Firma de paza a Consiliului Judetean a facut un profit frumusel anul trecut

Serviciile de paza si interventie o duc bine, mai ales daca sunt cu un picior la stat. Cel mai bun exemplu este SC Paza Obiective si Interventie SRL, al carei actionar unic este    Adunarea Generala a Asociatilor, formata din consilieri judeteni si presedintele Consiliul Judetean Salaj. În sedinta de Consiliu Judetean de ieri a fost aprobat bilantul contabil si contul de profit si pierderi pe anul financiar 2013 ale SC Paza Obiective si Interventie SRL. Paza judetului a incheiat anul trecut cu un profit net de 205.810 lei. Consilierul judetean PDL, Dan Ghiurco, a tinut sa aprecieze profitul inregistrat de societate si, mai in gluma, mai in serios, a mentionat ca „invidiaza bugetul Consiliului Judetean pentru dividende”. Bilantul arata ca societatea a platit dividende catre institutiile publice locale in valoare de 96.205 lei.

Cifra de afaceri

de 3,5 milioane de lei
Cu un numar mediu de 166 de angajati, (175 la sfarsitul lui 2013), societatea de paza a avut anul trecut o cifra de afaceri de 3,5 mili-oane de lei, din care peste 3,1 milioane de lei proveniti din activitatea de paza, monitorizare si interventie si formare profesionala, 2.925 de lei din cazare si inchirierea Centrului de Instruire Boghis, 330 mii de lei din lucrari pentru obiective de interes judetean, 118 mii lei din autorizatii speciale de transport, plus alte venituri totalizand putin peste 50 de mii de lei din subventii pentru somaj, cheltuieli cu echipamente si energia electrica recuperate si subventii din programul rabla. La asa castig, si cheltuielile sunt mari. Sunt de aproape 3,4 milioane de lei, din care aproape 3 milioane de lei re-prezinta cheltuieli de perso-nal: salariile angajatilor, tichete de masa, indemnizatie de cenzor, iar 385 de mii de lei sunt cheltuieli materiale.

Tarife mai mari in 2014
Potrivit unui proiect de hotarare a Consiliului Judetean Salaj, privind aprobarea taxelor si tarifelor SC Paza Obiective si Interventie SRL pe anul 2013, pentru serviciul de paza tariful a fost de 1.745 de lei plus TVA pe luna/agent de paza fara armament si cu 55 de lei in plus daca agentul de paza are armament in dotare. Pentru 2014, tariful s-a majorat cu 360 de lei pentru agent de paza, in primul semestru, si va creste cu inca 120 de lei in a doua parte a anului. Pentru monitorizare obiective, tariful practicat in 2013 a fost de 245 de lei pe obiectiv/luna plus TVA si s-a majorat la 295 de lei in primele sase luni din 2014,  respectiv 310 lei plus TVA pe obiectiv/luna in a doua parte a anului. Ridicarea tarifelor este motivata de cresterea gra-duala a salariului minim pe economie, se arata in expunerea de motive atasata hotararii de CJ.
Pentru efectuarea unor lucrari sau actiuni de urgenta pe drumurile judetene sau la imobilele sau bunurile aflate in domeniul public sau privat al judetului, tariful incasat de societatea de paza este de 8,85 de lei pe ora de fiecare persoana plus TVA. Pentru transport de marfa cu autoutilitara se percepe un transport de 2,95 lei plus TVA pe kilometru parcurs. Societatea organizeaza si cursuri de formare profesionala pentru meseria de agent de paza si ordine, la 300 de lei si inchiriaza sali de curs sau sala de sport cu 10 lei, respectiv 35 de lei pe ora. La centrul de instruite Boghis, sala de conferinte se inchiriaza cu 200 de lei pe zi, iar ta-riful pe camera de locuit este de 50 de lei/zi.

Amenzile nu se platesc

in procent de 80 la suta
La capitolul pierderi se remarca suma de 54.504 lei din activitatea de supraveghere a utilizarii drumurilor judetene, cu mentiunea ca suma se compune din profit de 16.507 lei si pierdere totala de 71.011 lei ce reprezinta amenzile neplatite, ca urmare a contestarii in instanta a proceselor verbale de contraventie si castigate de so-feri. Totodata, societatea, care are in administrare Centrul de Instruite de la Boghis, a punctat ca pierdere suma de 25.446 de lei din cauza ca in 2013 centrul de instruire a fost in santier si nu s-a putut inchiria.
Societatea comerciala a Consiliului Judetean, administrata de Adrian Budusan, a fost infiintata in anul 2010, prin privatizarea Directiei de Paza Protocol si Administrativ, infiintata in 2005 in subordinea Consiliului Judetean Salaj, ca urmare a reorganizarii Corpului Gardienilor Publici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *