HC Zalau a pierdut toate partidele de la turneul international din Ungaria.

Gruparea salajeana a jucat trei meciuri de verificare la Kisvarada. Din pacate pentru echipa condusa de Gheorghe Tadici, rezultatele au fost negative


A devenit o traditie ca HC Zalau sa participe în fiecare vara la competitii amicale alaturi de echipe Ungaria.

Astfel, anul trecut, la poalele Mesesului a avut loc un turneu amical, la care au participat si KC Fehervar si NKSE Elore Bekescsabai, ambele de peste Tisa. Înainte, însa, HC Zalau a participat la doua turnee în tara vecina, este vorba despre cele de la Dunajvaros si Bekescsaba.  
De data aceasta, în perioada 4 – 6 august, elevele lui Gheorghe Tadici s-au aflat la startul turneului international de la Kisvarda, alaturi de formatiile Kisvardai SE Kisvarda (Ungaria), NKSE Elore Bekescsabai (Ungaria) si HK Iuventa Michalovce (Slovacia).
În prima partida, cea cu NKSE Elore Bekescsabai, Claudia Constantinescu si compania au jucat de la egal la egal si chiar au avut avans la pauza, pierzând pe final de joc la limita! 
Tot cam la fel s-a desfasurat si jocul doi, în fata slovacelor de la HK Iuventa Michalovce, cu care s-au aflat la egalitate dupa prima repriza (scor 9 – 9). Din pacate, salajencele au cazut în actul second si adversara s-a distantat decisiv, câstigând în final cu o diferenta de cinci goluri. 
În ultimul meci, în care adversara a fost formatia gazda, HC Zalau a avut un start mai sters si Kisvardai KC avea patru goluri la pauza. În repriza secunda, fetele noastre au încercat sa se apropie pe tabela, dar nu au mai reusit. stop_coloana
În aceste conditii, echipa pregatita de Gheorghe Tadici a pierdut toate cele trei partied, clasându-.se pe ultimul loc. Zalaul a început însa sa câstige la omogenizare, cu atât mai mult cu cât în aceasta vara la echipa au avut loc mai multe modificari de lot.
Sa spunem ca salajencele vor continua seria turneelor de pregatire, astfel ca HC Zalau va fi prezenta la turneul de la Bistrita, din perioada 12 – 13 august, alaturi de CSM Bistrita, SCMU Craiova si “U” Alexandrion Cluj.  
Mai apoi, în perioada 19 – 20 august, si HC Zalau va organiza un turneu, intitulat „Cupa Consiliului Judetean”, la care vor participa ”U” Cluj, Bekescsabai si Debrecen.
 
Rezultatele turneului de la Kisvarda:

HC Zalau – NKSE Elore Bekescsabai 20 – 21 (10 – 9)
Kisvardai KC – NKSE Elore Bekescsabai 25 – 21 (14 – 10)
HC Zalau – HK Iuventa Michalovce 21 – 26 (9 – 9)
Kisvardai KC – HK Iuventa Michalovce 24 – 19 (13 – 7)
HC Zalau – Kisvardai KC 25 – 27 (11 – 15)
HK Iuventa Michalovce – NKSE Elore Bekescsabai 34 – 24 (16 – 11)

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *