jucătoare, care a şi fost utilizată de antrenorul Gheorghe Tadici la turneul de la Cluj-Napoca
În ultimii ani, unul dintre cele mai… asigurate posturi de la HC Zalău a fost cel depivot. Astfel, la un moment dat, pe acest post concurau Georgiana Ciuciulete, Ana Maria Şomoi şi Crina Pintea, toate cu multe prezenţe la Naţională!
Toate trei jucătoarele au părăsit până la urmă clubul, astfel că conducerea a adus alte jucătoare: Georgiana Bazon şi Alexandra Lazăr, cea care fusese dată afară cu ceva timp în urmă. Cum prestaţiile lor nu s-au ridicat la nivelul dorit de Tadici, ambele au plecat de la Zalău, în această iarnă.
În această situaţie, HC Zalău a căutat soluţii, iar conducerea a discutat cu mai multe handbaliste. Până la urmă, negocierile s-au transformat şi în fapte, astfel că la echipă a venit un pivot.
Este vorba despre Tamara Bokarić (n. 14 februarie 1990), o jucătoare originară din Bosnia, dar care s-a remarcat în Serbia, acolo unde a îmbrăcat tricoul titrateiZRK Crvena Zvezda, în traducere… Steaua Roşie Belgrad!
În anul 2013, bosnianca a ajuns în România, unde a jucat un sezon pentru HCM Roman. stop_coloana În vara anului trecut, Bokarić s-a transferat pe litoral, la “U” Neptun Constanţa, acolo unde a evoluat timp de şase luni, dar fără să aibă mari realizări.
În acest an, pivotul în vârstă de 25 de ani a părăsit ţara noastră şi a ajuns înSerbia. Acum, ea este jucătoare liberă şi ar putea fi o variantă optimă pentru HC Zalău. Aceasta, deoarece jucătoarele de valoare se află în acest moment sub contract, iar gruparea sălăjeană nu are niciun pivot în lot şi meciurile din returul Ligii Naţionale bat la uşă, jocul cu HCM Roman fiind programat pe 6 ianuarie!
HC Zalău a utilizat-o pe jucătoare în turneul amical de la Cluj-Napoca, unde a şi înscris pentru echipa pregătită de Gheorghe Tadici. Se pare că Bokarić a venit la Zalău în probe, dar în zilele următoare ar putea semna un contract cu gruparea de la poalele Meseşului.