decembrie 7, 2022

FC Zalău, tot in căutarea primei victorii

Gruparea de sub Meseş primeşte vizita celor de la CS Iernut, o formaţie mai accesibilă, având în vedere locurile din clasament


Azi, ora 15.00, Stadionul Municipal din Zalău: FC Zalău – CS Iernut


Prima parte a sezonului se apropie de final, iar din acest tur au mai rămas patru etape. Pentru FC Zalău vor fi alte patru runde de chin, pe care oficialii speră ca echipa să le parcurgă, în ciuda unor mari probleme financiare. Fără salarii, jucătorii sunt greu de motivat, iar în aceste condiţii rezultatele întârzie să apară. Totuşi, elevii lui Olariu au fost aproape de prima victorie, în etapa trecută, în deplasarea de la Sănătatea Cluj. Până la urmă, “alb-albaştrii” au terminat la egalitate, după ce au condus de două ori, dar au avut ghinionul să fie egalaţi în prelungiri. în aceste condiţii, prima victorie se mai lasă aşteptată, cel puţin o etapă. Vineri, sub Meseş poposeşte CS Iernut, o echipă cu care FC Zalău s-a distrat în sezonul trecut şi a câştigat ambele meciuri. stop_coloana De data aceasta, după situaţia din clasament, CS Iernut pare favorită, însă nici gruparea din judeţul Mureş nu traversează o perioadă prea bună. Adversara de vineri vine după trei înfrângeri consecutive, astfel că ocupă locul 10, cu 10 puncte acumulate. Pentru meciul cu CS Iernut, antrenorul Costică Olariu va putea conta şi pe serviciile lui Flavius Dumbrăvean, care a fost suspendat pentru partida cu Sănătatea Cluj. Să mai spunem că după partida cu CS Iernut, FC Zalău va mai juca în acest tur cu CS Oşorhei, Industria Galda şi CSM Sighetu Marmaţiei, urmând ca viitorul echipei să fie lămurit cel mai probabil, în pauza dintre tur şi retur.

 

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *