noiembrie 30, 2022

Escrocherie cu staif, aplicata primarilor salajeni

Cu foarte mult tupeu, cativa olteni au venit sa ia bani de la primari salajeni darnici. Si ar fi reusit, ca primari ca noi n-are nimeni. Numai ca procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Salaj au retinut vineri trei dintre escroci – Bersu Daniela, Ionescu Catalin Adrian si Glavan Ioan Matei -, pe care i-a acuzat de inselaciune, uzurpare de calitati oficiale si constituirea de grup infractional organizat. Sambata, aceiasi procurori au propus arestarea preventiva a lui Glavan, Bersu si Ionescu pe o perioada de 30 de zile, propunerea fiind admisa de catre Tribunalul Salaj, asa ca cei trei inculpati veniti tocmai din Gorj sa stoarca bani de la primariile din Salaj sunt dupa gratii.

Din probatoriul procurorilor rezulta ca, in perioada octombrie – noiembrie, Bersu Daniela, Ionescu Catalin, Glavan Ioan si Catrinoi Cristian Ovidiu, impreuna cu alte doua persoane inca neidentificate, au constituit un grup infractional avand ca scop determinarea prin inducerea in eroare a primariilor din Salaj sa incheie contracte cu societatea comerciala “Programul pentru Sporirea Capacitatii Administrative SRL”.
Membrii grupului infractional s-au deplasat la 14 primarii din judetul Salaj – Bobota, Bocsa, Chiesd, Cuzaplac, Dobrin, Fildu de Jos, Hida, Ip, Nusfalau, Salatig, Sarmasag, Valcau de Jos, Maeriste si Virsolt -, spunand ca sunt functionari ai Agentiei Nationale de Integritatre si, pentru mai multa credibilitate, prezentau o delegatie si acte pe care aparea o sigla asemanatoare cu cea a ANI.
Sub pretextul completarii unor formulare intitulate “Raport de Analiza in Vederea Sporirii Capacitatii Administrative UATC”, ii determinau pe reprezentantii primariilor sa semneze acorduri de implementare a unui “Sistem Informatic Integrat”, care era de fapt un contract. Au gasit 12 primari salajeni slabi de inger dispusi sa plateasca cu bani grei un nimic care suna insa foarte atragator, un fel de audit protector fata de procurorii ANI.

Notificare “oficiala” prealabila

Cu cateva zile inainte, falsii inspectori de integritate trimiteau primarilor o nota prin care le cereau sa pregateasca mai multe acte, pentru ca urmeaza a fi verificate de catre un inspector. Nota era trimisa de la “Centrul pentru Activitatea Avertizorilor de Integritate”, cu sediul in Bucuresti, Splaiul Independentei nr.202A, si avea ca titlu “Interogare de date publice in vederea intocmirii raportului de analiza privind capacitatea administrativa UATC”. Cu alte cuvinte, “inspectorii” umblau bine cu un limbaj administrativ bine impopotonat, care sa le dea credibilitate si primarii sa-i ia de functionari autentici.
Printre altele, “inspectorii” de integritate cereau copia bilantului contabil al primariei, numarul avertizarilor de interes public realizate de functionarii primariei, bugetul si contul de executie in forma finala, lista societatilor comerciale cu care primaria a incheiat contracte de achizitii publice, conflictul de interese la nivelul administratiei publice locale etc. Curios si ce putea da de banuit este faptul ca nota respectiva este stampilata, dar la director executiv este doar o semnatura fara nici un nume. 

Primarii au fost invitati sa stea la adapost de procurorii ANI, contra unei sume “modice” de 3.480 de dolari

Asadar, sub pretextul completarii unui chestionar, “inspectorii” le cereau primarilor sa semneze chestionarul, aratandu-le locurile unde sa semneze. Contractele erau pregatite, fiind inse-rate numele unitatii administrativ te-ritoriale, adica al primariei careia i se adresau, precum si numele reprezentantului primariei. Escrocii pretindeau ca fac un audit pentru a-i preveni pe edili si a-i ajuta sa nu cada in plasa procurorilor ANI.
Pretul convenit de catre ambele parti pentru pachetul de servicii aferent era de 870 de dolari pe an. Acordul se incheia pe o perioada de 4 ani si se prelungea automat in aceleasi conditii daca nici una dintre parti nu il denunta cu 60 de zile inainte de expirarea sa.
Grupul infractional a introdus in contract o clauza care sa-i descurajeze pe primari sase gandeasca la o reziliere. Potrivit acesteia, in cazul denuntarii acordului din orice motiv de catre beneficiar sau furnizor inainte de expirarea duratei acordului sau fara respectarea termenului de preaviz, denuntatorul urma sa fie obligat la plata sumei de 2.380 de euro.
Avand in vedere incheierea contractului pe o perioada de patru ani pentru fiecare contract urma sa fie platita suma de 870 de dolari pe an, rezulta ca valoarea fiecarui contract este de 3.480 de dolari. “n contract mai era mentionata o clauza, potrivit careia “prin semnarera acordului partile atesta functionarea deplina la sediul beneficiarului a sistemului informatic www.buget.eu si a tuturor functionalitatilor sale, acordul tinand loc de proces verbal de receptie implementare”. stop_coloana

