Grevă generală la Serviciul de Probațiune Sălaj!

Consilierii din cadrul serviciilor de probațiune din țară au intrat, miercuri, 3 aprilie, în grevă generală. Principalele revendicări sunt de natură salarială. Consilierii de probațiune îi cer ministrului Justiției să-i trateze cu respect, prin adoptarea unor măsuri concrete care să repare erorile produse anterior și accentuate prin Legea cadru de salarizare nr.153/2017 în ceea ce privește drepturile salariale ale personalului de probațiune.

Aceștia sunt nemulțumiți de faptul că magistrații au cerut salarii mărite invocând modul de calcul al veniturilor pentru angajații serviciilor de probațiune.

“Consilierii de probațiune aduc în atenția publică faptul că drepturile acordate recent magistraților, asistenților judiciari, grefierilor, IT-iștilor și celorlalte categorii de personal din cadrul Ministerului Justiției de sub umbrela instanțelor s-au născut prin invocarea <egalizării> drepturilor salariale cu personalul de probațiune, deși aceștia din urmă nu au fost niciodată plătiți conform VRS 605, 225 lei! Creșterea de 25% a veniturilor consilierilor de probațiune decisă de doaman ministru Raluca Prună în 2016, prin OUG. 20/2016, a avut ca temei nivelul salarial foarte scăzut al personalului de probațiune, la momentul respectiv, dar beneficiile actului normativ au fost de scurtă durată, normalizarea veniturilor salariale fiind blocată de intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr.153/2017.

Având în vedere ultimele comunicate prin care s-a menționat că salariile magistraților au fost majorate plecând de la dreptul de 25% al consilierilor de probațiune, dorim să vă informăm că, în mod paradoxal, acest drept nu este recunoscut decât pe hârtie și nu le-a fost aplicat și în plată consilierilor de probațiune”, spune Sindicatul Național al Consilierilor din Serviciile de Probațiune, membru al Blocului Național Sindical și afiliat la Federația Publisind.

Consilierii de probațiune, aproximativ 680 la nivel național, spun că au în supraveghere peste o sută de mii de persoane care au comis înfracțiuni, inclusiv persoane liberate condiționat din penitenciar pentru infracțiuni dintre cele mai grave, precum omor, viol, trafic de persoane, trafic de droguri, constituire de grupuri infracționale organizate, criminalitate transfrontalieră etc., “contribuind în mod direct la siguranța societății și generând economii importante la bugetul de stat prin reducerea aglomerației din penitenciare și a costurilor pe care fiecare român le suportă pentru deținuți”.

Pe perioada grevei generale, se vor asigura serviciile esenţiale, nu mai puţin de o treime din activitatea normală, asigurându-se participarea serviciului la şedinţele de judecată la care a fost citat, întocmirea la termen a referatelor de evaluare pentru inculpaţi, precum şi rezolvarea altor sarcini considerate urgente, potrivit legii, sau apreciate ca atare de către organele judiciare.

“Ne exprimăm îngrijorarea că pot apărea situații în care referatele de evaluare pentru individualizarea pedepselor vor fi restricționate, iar supravegherea persoanelor condamnate nu va fi realizată. De asemenea, sunt servicii care au anunțat că participarea consilierilor de probațiune la comisiile de liberare condiționată a deținuților, din cadrul penitenciarelor, se va asigura, dar nu se va vota. Se vor consemna date despre situația fiecărui deținut și doar la solicitarea instanței de judecată se vor transmite propunerile pe baza consemnării scrise a datelor despre deținutul propus spre liberare”, adaugă consilierii serviciilor de probațiune.

Zilele trecute, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii Parchetului General precum și angajații Consiliului Superior al Magistraturii au decis majorarea propriilor salarii cu 25%.

Majorările se vor face retroactiv, veniturile urmând a fi recalculate pe ultimii cinci ani, adică din 1 ianuarie 2018 încoace. La acestea se vor adăuga rata inflației și dobânda legală penalizatoare.

S-a ajuns aici după ce, în februarie 2020, 65 de judecători și magistrați asistenți au dat în judecată Înalta Curte de Casație și Justiție și au solicitat recalcularea salariilor, în sensul majorării acestora cu 25%, invocând faptul că fac parte din familia ocupațională „Justiție”, la fel ca și consilierii de probațiune.

About Author

One Reply to “Grevă generală la Serviciul de Probațiune Sălaj!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *