Fotbalist de la SCM Zalău, dus la secție cu cătușe

Portarul de la Sport Club Municipal Zalău, Alexandru Gudea, a fost implicat în urmă cu o săptămână într-un scandal la un local din Zalău și a încercat apoi să fugă, la momentul apariției forțelor de ordine. Polițiștii l-au încătușat și l-au dus la secție pentru identificare, unde i-au aplicat și o amendă contravențională de 1.000 de lei.

Incidentul și sancțiunile aplicate au fost confirmate atât de reprezentanții Inspectoratului de Poliției Județean (IPJ) Sălaj, cât și de oficialii SCM Zalău.

Polițiștii sălăjeni confirmă faptul că, în 13 martie, la ora 03.50, în fața unui club de pe strada Gheorghe Lazăr, din Zalău, a avut loc un incident.

“Polițiștii de la Ordine Publică erau în serviciu de patrulare în zonă, moment în care au observat un tânăr care se manifesta agresiv și ar fi încercat să lovească alte persoane. Polițiștii au aplanat scandalul, după care i-au solicitat tânărului date privind identificarea sa. Acesta a refuzat și a încercat să fugă, dar a fost prins. Ulterior a fost încătușat și condus la sediul IPJ Sălaj, în vederea identificării și luării măsurilor legale. Tânărul, în vârstă de 25 de ani, din Zalău, a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.000 de lei”, au precizat reprezentanții IPJ Sălaj.

Clubul SCM Zalău l-a sancționat, de asemenea, pe fotbalist. Pentru escapada sa, portarul echipei s-a ales cu jumătate salariul pentru o lună tăiat, deoarece a mers la club fără acordul conducerii SCM Zalău, încălcând astfel Regulamentul de Ordine Interioară. Însă, același portar sancționat a fost titular în meciul disputat sâmbătă, 19 martie, cu Someșul Dej.

”Jucătorul la care faceți referire a fost sancționat pecuniar de clubul SCM Zalău, conform art. 41 din Regulamentul de Ordine Interioară cu 50 la sută din valoarea unei remunerații lunare. Fotbalistul regretă cele întâmplate și și-a cerut scuze față de colegi și față de Club”, transmit, în răspunsul oficial, reprezentanții SCM Zalău.

Potrivit articolului 41 din Regulament, jucătorii trebuie să fie la domiciliul acestora în timpul săptămânii la ora 00.00, excepție făcând seara de după meci când limita este ora 02.00 și asta doar în cazul în care echipa nu are programat antrenament a doua zi sau meci oficial ori amical la mai puțin de 72 de ore. Ieșirile în cluburile de noapte sunt interzise, cu excepția acordului prealabil al președintelui clubului, în cazuri excepționale, se mai arată în răspunsul oficial al SCM Zalău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *