Fente la transportul materialelor lemnoase. Diferențele dintre avize și stocul fizic, confiscate de polițiști

Miercuri, 7 februarie, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică au fost la datorie pe drumurile sălăjene, verificând transportatorii de materiale lemnoase.

În urma inventarierii volumului de cherestea rășionoase transportat de către un operator economic din județul Cluj, care avea punctul de descărcare în localitatea Hereclean, polițiștii au descoperit faptul că acesta transporta 43,40 metri cubi de material lemnos, iar pe documentele de însoțire erau înregistrați doar 34,10 metri cubi de cherestea rășinoase.

Prin urmare, polițiștii au dispus confiscarea celor 9,3 metri cubi de material lemnos, iar transportatorul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 6.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

În aceeași zi, au depistat în trafic un bărbat din județul Maramureș care transporta, cu un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semi-remorcă, 29,80 metri cubi de material lemnos din speciile carpen, cer și gorun. În avizele de însoțire a materialelor erau înregistrați doar 25,20 metri cubi de material lemnos.

Ca urmare, a fost dispusă măsura confiscării fizice a celor 4,6 metri cubi de material lemnos neînregistrați în acte, iar transportatorul a fost sancționat contravențional, conform prevederilor Legii nr.171/2010, cu amendă în valoare de 4.000 de lei.

”Polițiștii Biroului Pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol desfășoară permanent activități, în vederea prevenirii și combaterii tăierilor ilegale de arbori, precum şi a faptelor ilegale asociate din exploatarea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos”, precizează IPJ Sălaj.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *