Fostul antrenor de la Sportul Șimleu a preluat banca tehnică la SCM Zalău

1
416

George Zima este noul antrenor al SCM Zalău. Clubul a ajuns la o înțelege cu tehnicianul pentru preluarea băncii tehnice a echipei orașului. Antrenorul de 31 de ani a semnat în cursul zilei de miercuri un contract cu SCM Zalău, urmând a debuta oficial sâmbătă, în partida cu cso Cugir, contând pentru manșa tur din cadrul semifinalelor barajului de promovare în Liga a II-a.

În luna martie, Marius Pașca, antrenorul principal al echipei zălăuane, a demisionat, atribuțiile sale fiind preluate de Vasile Jula, fostul internaţional fiind ajutat de secundul Alexandru Pop.

George Zima, noul antrenor al echipei zălăuane, a antrenat în ultimii doi ani Sportul Șimleu, echipă care, sub comanda sa, a promovat În Liga a III-a.

„Dragă Șimleu, zâmbește, te rog, mi-ai devenit <acasă>, am dat totul pentru tine, până în ultima zi… am depus eforturi mari, am pus suflet și m-am dedicat zi de zi, noapte de noapte, să te văd fericit și prin tine să-mi construiesc și eu drumul… Mulțumesc pentru tot ce mi-ai oferit în acești doi ani, pentru oamenii minunați pe care mi i-ai scos în cale, pentru clipele frumoase pe care le-am trăit și pentru oamenii care nu m-au plăcut, dar m-au făcut să mă dezvolt pozitiv și mai mult! Eu acum trebuie să merg mai departe, pentru o lună, 6 luni, 1 an sau pentru totdeauna, dar mă voi întoarce la tine de fiecare dată când o să am ocazia! Mulțumesc Sportul Șimleu Silvaniei, conducerii, suporterilor, tuturor din anturajul clubului și în mod special tuturoro jucătorilor cu care am lucrat în acești doi ani!”, este mesajul postat în mediul online de tehnicianul George Zima.

La rândul său, clubul șimleuan i-a mulțumit fostului antrenor pentru munca depusă în ultimii doi ani.

„George a pregătit echipa de sub Măgură în ultimele două sezone. Sub comanda sa, încă din primul sezon echipa a promovat în Liga a III-a. La debutul în Liga a III-a, echipa a terminat pe locul 6, fiind neînvinsă pe teren propriu. George este noul antrenor al echipei SCM Zalău. Conducătorul formației din Șimleu Silvaniei a ținut să precizeze că această decizie a fost luată doar în sprijinul fotbalului din Sălaj, deși între cluburile dintre Zalău și Șimleu Silvaniei a existat tot timpul o mare rivalitate”, spun reprezentanții C.S. Sportul „2007” Șimleu Silvaniei.

SCM Zalău speră să promoveze în Liga a II-a

După 16 ani, echipa zălăuană speră să revină pe cea de-a doua scenă a fotbalului românesc. SCM Zalău va disputa sâmbătă, 8 mai, de la ora 18.00, manșa tur a semifinalei Barajului de promovare în Liga a II-a. Partida dintre SCM Zalău și CSO Cugir se joacă pe Stadionul Municipal Zalău.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.