EXCLUSIV G4Media.ro: Dumitru Prunariu, sancționat pentru conflict de interese. Nu mai are acces la fonduri publice pentru cercetări

Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării l-a sancționat, în august 2023, pentru conflict de interese, pe Dumitru Dorin Prunariu (71 de ani), scrie G4Media.ro.

Decizia a venit în urma unei sesizări pe care Consiliul a primit-o din partea Serviciului Corp Control și Strategie Anticorupție din cadrul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării care a descoperit că Prunariu fusese atât director al unei agenții care finanța proiecte de cercetare din fonduri publice, cât și cea de președinte al unei asociații care ar fi beneficiat de astfel de fonduri. Prunariu este singurul român care a zburat vreodată în spațiul cosmic.

Contactat de G4Media.ro, el a declarat că este vorba de ”o situație abuzivă și neconformă cu realitatea” și că a depus contestație împotriva deciziei prin intermediul unei case de avocatură.

Pe 31 august 2023, Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI) a decis că, în 2013 și 2016, Dumitru Prunariu s-a aflat în conflict de interese în calitatea sa de director al unui program de finanțare proiecte din cadrul Agenției Spațiale Române (ROSA), instituție subordonată Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID).

  • ”(…) a ocupat în același timp funcția de Director SP2 Infrastructura al Agenției Spațiale Române (ROSA) (…) și funcția de președinte al ROMSPACE – Asociația Română pentru Tehnologie și Industrie Spațială (…), persoană juridică care a beneficiat de fonduri de finanțare a cercetării din partea ROSA. Chiar dacă domnul Prunariu a ocupat funcția de director SP2 Infrastructura doar în perioada mai 2012 – noiembrie 2013, având această poziție a beneficiat de informații importante cum ar fi, de exemplu, organizarea și evaluarea proiectelor-ofertă. Până la data de 27.11.2013, domnul Prunariu era în componența echipei de conducere a Programului STAR al ROSA, iar Asociația Română pentru Tehnologie și Industrie Spațială ROMSPACE a participat la Programul STAR al ROSA la C2-2013 și C3-2016”, se arată  în concluziile deciziei CNECSDTI din august 2023, adoptată cu 15 voturi ”pentru”.

Drept urmare, lui Prunariu i s-a interzis, pentru o perioadă de trei ani, accesul la finanțare din fonduri publice destinate cercetării-dezvoltării și i s-a suspendat, pentru aceeași perioadă, dreptul de a se înscrie la un concurs de ocupare a unei funcții superioare ori a uneia de conducere, îndrumare, control sau ca membru în comisii de concurs.

Sursa G4Media.ro

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *