Redacția
Luna lui Cuptor, cum este cunoscută in termeni populari Iulie, e perioada in care oamenii incep să culeagă roadele muncii lor. Cea mai importantă recoltă este graul. Rand pe rand in arşiţa cotropitoare a soarelui, spicele aurii cad sub secera neinduplecată a ţăranilor. E drept că in vremea de azi imaginea idilică a graului secerat de oameni este mai rară. In locul cantecelor fredonate de feciorii satului, aflaţi in mijlocul holdelor de grau, se aud acum doar sunetele metalice ale combinelor. In vremurile cand tehnologia nu cunoscuse un aşa avant, oamenii se adunau in clacă la secerişul graului.
In unele zone ale Sălajului, pe ritmul cantecelor ceteraşilor, fetele ajutau la secerat iar flăcăii in urma lor prindeau graul in snopi. Odată stranşi, snopii erau duşi la batoză, unde boabele erau separate de spic. La finalul secerişului tinerii impleteau o cunună de spice, care era purtată prin tot satul. Cel care era ales să poarte cununa se bucura astfel de o mare cinste. După tot acest ritual, oamenii care au participat la seceriş se duceau la casa omului care organizase claca. Aici se infruptau din bucate. Cununa era pusă in spatele unei icoane din casă, iar boabele ei de grau erau imprăştiate in toamnă peste graul semănat.
Un alt crez este cel potri-vit căruia in snopii păstarţi se regăseşte spiritul bobului, care adună in el mana pămantului. Uneori aceşti snopi erau păstraţi in gospodăriile ţăranilor, pentru ca la semănatul graului să poată fi arşi, iar cenuşa lor să fie imprăştiată pe ogor alături de boabele semănate. Astfel, spiritul din vechiul bob era eliberat, iar despre viitoarea recoltă se credea că va fi una bogată. In unele regiuni sunt lăsate chiar şi mici porţiune de grau nesecerat. Acestea poartă diferite denumiri: Barba lui Dumne-zeu, Barba Ogorului, Barba Popii, Coada Popii sau Iepu-rele. Indiferent de denumire, indiferent de anotimp, bine-cuvantatele boabe de grau sunt nelipsite din viaţa noastră.
