septembrie 24, 2023

Explozia blocului E24 – trei ani de deznădejde

0

Foştii locatari ai blocului E24 s-au strans ieri pentru a aduce un omagiu Dianei şi lui Paul, cei doi tineri decedaţi sub dăramăturile blocului.
Ieri s-au implinit trei ani de la explozia blocului E24 din cartierul Dumbrava Nord. In dimineaţa zilei de 14 septembrie 2007, doi tineri, Paul şi Diana, şi-au pierdut viaţa sub dăramăturile blocului, nouă persoane au fost grav rănite, iar 19 familii au rămas fără acoperiş deasupra capului. Cauza exploziei a fost acumulările de gaze la subsolul blocului, după ce in conducta care trecea prin faţa blocului a apărut o fisură de mărimea unei monezi de 50 de bani. Foşti locatari ai blocului E24 s-au strans ieri in locul in care au investit banii trudiţi o viaţă intreagă pentru a le aduce un omagiu celor doi tineri care s-au ridicat la cer in zorii acelei zile.
Dosarul se află la judecătoria Oradea
Din 2007 şi pană in prezent s-a derulat un proces lung şi anevoios. Parchetul de pe langă Tribunalul Sălaj a stabilit că vinovată de această tragedie este firma E-On Gaz şi angajaţii săi. Dosarul a intrat pe rol la Judecătoria Zalău şi după mai multe amanări a fost strămutat la Judecătoria Oradea, pe motiv că angajaţii E-On Gaz sunt supuşi unei presiuni mediatice. In prezent, dosarul se află in faza de administrare de probe, s-a efectuat o expertiză de evaluare a apartamentelor, la solicitarea părţilor civile, iar pentru maine este fixat un nou termen de judecată. “Se va discuta despre raportul de expertiză şi se vor audia ultimii martorii. Dosarul se aproprie de final, in această fază, a primei instanţe”, ne-a declarat avocata locatarilor blocului E24, Ielciu Otilia. Avocata mai spune că dosarul se află in faza primei instanţe şi preconizează că se va finaliza la sfarşitul acestui an. “In cazul in care cei care vor pierde procesul vor promova ambele căi de atac, respectiv Tribunalul Bihor şi Curtea de Apel Bihor, procesul se mai prelungeşte cu aproximativ un an jumate”, a completat Ielciu.
Locatarii şi-au pierdut din speranţe
Claudia Şimon, una din fostele locatare are “blocului-bombă”, spune că “in trei ani de zile nu s-a reuşit să se depăşească măcar faza primei instanţe, deci nu am speranţa că in viitorul apropiat vom avea din nou casa noastră şi cei vinovaţi de această tragedie vor plăti”. In momentul in care au rămas fără casă, Primăria Zalău le-a oferit apartamente şi garsoniere in două blocuri ANL de pe strada Sfanta Vineri, pe o perioadă de cinci. Contractul se apropie de sfarşit, şi chiar dacă procesul va fi gata, in cel mai bun caz anul acesta, Claduia nu-şi face mari speranţe că cei de la E-On Gaz ii vor despăgubi repede.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut