Forțe proaspete în Poliția sălăjeană

Trei absolvente ale Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti au debutat în activitate luni, 18 iulie, în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj.

Noua promoţie de absolvenţi a fost repartizată în cadrul structurilor de ordine publică, rutieră şi investigaţii criminale, informează Biroul de presă al IPJ Sălaj.

Cele trei absolvente ale Academiei își desfășoară activitatea la Poliția Orașului Șimleu Silvaniei – structura de ordine publică, la Poliția Orașului Jibou – structura de poliție rutieră si la Poliția Orașului Cehu Silvaniei – investigații criminale.

”Absolvenţii vor beneficia de sprijinul colegilor cu experienţă şi se vor implica în rezolvarea problemelor comunităţii în mijlocul căreia îşi vor desfăşura activitatea. Le dorim noilor colegi mult succes în activitate şi îi asigurăm de tot sprijinul în ceea ce priveşte îndeplinirea noilor atribuţii”, au precizat reprezentanții IPJ..

2 thoughts on “Forțe proaspete în Poliția sălăjeană

  1. Măi sa fie. De parcă ar fi trei absolvente în specializarea neurochirurgie sau ingineri în fizică nucleară. O să le vedeți cât de eficiente în muncă vor fi peste un an.

  2. Atatea violuri ,crime ,vandalizari,furturi ,droguri,prostitutie,parca nici nu am avea politie s au organe competente pe langa noi,cu atata politie si totusi se aplica legea junglei, mai ales cu Bode in fruntea sri lui.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut