decembrie 1, 2022

Evenimentele anului in Salaj

Anul începe cu nedumeriri legate de deszapezire

La început de 2015, șoferii și autoritațile locale înțelegeau diferit ce înseamna drumuri deszapezite. Prima zapada din 2015 s-a așternut în primele zile ale lunii ianuarie peste Salaj. Stratul de zapada a atins chiar și zece centimetri în 5 ianuarie. În dimineața de 5 ianuarie, în jurul orei 8.00, bulevardul era alb, iar partea carosabila a bulevardului era impracticabila. Aceeași situație și pe strazile adiacente din oraș. Abia puteai sa te miști pe jos, nici vorba sa mai scoți și mașina din parcare. Abia în jurul orei 9.00 și-au facut prezența și primele echipaje de la Citadin. În aceiași zi, șoferii care faceau naveta dinspre Cehu Silvaniei spre Zalau ne-au sesizat faptul ca din localitatea Cristur, care ține de comuna Crișeni, drumul a fost complet alb, nefiind nici urma de utilaj care sa curețe drumul. Participanții la trafic au parcurs distanța de doar 23 de kilometri într-o ora și un sfert. Autoritațiile responsabile de starea drumurilor județene au avut însa alta varianta decât cea a șoferilor. Mircea Ghiurco, directorul Direcției Tehnice din cadrul Consiliului Județean Salaj, care are în administrare drumurile județului, spunea ca a fost personal pe drum, Îcare era curațat”.
Sfârșitul lui 2015 confirma ca Salajul nu este niciodata pregatit pentru deszapezire. La începutul lunii decembrie Meseșul a fost blocat câteva ore dupa o ninsoare nu ieșita din comun.

Zalaul este șocat – un zalauan a fost mâncat de viu de doi câini

La începutul lunii februarie, un zalauan a fost mâncat de viu de doi câini rasa Cane Corso. Nici pâna în ziua de astazi nu s-a luat o decizie în ce privește vinovația proprietarului câinilor. Procesul este pe rolul Judecatoriei Zalau și, dupa cum se desfașoara procesul, cu siguranța va mai dura mult și bine pâna când se va gasi vinovatul. Trupul neînsuflețit al zalauanului în vârsta de 54 de ani, Csapo Gabor, a fost gasit pe data de 1 februarie zacând într-o balta de sânge pe liziera padurii de la capatul strazii Morii din Zalau. Fusese atacat de doi câini de rasa Cane Corso. Csapo Gabor a fost mâncat de viu de cei doi câini. Când a fost gasit, din trupul lui lipseau bucați mari. Rezultatele necropsiei arata ca decesul a survenit în urma unei hemoragii externe, consecința a multiplelor plagi la nivelul membrelor inferioare și superioare. Totul s-a întâmplat într-o zi de duminica dimineața, când un cetațean care se plimba pe liziera padurii din capatul strazii Morii din Zalau a gasit trupul lui Csapo Gabor într-o balta de sânge. La ora 11 și 43 de minute, cetațeanul a sunat la numarul de urgența 112 pentru a sesiza faptul ca a vazut la marginea padurii cadavrul însângerat. Polițiștii zalauani au gasit trupul neînsuflețit al victime descoperit, fara haine.

Potopul lunii mai

Natura a fost necruțatoare. Ploile din 26 și 27 mai au facut prapad în județ. Hidrologii au emis cod roșu pentru mai multe râuri din Salaj. Pârâuri mici, afluenți ai Someșului, au ieșit din matca în mai multe sate de pe Valea Someșului, inundând terenurile, casele și drumurile. Pompierii au intervenit cu toate efectivele pe care le-au putut mobiliza în sprijinul localnicilor, sa-și salveze animalele și bunurile din gospodarii de furia apelor.  Inundațiile au afectat 31 de localitați din 16 comune de pe Valea Someșului. Cele mai afectate au fost comunele Surduc, Letca, Chieșd și Cheud. Toate subunitațile ISU au fost trimise pe teren pentru salvare și evacuarea oamenilor, acolo unde a fost cazul. La scurt timp, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgența (ISU) Salaj a evaluat pagubele inundațiilor din județ. Au fost 565 de case afectate de inundații, 569 de anexe gospodaresti și 1.976 de hectare de culturi agricole. Au fost și sute de animale moartei. Pe 28 mai, pompierii au fost anunțați de dispariția unui localnic din localitatea Vârteșca, comuna Zalha. Concubina barbatului, de 61 de ani, este cea care a anunțat dispariția barbatului. Un echipaj al ISU Ileanda a pornit în cautarea lui. A fost gasit decedat de echipajul de pompieri pe cursul pârâului Valea Lunga. Abia în toamna, Guvernul Ponta a despagubit familiile afectate de inundații. Fiecare familie a primit suma medie de 730 de lei.

Șantajiști ridicați de “macați” de pe bulevard

În luna mai, David Pintea a pretins sub amenințare “despagubiriI de 5.000 de euro unui barbat pentru ca a avut o relație cu iubita lui când el era în închisoare. Rechizitoriul procurorilor arata ca un barbat a fost amenințat pe 18 mai cu bataia de catre Pintea David. Amenințarile lui David au ajuns sa se materializeze în fața localului Paty Bar – Vegas din cartierul Dumbrava. Dupa o serie de amenințari, Pintea David l-a strâns de gât cu centura de siguranța a autovehiculului pe barbatul cu care avea “treaba”. Apoi i-a pretins minim 5.000 de euro ca sa îl ierte pentru faptul ca, în perioada în care David Pintea se afla în închisoare, barbatul a avut o relație cu iubita acestuia. La patru zile distanța de la evenimente, David Pintea a fost prins și încatușat în plina strada, în zona sensului giratoriu de lânga Sala Sporturilor. Asupra lui David s-a descopeirt și suma de 1.000 de euro. Flavius Pop, complicele lui David Pintea, a fost luat pe sus de polițiști tot atunci de la o masa de pe terasa benzinariei OMV din apropierea locului de unde a fost prins și David. Lui Flavius – și el arestat atunci preventiv – i se imputa ca a fost cel care a avut rol de om de legatura între David și barbatul șantajat. 

Teroare în Bradet – Un TIR fara frâne face prapad

Un accident groaznic a avut loc pe data de 29 iunie, puțin înainte de ora 18.00, la intrarea în Zalau. Un TIR încarcat cu fier a ramas fara frâne la coborârea de pe Meseș, iar șoferul a ales sa Îsacrifice” parcarea Transurbis, aflata vis a vis de Hanul drumeților, pentru a pune capat cursei infernale. șoferul cobora în viteza cu toate semnalele luminoase pornite. În cabina mașinii se mai afla o femeie – martorii oculari spun ca era soția șoferului. Atât șoferul, cât și însoțitoarea lui faceau semne disperate pe geamurile cabinei și strigau trecatorilor sa se dea la o parte, constienți ca urmeaza un dezastru. Așa a și fost. Scena accidentului arata groaznic. TIR-ul a intrat cu viteza în primul autobuz al Transurbis parcat în spațiul special amenajat al companiei de transport în comun. Autobuzul era gol. A fost facut ferfenița. La impact, încarcatura din TIR a zburat distrugând tot ce a prins pe o raza de 30 de metri. Autoturisme parcate în incinta spalatoriei auto din vecinatatea parcarii Transurbis au fost distruse complet.În primele minute dupa impactul dezastruos, în zona se instalase panica. Martorii oculari spun ca TIR-ul a trecut peste sensul giratoriu din fața Hanului drumeților, iar la impactul cu autobuzul Transurbis s-a auzit un zgomot infernal. Autobuzul a fost târât prin gardul care separa parcarea de spalatoria auto aflata mai jos și a darâmat cu zgomot pa-noul publicitar uriaș din zona. Cu încarcatura, TIR-ul avea o greutate de 45 de tone. Încarcatura, material destinat companiei Tenaris Silcotub, s-a rasturnat din cauza inerției, fiind proiectata peste autoturismele din incinta spalatoriei auto. Trei autoturisme au fost distruse complet, iar alte doua au fost avariate grav.Norocul a facut ca nici o persoana sa nu fie în calea dezastrului produs, ale carui pagube materiale sunt uriașe, având în vedere ca TIR-ul, autobuzul și mai multe autoturisme, dar și construcțiile din zona au fost spulberate la impact. șansa a facut ca în urma accidentului șoferul de pe TIR și femeia care se afla în cabina sa scape practic teferi.

Concertul Smokie de la Zalau a batut audiența Untold Cluj

Primaria Zalau le-a facut o surpriza zalauanilor iubitori de muzica buna. De Zilele Zalaului au urcat pe scena membrii formației legendare Smokie. Formația a facut un show de zile mari, audiența de la concerul Smokie fiind cu mult peste cea de la festivalul Untold din Cluj. Pe membrii formației i-am întâlnit înainte de concert la Hotel Griff, unde au avut o scurta întrevedere cu primarul Radu Capîlnașiu, prilej pentru câteva declarații înaintea concertului. Așa am aflat ca cei cinci membri ai formației – Mike Craft, Mick McConnel, Terry Uttley, Steve Pinnell și Martin Bullard, alaturi de trei sunetiști – au ajuns cu peripeții la Zalau. “Am avut o calatorie de la Oslo spre România plina de peripeții. Am fost în turneu înainte de a ajunge în România. Aeroportul din Oslo a fost blocat, astfel ca a trebuit sa schimbam avioane, iar în Zalau am ajuns abia la ora 4.00”, au spus membrii Smokie.  Cei cinci componenți ai formației au venit bine dispuși la Zalau. Au râs, au glumit și l-au provocat pe primarul Radu Capîlnașiu sa cânte alaturi de ei. “Am cunoscut mulți primari, dar primarul vostru este doesebit. Îl chemam sa cânte alaturi de noi pe scena. Mulți primari sunt la cravata și costum, dar unul, doi, așa cum e și al vostru, sunt în tricou și știu sa cânte la chitara”, au spus cei de la Smokie. și pentru ca sunt deja pațiți de la alte concerte au facut o dezvaluire în avans. Nimeni nu știe cine-i Alice. “Daca cineva vrea sa ne întrebe Who the fuck is Alice, le spunem de pe acum ca nu are rost, pentru ca nici noi nu știm. Alice este imaginara, este o fantezie de-a noastra”, au spus cei de la Smokie.

Zalaul a scapat de o parte din garajele hidoase

Dupa mult scandal și frecuș politic între taberele politice din Consiliul Local Zalau, proiectul de hotarâre privind modernizarea întregului cartier Porolissum, inclusiv prin demolarea unui numar total de 56 de garaje, a trecut pe 7 septembrie în Consiliul Local cu 15 voturi pentru și 5 împotriva. Cearta din Consiliul Local s-a încheiat cu sporirea numarului de garaje care se darâma. La ședința Consiliului Local Zalau din 7 septembrie s-a iscat o adevarata cearta pe tema demolarii garajelor. La ședința au asistat și 18 locuitori ai cartierului Porolissum. Trei dintre ei și-au varsat amarul pentru pierderea garajelor, iar pentru a fi potoliți din discuțiile în contradictoriu a fost nevoie de intervenția Poliției Locale Zalau. Consilierii locali PSD și ALDE au inițiat chiar un proiect de hotarâre privind revocarea hotarârilor Consiliului Local pentru modernizarea zonei, însa fara succes. Viceprimarul Daniela Coța chiar s-a luat la cearta cu consilierii locali PNL pe aceasta tema, motivând ca modernizarea zonei se poate face și fara demolarea garajelor. În locul garajelor au fost amenajate locuri de parcare și spații de joaca pentru copii. La ora actuala lucrarile sunt finalizate în proporție de 60 la suta, zona Porolissum având o cu totul alta fața dupa ce a câștigat razboiul împotriva garajelor hidoase. stop_coloana

Denunțarea sistemului corupt – Scrisoarea de nota 10 a Biancai Lucaciu, singura absolventa de 10 a Salajului

La sfârșit de an școlar, scrisoarea lansata pe facebook de Bianca Alexandra Lucaciu, eleva de 10 absolut a Salajului – în care aceasta denunța sistemul corupt, care descurajeaza performanța – a avut un ecou peste orice așteptari. Textul scrisorii, publicat de Graiul Salajulului, a fost preluat de toata presa naționala. Atât de televiziuni, cât și de presa scrisa. E limpede ca toata România se regasește în cele expuse de Bianca în mesajul ei. Esența mesajului este ca în societatea româneasca este mai puțin important cât muncești și ce merite ai decât numele pe care îl porți sau relațiile pe care poți miza.  Bianca lanseaza un apel pentru cei care au curaj sa încerce sa schimbe ceva, pentru ca în ceea ce o privește nu mai poate sa taca. “Nu mai pot sa tac. Îmi provoaca suferința. Sper doar atât – ca nimeni nu va mai trai ce am trait eu. și ca nimeni nu va mai accepta corupția. Fac parte din generația aceea care vrea o alta Românie. Una mai buna. și nu vreau sa ma obișnuiesc cu cea de acum”.  Este un mesaj care vine din partea unui absolvent cât se poate de credibil, care nu poate fi acuzat de frustrari sau de slabiciune. A avut 10 pe linie în cei patru ani de liceu și media 10 la Bacalaureat, singura medie de 10 din județ. În condițiile în care a terminat Colegiul Tehnic “Iuliu Maniu” din Șimleu Silvaniei, un liceu care nu este bine cotat. Rabufnirea Biancai survine dupa ce a avut surpriza ca la festivitatea de absolvire sa apara o alta șefa de promoție, chiar daca Bianca a avut singura medie de 10.

DIICOT a pus la pamânt mafia pacanelelor din Salaj

Procurorii  Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism – Biroul Teritorial Salaj au facut pe 29 octombrie nu mai puțin de 96 de percheziții domiciliare  pe raza județelor Salaj și Maramureș, în cadrul unei acțiuni pentru destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în savârșirea de infracțiuni informatice și economice în domeniul jocurilor de noroc. Numeroase localuri care gazduiesc celebrele jocuri de noroc cunoscute popular drept “pacanele” au fost luate “cu asalt”, iar aparatele au fost sigilate pentru cercetari. Procurorii au în vizor peste 50 de administratori de firme.
Danco Stelian Liviu era capul mafiei. Acesta și inculpatul Paneș Remus Claudiu sunt asociați ai SC Electro DSL SRL, care deține în administrare un numar de 192 aparate de tip slot-machine pe raza județelor Salaj si Bistrița Nasaud. Inculpatul Ciascai Radu Ovidiu este asociat împreuna cu Danco Stelian  în cadrul SC Game Electronics SRL, care deține în administrare un numar de 56 aparate de tip slot-machine pe raza județelor Salaj și Maramureș.Inculpații Covaci Paul Grigore, Kiczel Robert, Coman Claudiu, Crișan Ionuț Valeriu, Gâlgau Alexandru Mircea erau membrii  grupului infracțional care modificau softul aparatelor de jocuri de noroc, prin folosirea unor dispozitive (chei) ce conțin un cip, necesare pentru accesarea neautorizata a aparatelor de jocuri de noroc și ștergerea paginii principale din aparatul de jocuri de noroc în funcție de care sistemul informatic din acesta calculeaza procentul cu sumele de bani care trebuie câștigate de catre jucatori. Prin aducerea valorilor din aceasta pagina la 0, aparatul nu mai acorda câștiguri clienților pâna la introducerea în aparat a altor sume de bani. Cu ocazia perchezițiilor domiciliare a fost gasita și ridicata cantitatea de 25,830 de kilograme de aur, 2.291.489 de lei, 291.545 de euro, 3.596 de lire sterline, 415 dolari, documente contabile, 30 de calculatoare ?i laptopuri, 40 memory-stick-uri, precum ?i un seif în care se se gasesc înca câteva sute de mii de euro. Prejudiciul cauzat prin activitatea infrac?ionala este de aproximativ 5.000.000 de euro.
La doua zile dupa cele 96 de percheziții facute pe 29 octombrie, liderul grupului de crima organizata Danco Stelian Liviu s-a prezentat la DIICOT – Biroul Territorial Salaj. În momentul constatarii infracțiunii flagrante, acesta se afla în Miami, în Statele Unite ale Americii. Auzind cele întâmplate, Danco Stelian și-a întrerupt excursia și s-a întors în țara.  La DIICOT, Danco Stelian a venit însoțit de cinci avocați, toți din Cluj Napoca. În aceeași zi a fost reținut pe o durata de 24 de ore, iar pe 1 noiembrie Tribunalul Salaj a admis propunerea DIICOT și a dispus arestarea preventiva a lui Danco Stelian Liviu pe o perioada de 30 de zile. Șapte inculpați încatușați în luna noiembrie se afla acum dupa gratii.