Primarul din Valcau, amenintat pentru lipsa de cooperare

Primarii, nu chiar toti cei 14 care au fost vizati de “experti”, au cazut usor in plasa escrocilor. Ce-i drept, edilii nostri se tem de ANI ca dracul de tamaie. Cei mai “sensibili” au acceptat ca “avertizorii de integritate” sa-i ocroteasca. Altii, observand ilegalitatea au ripostat.
Ioan Rosan, primarul comunei Valcau de Jos, dupa ce a primit instiintarea ca va fi “controlat”, s-a conformat. “Am raspuns la toate intrebarile puse de inspectoare (Daniela Bersu n.r). Aceasta a incheiat proces-verbal, dar numai intr-un siungur exemplar, ceea ce mi-a dat de banuit. Mi-a cerut apoi sa-l inregistrez. Nu am facut asta, pentru ca era un singur exemplar. Am refuzat sa-l inregistrez. Atunci inspectoarea a iesit val-vartej din primarie, amenintandu-ma ca se va intoarce, pentru ca aici sunt multe nereguli si multe probleme cu amenzile neincasate. N-a mai apucat sa se intoarca, pentru ca, din cate am au-zit, a fost arestata.”

Procurorii “au umflat-o” pe “inspectoarea” Bersu la Virsolt

Breda Lajos, primarul comunei Varsolt, spune ca el a avut suspiciuni inca de la inceput. “Joi, la ora 11.45, am primit de la Bucuresti o nota telefonica la primarie ca in data de 20, adica a doua zi, voi fi controlat. Curios a parut faptul ca persoana care a transmis nota telefonica nu a vrut sa se recomande, nu si-a spus numele, cu toate ca am intrebat-o. Nu peste mult timp, am primit un fax tot pe tema controlului, dar de data asta de la Cluj. Apoi, nota de instiintare nu era semnata de un director executiv cu nume descifrabil. Am anuntat atunci organele competente si la Primaria din Varsolt s-a organizat flagrantul. O tanara de 28 de ani, care s-a recomandat inspector de la Agentia Nationala de Integritate, a fost ridicata de catre procurori din primarie. Sunt cam nelinistit. Mi-e teama ca membrii grupului infractional ma pot ataca oricand, mai ales ca sunt cativa dintre ei neidnetificati”, ne-a spus Breda Lajos.

Escrocii au actionat si in alte judete

Prim-procurorul Crin Bologa spune ca acest grup infractional a reusit sa creeze iluzia realitatii. El a trimis note de instiintare si solicitari de date si la alte institutii, nu numai la primarii comunale. De primariile de la orase, escrocii nu s-au atins pentru ca acolo problemele sunt mai complexe. Procurorii au insa informatii ca membrii grupului infractional au actionat si in alte judete, precum Dambovita, Arad, Cluj.

Tupeu maxim; urma sa fie “cercetata” si Prefectura Salaj

Si la Institutia Prefectului Judetului Salaj a sosit vineri o adresa de la acelasi “Centru pentru Activitatea Avertizorilor de Integritate”. Prin adresa se solicita informatii privind gradul de autofinantare al primariilor judetului Salaj si informatii privind “masurile dispuse de institutia dumneavoastra in raport cu autoritatile administratiei publice locale (UAT) care nu urmeaza procedurile locale privind colectarea si urmarirea taxelor si impozitelor cuvenite impozitului local, avandu-se in vedere dispozitiile cuprinse in Programul National de Reforma si obligatiile asumate de Guvernul Romaniei in cadrul acordului cu Comisia Europeana cu privire la sporirea gradului de co-lctare a sumelor cuvenite buge-tului general consolidat al statului”. Adica smecherii erau documentati, stiau ce solicita. Si un pic de amenintare: “Vom solicita cercetarea disciplinara a functionarilor care refuza comunicare informatiilor publice”. Aceeasi semnatura, fara nume descifrabil.

“Inspectoarea” arestata, Daniela Bersu, este cantareata cunoscuta de folclor

Daniela Bersu si ceilalti doi arestati sunt din judetul Gorj. Martori oculari ne spun ca tanara care se dadea agent de integritate a fost saltata la Virsolt dintr-un autoturism cu numar de inmatriculare de Bucuresti. Daniela Bersu s-a nascut in 10 iuie 1987, in localitatea Floresti, Gorj. A urmat canto popular la Scoala Populara de Arta din Tirgu Jiu si s-a remarcat ca solista de muzica populara. Mai multe videoclipuri pot fi gasite cu usurinta pe youtube. Locuieste in Tirgu Jiu. Tanara facea parte din grupul infractional specializat in inselarea primarilor. A primarilor speriati ca ar putea avea de-a face cu Agentia Nationala de Integritate.

 

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *