Nu toate bancile au reusit sa convinga clientii sa ia credite prin programul Prima Casa. Sase dintre ele ar putea ramane fara garantiile oferite de guvern. Banii vor fi redistribuiti inspre bancile care au acordat cele mai multe credite
Guvernul va retrage garantii de 220-280 milioane euro de la sapte banci care nu au acordat nici un credit sau au aprobat foarte putine dosare pentru cumpararea de locuinte prin programul Prima Casa, sumele urmand sa fie redistribuite catre alte banci care au aprobat un numar mai mare de cereri.
„Le vom lua acestor banci sumele alocate si le vom redistribui catre alte banci care s-au miscat mai bine. Sunt trei banci care nu au acordat niciun euro si alte patru banci care au consumat intre 0,1 si 3 la suta din fondurile rezervate”, a declarat presedintele Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM, Aurel Saramet, citat de Mediafax.
Garantii reprezentand 40 la suta din suma redistribuita vor fi folosite pentru credite la case nou-construite.
Surse oficiale au declarat ca pe lista bancilor cu rezultate slabe in acordarea de credite prin programul „Prima Casa” si carora le vor fi retrase fondurile se afla Emporiki, Intesa, Credit Europe, Bancpost, Piraeus si CEC.
Numarul dosarelor aprobate pana in momentul de fata reprezinta garantii totale de 220 milioane euro, din plafonul de un miliard de euro garantat de Guvern. Garantia medie aprobata de Fond este de 41.600 euro, din nivelul maxim de 60.000 euro garantat de stat. Alte 5.200 dosare sunt in analiza interna a Fondului, media de procesare fiind de 150 contracte pe zi.
Conform datelor prezentate de premierul Emil Boc, 48 la suta din totalul solicitarilor de creditare au fost depuse pentru apartamente cu doua camere construite inainte de 1989, cele mai multe cereri fiind inregistrate in municipiul Bucuresti (34 la suta) si in judetele Cluj (7,15 la suta), Timis (5,57 la suta), Brasov, Iasi, Sibiu si Constanta.
„Cred ca Fondul National de Garantare a facut tot ce este posibil pentru a reduce cu zece zile perioada de procesare interna a dosarelor, cererile fiind practic rezolvate intr-un interval de cinci zile. Sper ca si bancile sa proceseze rapid aceste dosare”, a spus Boc.
El a aratat ca volumul dosarelor de creditare incheiate de banci pentru programul „Prima Casa” va fi reevaluat o data la trei luni, iar garantiile vor fi realocate in functie de gradul de utilizare.
Aproape 5.000 de familii au luat credite
Cele mai multe dosare de creditare in programul Prima Casa au fost incheiate de BRD, BCR, Raiffeisen, Banca Transilvania si Volksbank, acestea urmand sa beneficieze de fonduri suplimentare.
„Sunt doar patru banci care au acoperit 88 la suta din garantia alocata. Am transmis bancilor cu rezultate slabe scrisori de atentionare si ne-au informat ca dosarele sunt inca in lucru si urmeaza sa fie deblocate, dar imi este greu sa cred ca daca pana acum nu au aprobat nimic, vor aviza in perioada imediat urmatoare 2.000 de dosare”, a spus Saramet.
Fondul de Garantare a Creditelor IMM a aprobat pana in prezent 4.740 dosare depuse pentru contractarea de credite cu garantia statului in vedrea achizitionarii unei case, cele mai multe solicitari fiind formulate pentru locuinte construite inainte de 1989, a anuntat premierul Emil Boc.