Școala din Iaz este mistuita în incendiu

La scurt timp dupa agitația iscata de incendiul din clubul Colelctiv, un incendiu a mistuit Școala Gimnaziala din Iaz, comuna Plopiș. Pe 12 noiembrie, la ora 2.03, pompierii ajunși la incendiu au constatat ca flacarile se manifesta cu putere. Intervenția a fost dificila, desfașurându-se cu trei autospeciale cu apa și spuma. Au ars aproximativ 300 de metri patrați de acoperiș, piese de mobilier, calculatoarele din dotarea școlii, uși interioare și geamuri. Cauza incendiului a fost o bucata de jar aprins care a ajuns pe acoperișul unei lemnarii din centrala care încalzește școala. A ars acoperișul lemnariei, apoi flacarile s-au extins și au cuprins toata cladirea școlii. Pagubele provocate de incendiu se ridica la circa 650.000 de lei pentru construcție și la 40.000 de lei pentru dotari. Potrivit purtato-rului de cuvânt al Instituției Prefectului, Oana Labo, s-a întocmit un proiect de Hotarâre de Guvern, în vederea solicitarii de sprijin financiar pentru reabilitarea școlii.

Primarii salajeni au fost pacaliți în numele ANI de câțiva gorjeni hotarâți sa profite de naivitatea lor

Câțiva gorjeni curajoși într-ale escrocheriei au facut Salajul de rușine în luna noiembrie, dincolo de proba ca pot merge foarte departe cu metodele de înșelaciune. Cu documente cu antet asemanator cu cel al Agenției Naționale de Integritate au pacalit 23 de primari salajeni sa încheie cu ei contracte prin care se obligau sa le plateasca sume consistente contra unui așa-zis audit de conformare din punct de vedere al integritații. Ca sa fie totul cât se poate de autentic, smecherii au aratat legitimații sclipitoare și au cerut primarilor documente pentru audit; și primarii le-au pus la dispoziție cuminți. Procurorii Parchetului de pe lânga Tribunalul Salaj au facut chiar înainte de Craciun public dosarul falșilor inspectori de integritate care au fraierit aproape jumatate din primarii din județul Salaj.

Parada din Zalau de Ziua Naționala a trezit sentimentul patriotic dupa o lunga perioada în care acesta a fost neglijat

Parada din Zalau organizata cu ocazia Zilei Naționale a fost un moment foarte așteptat de zalauani, dovada ca participarea publicului a fost foarte mare în comparație cu oricare dintre manifestarile de Ziua României din ultimii 15 ani. De o parte și de alta a bulevardului, de la Silvania pâna în zona Perla, tineri și vârstnici, parinți cu copii în brațe au venit pe vreme rea sa admire demonstrația de tehnica militara.  A fost asa cum a anunțat înainte prefectul Ionel Ciunt ca va fi – o parada militara cum n-a mai fost niciodata în Zalau. Au defilat mașini ale Poliției, artilerie grea – camioane ce tractau tunuri de mare calibru, apoi au trecut rând pe rând detașamentele de la Ambulanța, de la Crucea Roșie, carora le-au urmat detașamentele de tehnica ușoara și cele de radiocomunicații speciale. Detașamentele de la ISU au impresionat prin dotar. Prin fața tribunei au mai defilat detașamente de jandarmi, un detașament al poliției speciale și serviciul român de informații.

Trei accidente terifiante soldate cu patru morți

Trei accidente soldate cu patru morți au îngrozit Salajul. Un grav accident de circuație, soldat cu un mort a avut loc la data de 25 iunie, în jurul orei 8.00, pe drumul european E 81, între localitațile Românași și Ciumarna.  Dubița marca Volkswagen cu numar de înmatriculare CJ 48 AZO, condusa de Marius C. de 53 de ani, din Cluj-Napoca, a depașit neregulamentar o caruța, intrând pe contrasens. Din fața venea autotrenul (TIR) marca Scania cu numar de înmatriculare B 131 FRY, condus de Ioan M,. de 44 de ani, din Cluj-Napoca. Impactul frontal dintre TIR și dubița a fost dezastruos și s-a soldat cu decesul șoferului de pe dubița și cu ranirea ușoara a celui de pe TIR. La fața locului au sosit echipaje ale Serviciului de Ambulanța, ISU, Poliție, Control trafic, Criminalistica. Traficul a fost blocat, formându-se o coloana de mașini pe o distanța de cinci kilometri. Traseul spre și dinspre Zalau a fost deviat pe ruta Românași – Creaca – Zalau și pe ruta Zalau – Treznea – Agrij – Românași.
Pe 4 august, Mihaela Biriș, de 18 ani, fiica lui Gavril Biriș, fost consilier județean PSD și om de afaceri din Șimleu Silvaniei, și-a pierdut viața într-un grav accident petrecut la ora 6.00 la intrarea în Cizer dinspre Plesca, pe DJ 108 G.  Tânara se afla pe scaunul din dreapta fața al autoturismului Dacia Logan care s-a lovit de un cap de pod într-o curba periculoasa. În autoturismul înmatriculat în Arad, condus de Virgil Popa, de 19 ani, din Șimleu Silvaniei, se mai aflau înca doua tinere, Olimpia Popa, de 16 ani, și Olivia Dragan, de 18 ani. Mihaela Biriș a murit în ciuda eforturilor depuse de echipajul de pe ambulanța, care a încercat resuscitarea victimei timp de o ora. Avea grave leziuni la cap, politraumatisme și artere rupte.Olivia Dragan, din Nușfalau, a fost operata la Spitalul din Zalau, cu diagnosticul de hematom cerebral. Aceasta a decedat însa dupa câteva zile. șoferul Virgil Popa nu a suferit rani grave, care sa-i puna viața în pericol. Inspectoratul de Poliție Județean a informat ca accidentul s-a produs din cauza ca șoferul a adormit la volan, a patruns pe contrasens, a parasit partea carosabila și a intrat în coliziune cu un cap de pod.
O plimbare cu ATV-ul i-a adus moartea consilierului local și vicepreședintelui UDMR Sarmașag Zsurzsán Gábor Zsolt. Tragicul eveniment s-a produs pe 13 august, la ora 21.45, pe strada Trandafirilor din localitatea Sarmașag. Barbatul de 47 de ani a ieșit la plimbare cu ATV-ul, dar din cauza imprudenței în conducere, pe o porțiune de drum drept acesta a pierdut controlul direcției de mers, s-a rasturnat și s-a izbit puternic de drum. În urma impactului puternic barbatul a decedat pe loc. Corpul acestuia a fost transportat de o ambulanța la morga Spitalului Județean pentru efectuarea necropsiei. La  fata locului au ajuns doua ambulanțe. S-a încercat resuscitarea timp de o ora, dar echipajele medicale nu au mai putut face nimic. Victima pierduse deja peste un litru și jumatate de sânge.

 

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *