Cu extrem de putine exceptii, participarea Romaniei la Eurovision a fost, aproape de fiecare data, o mare dezamagire. Fie piesa noastra n-a avut show, intr-o editie in care show-ul a fost hotarator, fie n-a avut mesaj, atunci cand s-a intamplat ca mesajul sa conteze, fie n-a fost vocea prea buna, fie n-am avut suficienti prieteni care sa ne voteze… Fiecare esec a avut parte, la vremea sa, de criticile inerente. Dar parca niciodata ele nu au fost atat de virulente ca si dupa editia de acum, cand Elena Gheorghe a ajuns sa ocupe, la final, un deloc merituos loc 19. A cantat Elena prost? A avut un show neinspirat? Nu a facut Televiziunea Romana suficient lobby inainte de concurs, asa cum au facut celelalte televiziuni, care si-au promovat reprezentantii in mai toate tarile votante? Nu exista consens in stabilirea vinovatului. Cert este doar ca ceva nu a mers bine.
Pe de alta parte, insa, toata aceasta incrancenare in a gasi vinovati este extrem de ipocrita. Pentru ca, la fel de bine cum a ratat o plasare mai buna in clasament, Elena ar fi putut obtine puncte care sa-i asigure o clasare in primii cinci, voturile publicului fiind, se stie, foarte subiective (nu putine au fost editiile in care au castigat piese care nici n-aveau ce cauta in concurs). Si atunci, pe aceeasi piesa, pe aceeasi evolutie a Elenei, ar fi plouat cu laude din toate partile. Problema este, deci, ca romanii nu stiu sa accepte ca se poate intampla sa mai si pierzi, nu neaparat din vina cuiva ci, pur si simplu, pentru ca altul e mai bun sau mai placut de cei din jur. Aceasta problema nationala de atitudine a facut ca si in alte domenii, precum sportul, o persoana, o formatie, sa fie ridicata in slavi pana cu doua minute inainte de o infrangere, pentru ca imediat dupa sa-i fie anulate, brusc, toate calitatile, de parca nu le-ar fi avut niciodata.
Spaniolii si-au intampinat reprezentanta la Eurovision, clasata ultima in finala, ca si cum ea ar fi castigat concursul. Noi am primit-o pe Elena cu huiduieli. Deci, a cui e problema?