noiembrie 29, 2022

Gafă sălăjeană “in formă continuată” a “neonorabililor”, de 1 Decembrie și cu ocazia altor sărbători naționale

Cu ocazia manifestărilor oficiale din Zalău prilejuite de Ziua Națională, lideri județeni de frunte au încălcat, și au călcat în picioare, normele care reglementează ceremonia oficială, din dorința de a se afișa și a-și afișa calitatea de oficial, așa că unii au primit necuvenit onoruri militare.
La depunerea de coroane de la statuia lui Iuliu Maniu au primit onorul militar prefectul Ionel Ciunt și președintele Consiliului Județean Tiberiu Marc, deși acest ceremonial este dedicat exclusiv reprezentantului guvernului în teritoriu, în cazul de față lui Ionel Ciunt.
Apoi, în fața platoului de marmură, la tribuna oficială, când s-a prezentat onorul militar, alături de prefect s-a aflat din nou președintele Consiliului Județean, dar și viceprimarul Zalăului Claudiu Bîrsan.
Conform ordinelor de ministru emise de ministrul Apărării Naționale și de ministrul de Interne, o singură persoană, nu două sau trei, trebuie să primească onorul militar. În al doilea rând, atât Tiberiu Marc, cât și Claudiu Bîrsan sunt membri ai administrației locale și nu au niciun drept să primească onorul militar.
Prefectul Ionel Ciunt a fost singurul prezent la eveniment care putea primi onorul militar. Cel mult, putea fi înlocuit de Iosif Ghiurca, comisarul șef al Inspectoratului Județean de Poliție Sălaj.
Dar povestea nu-i de ieri, de azi, motiv pentru care ne-am și încumetat să titrăm ironic despre o gafă Îîn formă continuată”, expresie preluată din limbajul procurorilor când spun despre o faptă care se repetă. În cazul Sălajului o repetă lideri onorabili, dar care sunt “neonorabil” în sensul strict din punct de vedere al acordării onorului militar. De mulți ani, în Zalău, la manifestările oficiale dedicate Zilei Naționale, Zilei Armatei, Zilei Imnului și stop_coloana la alte sărbători naționale primesc onorul Gărzii de Onoare a Batalionului 17 Sprijin Logistic “Voievodul Gelu” Zalău și președintele Consiliului Județean și reprezentantul Primăriei Zalău, pe lângă prefectul județului, care este reprezentantul Guvernului în teritoriu și care este îndreptățit.
Regulamentul onorurilor și ceremoniilor militare în Ministerul Afacerilor Interne spune la articolul 7 că cei îndreptățiți să primească onoruri militare sunt președintele României, președinții Senatului și Camerei Deputaților, primul ministru, vicepriminiștrii, ministrul și secretarii de stat al Afacerilor Interne, inspectorii generali din MAI, reprezentantul guvernului în teritoriu, militarul sau funcționarul public cu statut special, adică polițistul cu funcția ce mai mare, oficialii străini și personalitățile civile și militare cu rang de președinte sau secretar general al unei organizații internaționale de securitate. Aceeași lege spune că dacă la un eveniment participă mai multe persoane menționate mai sus, onorul se acordă unei singure persoane, cea cu rangul cel mai înalt.
Luni, la manifestările prilejuite de Ziua Națională, cu toate că la stație s-a auzit clar că cel care primește onorul este doar prefectul Ionel Ciunt, cumva, nu e clar cum, dar ca să nu se supere nimeni – asta e clar – a primit onorul militar toată protipendada.

 

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *