Fertilizarea castraveților cu lapte pentru o recoltă mai bogată

Castraveții sunt unele dintre cele mai îndrăgite legume și au proprietăți nutritive importante pentru organism și o multitudine de beneficii pentru sănătate. Sărac în calorii, dar plin de vitamine și minerale, castravetele este unul dintre puținele alimente care nu au contraindicații. Castraveții se consumă în stare proaspătă, în salate sau aperitive, murați sau sub formă de suc.

Însă, pentru a avea o recoltă bogată, plantele de castraveți trebuie să fie ferite de boli. Una dintre cele mai întâlnite metode de fertilizare a castraveților este stropirea acestora cu lapte. Mai exact, când apar lăstarii și au în jur de 3 frunzulițe, trebuie să tratezi castraveții cu o soluție de iod și lapte. Ai nevoie de o găleată cu apă, în care să pui 1 litru de lapte și 30 de picături de iod. Soluția obținută va fi folosită pentru stropirea castraveților. Este suficient să folosești această soluție o dată la o săptămână și jumătate pentru a feri castraveții de boli. Trebuie precizat că soluția obținută se recomandă a fi folosită ca și îngrășământ radicular. Astfel, se pun 200 ml de soluție pentru răsadurile tinere și 500 ml de tratament pentru tufele dezvoltate.

Un alt tratament pe care îl poți folosi are la bază pâinea. În 10 litri de apă vom înmuia o pâine, iar a doua zi o fărâmițăm. Adăugăm apoi compoziției un flacon de iod. Vom lua un litru din această soluție și-l vom dizolva într-o găleată de apă. După ce dizolvăm soluția, o folosim pentru a stropi castraveții. Lichidul rămas poate fi depozitat într-un spațiu răcoros.Trebuie să folosim acest tratament o dată la 14 zile, dacă ne dorim tufe de castraveți verzi până în toamnă.

De asemenea, cei care vor să-și ferească legumele de boli pot să dizolve 150 de grame de zahăr și 2 litri de zer într-o găleată cu apă. Cu soluția obținută se vor stropi plantele de castraveți. Folosind acest tratament o dată la 7 zile, vrejurile vor înflori din nou și din nou. Acest lucru se datorează faptului că zerul conține o serie largă de micro și macroelemente, având efecte benefice asupra culturii de castraveți.

O altă modalitate de fertilizare a castraveților, care merită a fi încercată, presupune fierberea cojilor a 10 cepe în zece litri de apă. Când amestecul dă în clocot, se ia recipientul de pe foc și se acoperă cu un capac. După aproximativ 12 ore, se storc cojile de ceapă și se strecoară lichidul. Vom lua 1 litru din soluția obținută și îl vom dizolva în 4 litri de apă. Acest tratament va fi folosit pentru stropirea vrejurilor și udarea stratului de pământ.

Deoarece aceste îngrășăminte sunt naturale, castraveții pot fi consumați fără nicio problemă imediat după cules.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *