decembrie 3, 2022

Gesturi electorale fără acoperire

Dacă este să privim pe cerul politic românesc, chiar toamnă fiind, constatăm precipitatii aparte – plouă cu daruri electorale – cauzate de contextul actual, când se apropie alegerile din 2016, care obligă la elaborări de analize, priviri în perspectivă şi punerea la punct a strategiilor adecvate. Aşa a fost de când lumea, aşa va fi şi la anul, când este bătaia peştelui pe atâtea fronturi – local, judetean, parlamentar. Dar câteva lucruri sunt clare. Aparent cel putin, taberele par a fi constituite. Puterea trage din toate pozitiile, cu speranta vizibilă că pot fi evitate cataclisme de orice fel, astfel încât avantajele să se strângă de partea ei. Măsurile de ordin social adoptate în ultima vreme nu pot, aparent cel putin, decât să strângă puncte în zestrea aliantei la guvernare, chiar dacă unele din ele par a nu avea acoperire şi, în consens cu logica politică, sunt taxate inevitabil drept gesturi electorale şi nu piese făcute să ilustreze o politică robustă, coerentă şi rezistentă la timp. stop_coloana Sigur, o aliantă de stânga poate fi din capul locului acreditată cu o astfel de orientare, dar nevoia de măsură în toate alimentează împotriviri, critici, contestatii ce pot determina atitudini potrivnice. Prezenta la guvernare, dreapta ori stânga, pretinde acel echilibru necesar în toate, pe umerii căruia societatea să poată respira şi merge înainte, fără debusolări şi somnolente, cu viziune bine definită şi afirmată. Nu de alta dar după alegeri s-ar putea să ni se facă o lehamite de toate măsurile sociale care nu sunt decât praf în ochii alegătorilor.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *