Forța cuvântului

”Coruperea omului e urmată de coruperea limbajului.” (Emerson)

Dragi cititori, pe toate căile de comunicare observăm cum tendința de a dizolva totul în senzație asaltează din toate direcțiile disciplina cuvântului și a limbajului. Ce este, în esență, cuvântul și ce impact are el asupra vieții noastre?

”Cuvântul este prima putere a lumii”, ne spune Henri Lacordaire. ”În viața oamenilor și a societăților, limbajul este factorul cel mai important dintre toate”, conchide Ferdinand de Saussure. ”Cuvintele sunt pistoale încărcate”, ne avertizează Jean-Paul Sarte, în timp ce Eschil descrie cuvintele ca fiind ”medicii minților bolnave”. ”Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh și viață”, ne spune Mântuitorul în Evanghelia după Ioan, iar Marie d”Agoult ne vorbește despre ”cuvinte care se înalță ca flacăra” și ”cuvinte care cad ca ploaia”.

Noțiunea de cuvânt derivă din ”parabola”, para-ballo, care înseamnă ”aruncă afară”, așadar, cuvântul este ceva care ”aruncă afară”. Cu ajutorul cuvântului, noi, oamenii, ”aruncăm afară”, ne propunem, ne expunem, ne oferim și ne comunicăm pe sine, dacă spunem adevărul. De aici provin toate consecințele bune sau rele în viața noastră, deoarece cuvântul poate fi adevărat sau mincinos, lumină sau întuneric, moarte sau viață.

Frederic al II-lea al Prusiei a vrut să facă un experiment: a vrut să știe care a fost limba originară a omului, prima limbă care s-a vorbit. A luat șapte copii de-abia născuți, i-a dat la șapte doici, poruncindu-le să-i hrănească și să-i îngrijească, dar să nu le spună nici un cuvânt. Când vor crește, limba pe care o vor vorbi, înseamnă că-i limba originară a omului. Rezultatul a fost că toți acei copii au murit. Nu numai că nu au vorbit nici o limbă, dar au murit după puțin timp, pentru că omul trăiește cu cuvântul. Cuvântul este cel care-i dă existență omului, existență ca persoană.

Scriitorul Richard Weaver ne vorbește despre credința străveche, care considera că în limbă este prezent un element al divinității. Convingerea că forța dată de cuvânt înseamnă a avea control asupra lucrurilor era adânc încuibată în mintea omului. Ne putem gândi aici la forța oratorilor, la puterea atribuită incantațiilor sau interdicțiilor ori la puterile de lege conferite cuvintelor.

În Geneza, Dumnezeu i-a încredințat lui Adam misiunea de a pune nume tuturor viețuitoarelor, iar această istorie simbolizează faptul că stăpânirea peste toate a omului a început cu denumirea lumii, așadar, ”educația înseamnă să denumești corect, să rostești un adevăr de bază.”

Cuvântul este protagonistul Evangheliei: ”La început era Cuvântul…”, ne spune evanghelistul Ioan în prologul cărții sale. Toate cuvintele cu toate sensurile lor își au rădăcinile în acest Cuvânt.

Atunci când înțelepciunea a venit la oameni în persoana lui Christos, ”Cuvântul s-a făcut trup și a locuit printre noi”, astfel ”cunoașterea realității primare a venit la noi prin cuvânt”, iar cuvântul a devenit clipă transcendentă, eternă.

Astăzi, scepticismul a distrus în mare parte posibilitatea acestei cunoașteri primare.

În lumea noastră, cuvintele și-au pierdut profunzimea și înțelesul, iar noi am devenit martorii unei ”frângeri ai comunicării”. Odată cu deteriorarea sufletului, cuvintele au fost dezbrăcate de sens, iar caracterul lor a fost distrus. În multe locuri, vorbirea a devenit un vehicul al dezordinii, al urii și al imoralității. Limbajul și-a pierdut eleganța, rafinamentul și elocința.

Dragilor, să înțelegem forța de coeziune a cuvântului și faptul că omul devine cuvântul pe care îl ascultă. Suntem chemați să redescoperim frumusețea cuvântului, să-l respectăm și să-l apreciem la adevărata sa valoare și menire, să-i cunoaștem originile. Cuvântul este cel care ne fixează în lume, el este memorie și amprentă, dar și vehicul a tot ceea ce se întâmplă spiritual în om.

Noi cum folosim cuvântul în societatea de astăzi? Pentru a domina sau pentru a elibera? Pentru a lumina sau pentru a induce în eroare? Pentru a distruge sau pentru a construi?

Să luăm cerneala gândului și să scriem cuvinte demne de adevăr, frumos și bine.

Vă invit la o reflecție!

(Richard M. Weaver, Ideile au consecințe)

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *