Editorial: Din nou despre prietenii noștri politici

Cred că toată lumea își dorește o clasă politică nouă. Și, din timp în timp, apare câte o mișcare civică din care emulează speranța pentru o mișcare politică oarecum altfel, care reușește să miște mase mari de potențiali alegători, care provin din zone electorale cumva adormite de nemulțumirile față de clasa politică a momentului respectiv. Aproape la fiecare ciclu electoral avem un astfel de fenomen, uneori cu un impact mai mic, alteori reușește să capaciteze zone extinse din societatea românească și ai impresia că, gata, se produce schimbarea. Și cam asta își dorește electoratul de fiecare dată: schimbare. Ne-am săturat de cei vechi, vrem alții noi, care să lucreze pentru popor.

Cred că premisa e greșită. Schimbare se produce și dacă se schimbă un guvern PSD cu unul PNL sau dacă aceste două partide mari coabitează la guvernare. Nu e cu impact așa mare, vizibil, dar se produce. Suntem noi nerăbdători în ale democrației și vrem schimbări majore de azi pe mâine, astfel încât să avem într-un ciclu electoral progresul pe care țări cu tradiție democratică îl au în zeci de ani. Dar, dacă te uiți în spate, vezi că s-au produs schimbări. În toate zonele.

Revenind la fenomenele politice care apar aproape la fiecare ciclu electoral, acestea reușesc să trezească, cu succes mai mic sau mai mare, categorii sociale adormite, cele care, la un moment dat s-au simțit abandonate de partide politice și nu și-au mai exercitat dreptul de vot. Am avut, de exemplu, cateogoria de 16-17 la sută a ”oteviștilor” care, provenind din mediile mai puțin norocoase material și profesional, s-au simțit reprezentați de către ”domnul Dan” și era cât pe ce să se producă un cutremur pe scena politică românească. Cum, însă, era doar o construcție populistă și fără un fundament solid, cu un program politic nerealist, bula pepededistă a explodat repede și s-a împrăștiat încă de la prima vacanță în închisoare a liderului providențial. Însă nucleul electoral a rămas și a început să fie vizat atât de partidele mari, cât și de noi formațiuni politice. Și, pe filonul acesta, dar și pe cel naționalist, am avut la ultimele alegeri o altă surpriză, AUR. De neînțeles pentru mulți comentatori politici, care nu vor să accepte că societatea românească este formată din straturi diverse și mărimea acestora, la vot, depinde de tipul de mesaje care se transmit.

Un fenomen iluzoriu pentru mulți români a fost cel al USR, care a ținut aproape două cicluri electorale. Societatea civilă, justiția, multinaționalele au fost trezite de ideea de oameni noi, fără penali, schimbarea pe care oricum ne-o dorim cu toții. Un partid mai fancy, care atrăgea ”elitele” din toate domeniile, neimplicate până atunci în mocirloasa politică românească, oameni școliți pe la universități de renume din străinătate, oameni care aveau sau au cariere în firme sau organizații din afară, ștaif-ul la superlativ. O iluzie la care mulți am achiesat și, poate, chiar am sperat că va reuși să producă schimbarea. Dar, nimic nu e nou cu adevărat și curând marea promisiune electorală s-a dovedit, ca în zisa lui Maiorescu, ”formă fără fond”. Iar în multe cazuri, personal, îmi sunau în minte versurile lui Eminescu: ”Ai noștri tineri la Paris învață / La gât cravatei cum se leaga nodul, / S-apoi ni vin de fericesc norodul”.

Nu generalizez, nu e bine s-o faci, în nicio parte. De câțiva ani tot vorbesc de eșecul userist și primesc critici frecvent și acuzații de partizanat cu alte partide. Sincer, mi-ar fi plăcut să se producă tsunami-ul userist și să fentăm cursul lucrurilor, luând un fel de avânt forward. Dar vorbim de o structură statală imensă care se schimbă în ritmul propriu și, uneori, reformele brutale, chiar dacă benefice pe termen lung, produc victime colaterale în prezent atât de multe încât te gândești că nu prea ar merita să te riști să le faci.

Așa că, în timp, m-am tot întrebat unde a început să se fisureze bula useristă, de ce, cu susținerea aceea imensă din toate zonele importante, se transformă într-un eșec? Pot spune că, probabil, fisurile au fost de la început. Prea multe personaje cu ideologii diferite, prea multe vedete care capitalizează, prea mare ruptura între „elite” și restul lumii. Și prea multă patimă dusă la extrem. Astfel încât, dacă nu urmai trend-ul userist, dacă aveai cumva nuanțe sau îndrăzneai să critici, erai imediat exclus. Și nu numai atât: erai automat pesedist sau penelist, care în vocabularul lor politic era echivalent cu hoț, corupt, om de nimic. În România oricum ruptă, împărțită, divizată pe categorii socio-profesionale care se urăsc între ele, useriștii au ridicat excluderea la nivel de artă, clamând că ei sunt partea luminoasă, iar restul sunt reprezentanții întunericului, asumându-și tot ce e pozitiv și transformând chiar și lucrurile bune făcute de ceilalți în acțiuni corupte, susceptibile de hoție, în definitiv negative. Ori, așa nu poți reclădi o societate divizată, nu poți să coagulezi în jurul tău, nu poți să crești și să determini schimbare. Viața în România nu e doar în alb și negru, nu poți să pui etichete de bun sau rău peste tot. Simplificând foarte mult ce au încercat ei să facă politic, e ca și cum ar fi stabilit că laptele e alimentul minune și trebuie consumat de toți, obligatoriu, fără să țină seama că sunt oameni cărora nu le place laptele sau au intoleranță la lactoză. Dar asta nu-i transformă musai în demoni ai societății.

Și dacă tot vorbesc de experiențe personale, venind foarte mult în contact cu zona politică de toate culorile am cunoscut îndeaproape oamenii implicați: PSD, PNL, UDMR, USR și alte formațiuni mai mici sau mai mari. Mai puțin AUR, și acum mă întreb cine sunt auriștii de Sălaj, că nu-i cunosc. Politicienii nu sunt toți la fel, așa cum nu suntem nici noi. Când se înregimentează politic, oamenii se aliniază la un set de idei, la o ideologie (ideal) sau își urmăresc interesele personale sau de grup. Nu e nimic nelalocul lui, oricând formăm un grup, fie de prieteni, fie profesional, fie de altă natură, toți urmărim interese comune, avem scopuri și ținte de atins. Dacă de la oamenii din partidele tradiționale nu am așteptări mari, pentru că înțeleg modul cum funcționează, USR ne-a vândut mirajul unui partid care nu e nici PSD, nici PNL, deci altfel. Și e dezamăgitor la nivel personal să vedem că sunt la fel cu ceilalți. Nu înseamnă că e neapărat rău, cum spuneam, toți avem scopuri, ținte de atins. Dar pe discursul lor ei se clamau altfel, așa că voiam să-i vedem altfel. Și degeaba se supără că-i tratăm la fel ca pe ceilalți pentru că ei nu-și susțin oferta electorală.

Dubla măsură, de exemplu, care e cea mai enervantă la politicianul român. Chiar dacă exact acum, vorbind despre asta, recurg la dubla măsură. La peneliști și pesediști nu e o surpriză să o găsim de fiecare dată când ajung pe funcții, e o treabă cu care ne-au obișnuit și nici nu mai suntem așa de vehemenți să le cerem lor să nu mai recurgă la dubla măsură. Cu useriștii însă suntem mai aspri tocmai pentru că ei au promis că nu vor fi ca PSD și PNL, iar când vedem că recurg la aceleași procedee, îi penalizăm. Aspru. Vehement. De ce? Pentru că așa ne-au învățat. Să fim aspri, fără milă, vehemenți, necruțători. Ne-au dat modelul acesta în raport cu PSD și PNL. Și îl aplicăm și-n cazul USR. Doar că… dacă suntem la fel cu USR, nu e bine, suntem prea cruzi, prea vehemenți, prea agresivi, deci suntem fie pesediști sau peneliști, fie ne plătesc partidele astea bau-bau să-i atacăm. Nu, dragă politician USR obișnuit să fim drăguți pentru că ne-ai promis că ești altfel. Facem exact cum ne-ai cerut să facem cu ceilalți, doar că esti deja în al doilea ciclu electoral și acum decontezi.

Dubla măsură. Dottore Ponta, fost premier al României, ironizat de zona băsistă, preluată de USR. Dovedit plagiator. Și tema preluată de USR cu plagiatele care au stârnit o adevărată vânătoare de vrăjitoare, cu inchizitori consacrați pe care, acum, ne cer să-i credem de fiecare dată când se antepronunță. Da, mă refer la Emilia Șercan pe care o respect pentru munca depusă. Și devenită un simbol al luptei USR împotriva plagiatorilor. Doar că ultimul plagiat, mă rog, acuzare de plagiat, la adresa lui Nicolae Ciucă, nu prea mă convinge. Nu pe fondul problemei, ci în contextul apărut.

Așa cum am mai scris de nenumărate ori, premierul Nicolae Ciucă nu mi-e nici simpatic ca politician, nici nu cred că e potrivit pentru funcție. Dimpotrivă, din punct de vedere politic rămân la ideea că e pălărie prea mare pentru el. însă în contextul actual, cu războiul din Ucraina, parcă e oarecum liniștitor pentru mine, cetățeanul de la Zalău, că acolo la conducerea executivului, e un militar de carieră, și nu orice carieră, ci în structuri NATO. Poate că nu e lumina patriei, dar parcă imi convine că ordinele se dau de către cineva care are linie directă la NATO și americani, nu-i pus pe hold. Cel puțin în acest moment, până se mai liniștesc apele peste graniță. Dar asta e părerea mea. Așa cum, atunci când abia ce s-a pronunțat numele lui Ciucă Nicolae ca premier, Emilia Șercan a și scos verdictul plagiatului acestuia. Și mă întreb când a avut timp să-l cerceteze, pentru că nu era musai o persoană de interes până atunci pentru prostime, un nume vehiculat din când în când ca posibil premier, iar noi am văzut că Emilia Șercan se dă la peștii mari. Deci, momentul apariției verdictului de plagiat mi-a trezit suspiciuni. La fel cum tema a fost preluată, amplificată de USR, exact pe contextul invadării Ucrainei de către ruși. Și explic și asta de ce. Da, măi, poate că a plagiat, momentan avem doar suspiciuni, urmează probabil să se cerceteze și să se dea un verdict oficial, de da sau nu. Dar când începe războiul și România e pe muchie, să exploatezi tema plagiatului lui Ciucă pentru a capitaliza politic în vremea asta când ăla e în prima linie, să încerci să decredibilizezi toată ziua persoana lui Ciucă, e atac direct și la stabilitatea funcției de premier. Tocmai în vremuri în care populația secătuită de presiunea psihică a pandemiei are nevoie de ancore solide pentru a trece peste spaima amenințării războiului. Noi, prostimea, nu știam ce se întâmplă lângă noi, ne-a luat prin surprindere numirea militarului Ciucă drept șef de guvern, unii acuzau deja drept o tentativă de dictatură militaro-medicală pe fondul pandemiei. Abia când au intrat rușii în Ucraina a avut sens apariția lui Ciucă din spuma mării pe cea mai înaltă funcție a executivului. Și exact la cea mai înaltă funcție au atacat useriștii în cea mai sensibilă perioadă, când spaima de ruși a cuprins populația ca o altă pandemie. A meritat? Sondajele arată că USR mai pierde din susținere, iar ”plagiatorul” Ciucă are o susținere populară bunicică. Cum ar veni, ca pe Valea Zalăului, mă doare în dos de tema voastră cu plagiatele, ăsta-i militar, dacă vin rușii mă interesează dacă știe trage cu pușca, de plagiat ne ocupăm după război.

Vă mai amintiți scandalul ulterior, cu scurgerile de informații din MAI vizavi de plângerea depusă de doamna Șercan, preluată iar ca temă eșuată de campanie politică de către USR? Ca fost lucrător în presă, simpatizez cu toți reprezentanții presei care suferă amenințări, acuzații, hărțuiri, am scris de nenumărate ori când politicul intimida presa, orice mijloace ar fi folosit. Nu prea am studiat cazul Șercan, doar m-a amuzat faptul că se plângea că s-a scurs din dosar o informație, în timpul anchetei. Oameni buni, e plină presa de articole bazate pe scurgeri de informații din dosare, de informații care n-ar trebui să ajungă publice până când organele de anchetă nu-și termină treaba. Fac pariu că și doamna Șercan a beneficiat de informatori și informații, de-a lungul carierei sale, scurse exact pe același model. Și, vedeți, iar apare dubla măsură: când primim noi ponturi din dosare de anchetă și profităm de informații directe, e minunat; când suntem victimele aceluiași traseu al scurgerii de informații, facem campanii politice. Deci, cine scrie în presă și n-a primit niciodată o informație din dosare, care nu trebuia făcută publică, să ridice mâna. Nu ridic, că-s cu musca pe căciulă. E drept că era vorba de oameni politici și de oameni simpli, nu se chema Șercan, deci nu era interesant pentru USR să pornească campanii de susținere pentru capitalizare politică.

Vă spun puțin și despre domnul Danileț, care, dacă eram genul să-mi fac idoli, la un moment dat chiar i-aș fi făcut fan club. Și mă refer la campania pe care a dus-o cu educația juridică în școli și campania de conștientizare vizavi de violența domestică. Mi-a plăcut atât de mult cum reușea să explice legislația pe violența domestică pe înțelesul tuturor că atunci când a scris pe Facebook că vine în Zalău să se întâlnească cu prietenii lui din on-line pe o terasă, am fost acolo, așteptând să vină. Doar că atunci când a venit, era înconjurat de un grup de membri USR, toți cu tricouri inscripționate, în precampanie electorală și, brusc, mi-a pierit cheful de a participa la o acțiune de partid. Așa că mi-am băut cafeaua și m-am retras în liniște. Iar acum, când a venit USR să ni-l propună pe apoliticul Danileț, mi-a răsărit în minte imaginea aia, cu el înconjurat de tricouri USR plimbându-se prin centrul Zalăului. Nu zic că membrii USR nu aveau ce căuta la întâlnirea aceea, dar puteau avea decența de a nu se afișa cu tricouri de partid. Mă întreb, însă, care ar fi fost reacția, și din partea judecătorului, și din partea useriștilor locali, dacă la întâlnirea aceea apăreau tricouri cu PSD, PNL, UDMR.

Dubla măsură. Valorile promovate. Campanii de imagine. Oameni inventați, deși nu au nimic consistent care să susțină imaginea. Acestea lucruri se pot aplica la toate partidele. Suntem noi mai acuzatori când vine vorba de USR, pentru că ne-a vândut ideea că ei nu sunt așa, astfel că îi taxăm mai dur. Ca pe omul care vinde roșii din grădina lui la piață, dar apoi îl vedem la supermarket cum se aprovizionează.

Poate că Ciucă e plagiator, nu avem încă cum să știm. Deocamdată e nevinovat, până e declarat plagiator. Mai există prezumția de nevinovăție? Trebuie să dea niște explicații domnul Ciucă, asta e clar. Dacă susține că e nevinovat și verdictul va fi împotrivă, clar trebuie să dispară de pe piața politică. Deocamdată nu suntem acolo. Dar hai să vedem un exemplu de mai aproape. USR Sălaj are ca președinte de partid un domn care n-a ieșit în evidență cu nimic în ultimii ani. Nu-l cunosc, poate să fie un domn foarte deștept, bine intenționat, educat, plin de potențial politic. Repet, nu-l cunosc, și asta îmi pune mie un semn de întrebare, pentru că pe un lider de partid ar trebui să-l cunoască toată lumea, mai ales cei care mai scriu pe zona politică. Aș zice că, după 20 de ani de observare a politicii locale, dacă nu-l cunosc eu, atunci nu există, dar nu forțez nota. Știu, din ultima campanie electorală, că e economist și profesionist în domeniul său de activitate, după cum l-a prezentat partidul său (am uitat ce domeniu). Însă mai știu că domnul și-a terminat facultatea, dar nu și-a dat licența. Cum poate să fie profesional economist dacă nu are licența luată? Poate ne lămuresc economiștii de profesie. Dar, revenind, în cazul în care informația mea e corectă, că nu are licența, dar s-a prezentat peste tot cu profesia de economist, asta ce înseamnă? E mai puțin grav ca un plagiat sau ca o acuzație de plagiat?

Ah, da… și dacă suntem la capitolul cartoanelor USR care ne-au băgat în cap ce e bine și ce e rău, gen: PSD pune o cosmeticiană șefă la nu știu ce instituție, PNL pune un popă șef nu știu unde… Am văzut, recent, pe unul dintre grupurile locale, că la șefia spitalului din Jibou candidează un userist care e șofer. Am tot respectul pentru toate meseriile, pentru mine nu e o problemă să lucrez în orice domeniu, și în salubritate, și în turism, și în vânzări, și în orice loc unde găsesc de lucru, dacă am nevoie de job mă repliez și muncesc. Dar mi-a atras atenția ideea asta: că la șefia Spitalului din Jibou candidează un userist care e șofer. Ok, poate omul e pe principiul meu, dacă ai nevoie de job lucrezi, nu contează unde. Însă, la postarea aceea am văzut replica unui alt userist care îl certa pe cel care comenta. Și mi-au venit în minte cartolinele de Facebook ale USR cu popa pus de PNL nu știu unde și cosmeticiana PSD șefă undeva. Și, pentru că de la USR am învățat să dau cu parul, acum văd cartolina asta pe FB: USR pune șef la spitalul din Jibou un șofer. Așa-i că sunt rea și am ceva cu USR?

Promit că data viitoare abordez celelalte partide. Am și acolo o grămadă de exemple de cum își fură căciula singuri, crezând că ne păcălesc pe noi.

1 thought on “Editorial: Din nou despre prietenii noștri politici

  1. Nu Emilia Șercan l-a făcut hoț de diplomă de doctorat pe acel Nicolae Ciucă, altfel un ins cu dificultăți de exprimare. Iar militarii nu au a conduce state, nici în timp de război, nici de pace – a se vedea Antonescu și toate dictaturile sud-americane și africane! Chit că Ciucă nu e decît păpușa lui Iohannis.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.