noiembrie 26, 2022

Fermierii se lovesc de absurdul legislativ

A devenit parcă o obișnuință să ne batem aproape zilnic de unele anomalii legislative, adică de legi aberante, votate pe bandă rulantă, fără a fi gândite prea mult. 

Femierii “se bucură” și ei de absurdul legislativ. Două reglementări juridice (HG 298/2014 și Ordinul 573/2014) spun că primele date de înregistrare a unei exploatații nu pot fi nicidecum modificate, chiar dacă animalul moare sau e vândut unui alt proprietar sau chiar dacă în grajdul omului apar alte exemplare. Dacă vrei să-ți extinzi exploatația, legislația actuală nu-ți dă voie. Trebuie să înființezi altă exploatație. Indiferent ce se întâmplă cu animalele din exploatație, dacă vițeii mai cresc și devin vaci, dacă vaca moare, în evidențele APIA rămân încremenite animalele care au fost anunțate la data înființării exploatației.
Tot din aceeași categorie a absurdului face parte și prevederea referitoare la cei care își cumpără vaci. Chiar dacă vaca își schimbă stăpânul, subvenția rămâne la fostul proprietar, pe numele căruia a fost trecută exploatația. stop_coloana Și așa se ajunge la situații anormale de genul celei care fostul proprietar și-a dărâmat și grajdurile, dar continuă să ia subvenții pentru animalele pe care nu le mai are de ani buni.
Nu e logic, nu e corect, dar e legal. După stupidele noastre legi. Iar exemple sunt cu duiumul: Legea vânătorii cu limitarea câinilor la stână și interzicerea păscutului pe terenurile agricole aproape o jumătate de an, Codul fiscal cu obligativitatea celor fără venituri de a plăti contribuția la sănătate, Legea privind pensiile speciale ale parlamentarilor, cea pentru pensii speciale pentru primari, etc.

 

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *