octombrie 4, 2022

Extinderea intravilanului poate aduce bani frumoși în pușculița administrației locale

Odată cu finalizarea noului Plan Urbanistic General al municipiului, peste 200 de
hectare de teren aflate acum în extravilanul Zalăului vor trece în intravilan. Administrația
locală spune că a ținut cont de solicitările venite din partea cetățenilor, de posibilitatea
extinderii rețelelor tehnico-edilitare, dar și de situația juridică a
drumurilor de acces în aceste zone. E bine știut faptul că în numeroase zone de
la periferia orașului, aflate în extravilan, oamenii și-au construit, totuși,
locuințe. Unele sunt fără autorizații, altele  figurează ca și anexe gospodărești sau cabane.

Cuprinderea acestor zone în intravilan ar reprezenta o ușurare pentru zălăuanii aflați în
astfel de situații, dar și o sursă de venit importantă pentru bugetul local,
dacă ne gândim la taxele și impozitele ce urmeaază a fi încasate pe construcții
și pe terenuri, valoarea acestora fiind mai mare pentru intravilan decât pentru
extravilan.

Noul PUG al Zalăului e în perioada de avizare

 

La fiecare zece ani, administrațiile locale sunt obligate, prin lege, să actualizeze PUG-ul.
La Zalău, cel întocmit în 2010 a expirat anul trecut, iar cel nou este încă în
lucru, deși termenul anunțat inițial pentru finalizarea sa a fost decembrie
2020.

“Documentația de urbanism <Actualizare PUG 2010 și RLU aferent acestuia> se află în
perioada de avizare, iar termenul de finalizare depinde de obținerea tuturor
avizelor favorabile, în funcție de condițiile impuse de avizatori. Prelungirea
contractului de elaborare a noului PUG s-a datorat faptului că a fost necesară
parcurgerea etapei de informare și consultare a publicului conform Regulamentului
local de informare
, iar în urma parcurgerii acestei etape s-au înregistrat un număr mare de
solicitări din partea cetățenilor. Analiza și modul de cuprindere a acestora în
varianta preliminară a necestitat o durată mai mare de timp, iar Raportul
informării și consultării publicului cu propunerile preliminare a fost însușit
de către Consiliul Local al Municipiului Zalău în 25 iunie 2020, ținând cont că
activitatea tuturor instituțiilor publice, cât și a firmelor private a fost
mult încetinită în contextul pandemiei de Coronavirus. De asemenea, în perioada
stării de alertă și imediat în perioada următoare nu s-au putut organiza
întâlniri și întrevederi necesare cu reprezentații instituțiilor avizatoare,
responsabile cu furnizarea informațiilor ce trebuiau cuprinse în propunerile
noului PUG. Mai mult de atât, după înaintarea documentației pe cricuitul legal
de avizare, documentația a trebuit actualizată în permanență cu condițiile
impuse de către avizatori. De asemenea, pe parcursul avizării a apărut
necesitatea întrocmirii unor studii de specialitate suplimentare în vederea
obținerii avizelor favorabile din partea unor instituții, de exemplu stabilirea
compatibiltăților teritoriale din jurul amplasmentelor de tip SEVESO și Raport
de mediu, necesare obținerii avizul APM Sălaj; studiu pedologic și agrochimic
în vederea încadrării în clasa de calitate a terenurilor propuse pentru a fi
incluse în intravilan, întocmit de OSPA Sălaj, în vederea obținerii avizului
ANIF Sălaj. Precizăm că Raportul de mediu a fost finalizat, urmând ca să fie
depus la APM Sălaj în următoarea perioadă, iar studiul pedologic este în curs
de elaborare. Termenul de finalizare a documentației în cauză depinde foarte
mult de observațiile și condițiile impuse de către avizatori. În cazul în care
se solicită completări sau includerea anumitor condiții în documentație,
această operațiune necestită timp, iar pentru a putea trimite noul PUG la
avizare la M.D.L.P.A (ultimul aviz înainte de avizarea de Către Consiliul
Județean Sălaj și aprobarea de către Consiliul Local al Municipiului Zalău)
este necesară obținerea tuturor avizelor favorabile, conform legislației în
domeniul urbanismului”, au explicat, la solicitarea Graiul Sălajului,
reprezentanții Primăriei Zalău.

 

Părți din zonele Livada Meseș, Sărmaș, Grădina Poporului intră în intravilan

Potrivit municipalității, suprafața totală propusă pentru a fi cuprinsă în intravilan,
odată cu finalizarea noului PUG, este de 215,67 hectare.

Zonele în care sunt propuse extinderi ale intravilanului sunt: fosta Livadă SCPP –
parcela Ehmezo, zona Livada Meseș, zona cuprinsă între cartierele Meseș și
Sărmaș, fosta Livadă SCPP – zona străzilor Andrei Mureșanu, George Coșbuc și
parcela Rotunda, zona Grădina Poporului – parcela Kukumal, la ieșire spre
Aghireș, zone adiacente șoselei de centură – parcelele Almakut și Bercz, zona
Ortelec – parcela La Douji, Sărmaș – parcela Juhoșdomb, zona străzilor Gheorghe
Pop de Băsești și Romană, zona Episcopiei – prelungire str. Tipogafilor, zona
prelungire str. Fabricii – parcelele Nagymal și Cismadi, zona prelungire str.
Pârâului.

“Zonele propuse pentru a fi cuprinse în intravilan s-au stabilit avându-se în vedere
tendința și gradul de dezvoltare din zonele adiacente celor propuse pentru
extindere și posibilitatea extinderii rețelelor tehnico-edilitare, astfel încât
acestea să fie jusificate din punct de vedere tehnico-economic. Totododată, s-a
ținut cont de starea și situația juridică a drumurilor de acces în aceste zone”,
au explicat reprezentanții Primăriei Zalău.

Prin Actualizarea PUG 2010 vor fi reglementate mult mai bine problemele de urbanism, în funcție de situația reală din teren. De asemenea, extinderea intravilanului crează
posibilitatea de construire a unor noi imobile rezidențiale, în special pentru
familiile tinere, cât și a unor imobile în care mediul de afaceri să își poată
desfășura activitatea
”, consideră primarul Ionel Ciunt.

 

Impozitele pe clădiri și terenuri rotunjesc considerabil bugetul local

 

Creșterea substanțială a veniturilor Primăriei Zalău în anii următori depinde, în mod
cert, și de finalizarea PUG 2020.

Extinderea zonei intravilane cu peste 215 hectare de teren va însemna bani în plus din
impozitele și taxele pe proprietățile din aceste zone.

În 2020, Primăria Zalău a încasat din impozite și taxe pe proprietate 17.592.330 lei. Impozitele pe
clădiri au însumat 13.497.000 lei, iar cele pe terenuri au fost în cuantum de 2.950.000
lei. Din impozitul pe terenurile din extravilan, s-au încasat anul trecut
267.000 lei. Bugetul total al municipiului a fost în 2020 de circa 236 milioane
lei.

Pentru anul în curs, municipalitatea estimează că va încasa din impozite și taxe pe
proprietate 18.185.000 lei. Din impozite pe clădiri sunt preconizați 14.100.000
lei, iar din impozite pe terenuri 2.951.000 lei.  Din impozitul pe terenurile din extravilan, primăria
estimează că va încasa anul acesta aceeași sumă ca și anul trecut. Bugetul total
al municipiului pe 2021 este de aproape 250 milioane de lei, aici intrând însă
și fondurile europene atrase pentru diferite proiecte.

 

 

1 thought on “Extinderea intravilanului poate aduce bani frumoși în pușculița administrației locale

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.